| Framantarile continua la Chisinau |
Convocata pentru a incerca sa rezolve criza politica declansata in Republica Moldova de planul propus de Moscova pentru rezolvarea situatiei transnistrene, sesiunea speciala de ieri a Parlamentului de la Chisinau nu a reusit decat sa incinga si mai tare spiritele.
Majoritatea parlamentara comunista a refuzat cererea opozitiei ca la dezbateri sa participe atat presedintele Vladimir Voronin, cat si reprezentanti ai Guvernului si ambasadori straini acreditati la Chisinau, precum si solicitarea transmiterii in direct a lucrarilor, cel putin la postul national de radio. Liderul grupului parlamentar al comunistilor, Victor Stepaniuc, a argumentat ca Memorandumul rus este doar in stadiul de proiect, nefiind oricum semnat de Voronin. Nemultumita de decizia comunistilor, opozitia a parasit sala de dezbateri, acuzand puterea ca nu constientizeaza importanta unor debateri publice pe acest controversat subiect.
Intre timp, protestele declansate marti de opozitie continua, peste 1.000 de persoane blocand si ieri centrul capitalei. |
| 2003-11-28 09:15:46 |
Postata de Roberta |
|
|