| Siitii irakieni vor o Constitutie islamista |
Reprezentantii siitilor irakieni, care reprezinta cea mai importanta comunitate a acestei tari, au amenintat miercuri ca vor reactiona negativ daca acordul semnat la 15 noiembrie de Consiliul irakian de guvernare tranzitorie cu reprezentantii Coalitiei nu va fi modificat, astfel incat in viitoarea Constitutie a Irakului sa fie inclusa o referire la Islam. Ei cer, de asemenea, ca viitoarea Adunare nationala sa fie una aleasa, nu numita.
Seful Consiliului suprem al revolutiei islamice din Irak, Abdel Aziz Hakim, membru al Consiliului de guvernare tranzitorie, a avertizat miercuri, la Najaf, ca in cazul in care nu se va tine cont de aceste pretentii vor exista „adevarate probleme“. Hakim a avut cu o zi inainte o intalnire cu ayatollahii Ali Sistani si Mohamad Said Hakim, doi dintre cei patru membri ai celei mai inalte autoritati religioase siite, Hawza, si sustine ca acestia ii impartasesc revendicarile.
Adunarea nationala tranzitorie ce urmeaza sa fie constituita la 31 mai 2004 va fi compusa, conform acordului semnat cu Coalitia, din notabili alesi de consilii de selectie cu membri numiti de Consiliul de guvernare tranzitorie si de municipalitatile celor mai importante orase ale fiecarei provincii. In opinia liderilor siiti, care considera ca prin alegerea de catre populatie a Adunarii comunitatea lor ar fi mai bine reprezentata, selectia celor care vor alcatui Adunarea provizorie nu poate fi conforma dorintei populatiei, care nu va fi astfel reprezentata corespunzator in acest organism.
Hakim si Sistani si-au aratat nemultumirea fata de lipsa oricarei referiri la Islam in principiile enuntate in acord pentru elaborarea unei noi Constitutii, al carei proiect urmeaza sa fie prezentat la 28 februarie 2004, astfel incat o noua lege fundamentala sa fie definitivata pana in 2005. Liderii siiti insista ca in viitoarea Constitutie sa se stipuleze ca tot ceea ce este contrar Islamului nu va fi autorizat.
La sfarsitul lunii iunie, ayatollahul Sistani a dat un decret religios prin care se opune redactarii unei Constitutii de catre o Adunare desemnata de „fortele de ocupatie“. |
| 2003-11-28 12:27:06 |
Postata de Roberta |
|
|