| Tariceanu: Cu sprijinul PSD, o clica beneficiaza de avutia tarii! |
Premierul desemnat al Aliantei PNL - PD, Calin Popescu-Tariceanu, s-a aflat miercuri, la Oltenita, unde a participat, alaturi de Adina Valean si Liviu Nistoran, candidati pentru Parlament din partea acestei formatiuni politice, la o intalnire cu locuitorii municipiului.
Calin Popescu-Tariceanu a prezentat cetatenilor prioritatile cuprinse in programul de guvernare al Aliantei D.A. PNL–PD, subliniind necesitatea aplicarii unor masuri care sa genereze o dezvoltare economica reala a Romaniei. Co-presedintele Aliantei a afirmat totodata ca amploarea fara precedent pe care a capatat-o fenomenul coruptiei sub guvernarea PSD este principala cauza a saraciei din tara.
Calin Popescu-Tariceanu a afirmat ca Alianta D.A. PNL-PD isi va respecta angajamentul de a pune capat coruptiei institutionalizate din Romania. "Prin PSD, o mana de oameni beneficiaza de avutia unei tari intregi. Aceste practici trebuie sa inceteze!", a declarat co-presedintele Aliantei D.A. PNL–PD. "Cresterea economica despre care vorbeste PSD nu se regaseste nici in nivelul veniturilor, nici in puterea de cumparare a oamenilor", a apreciat premierul desemnat al Aliantei. "Cei care au confiscat aceasta crestere economica pe care o vedem in statistici sunt clientii politici ai PSD, pentru ca grupurile de interese din jurul actualei puteri sunt beneficiarele contractelor din bani publici", a adaugat Calin Popescu-Tariceanu." (A.P.P.)
Sursa:www.gardianul.ro |
| 2004-11-12 08:38:39 |
Postata de 2good |
|
|