| Mariana Nicolesco- Artista anului 2003 |
Numarul pe noiembrie-decembrie al prestigioasei reviste berlineze "Orpheus international", o proclama pe cunoscuta soprana Mariana Nicolesco Muzicianul Anului 2003. Evenimentul survine la mai putin de o luna de cand statisticile au dezvaluit ca Mariana Nicolesco este artista care, de-a lungul timpului, a cantat cele mai multe premiere absolute pe mitica scena de la Teatro alla Scala din Milano.
Intr-un alt numar al prestigioasei reviste, se aprecia: "Nu exista astazi in lume soprane care se pot compara cu Mariana Nicolesco", cu ocazia aparitiei pe CD a inregistrarii marii soprane cu opera "Beatrice di Tenda" de Bellini. Portretul sopranei a mai aparut pe coperta revistei de trei ori. Articolul care evoca gloria internationala a sopranei se intituleaza "O mare voce dedicata renasterii culturii".
Primul motiv pentru care Mariana Nicolesco a fost proclamata Muzicianul Anului 2003 este, desigur, impresia extraordinara pe care a produs-o albumul CD si videocaseta intitulate "Mariana Nicolesco in Romania". Mentionam ca Mariana Nicolesco a cantat prima oara in tara sa natala in iunie 1991 la Ateneul Roman. Alte motive sunt succesul Concursului International de Canto Haricleea DarclŽe, cel al primului Festival si Concurs National al Liedului Romanesc, precum si Gran Gala UNESCO - UNICEF ROMANIA, desfasurata la Venetia in septembrie anul acesta. De asemenea, anul acesta, Mariana Nicolesco a fost aleasa printre personalitatile care conduc Fundatia Menuhin.
|
| 2003-11-19 11:23:44 |
Postata de Roberta |
|
|