Portalul Tau
Referate On Line Cele mai apreciate retete culinare doar pentru tine! Orice programel de care ai nevoie! Doar pentru a nu cauta prea mult!
Referate On Line
 
Kut.Ro-Primul Motor de Cautare in Domeniile .ro

Kuta pe site Kuta pe Web   

 

 Categorii
 
   
Slideshow Slideshow
 
Medicul care face sa existe viata si dupa moarte
Putini ar avea taria sa faca din suflet un asemenea lucru. O dovada e si faptul ca, in Romania, se pot numara pe degetele de la o mana oamenii care se ocupa de acest domeniu.
De mai bine de cinci ani incoace, medicul Rosana Turcu a ajutat zeci de oameni sa-si invinga propria durere si sa se gandeasca la faptul ca pot salva alte vietiSe numeste, foarte sec, “coordonator de transplant”. E de fapt omul de a carui intuitie, rabdare si pasiune depind multe vieti. Cand a convins pe cineva sa-si dea acordul pentru prelevarea organelor unui pacient aflat in moarte cerebrala, pentru alti bolnavi incepe o noua viata. Isi aminteste primul caz? Da, chiar daca au trecut cativa ani de-atunci. Nu l-a putut uita, asa cum, de altfel, i-au ramas foarte bine intiparite in memorie si povestile celorlalte familii cu care a stat de vorba. Un amestec atat de intens de durere, lacrimi, emotii si suflete impietrite, incat nimic nu-l poate face sa dispara. “Primul caz a fost si una dintre cele mai socante povesti. O tanara de 19 ani, gravida in luna a noua, ai carei parinti, desi locuiau in aceeasi casa cu ea, nu aflasera ca este insarcinata. Cand au aflat, a fost un scandal imens, iar fata a incercat sa se sinucida. S-a aruncat de la etaj. A fost transportata la spital, dar nu s-a mai putut face nimic, a intrat in moarte cerebrala. Am stat de vorba cu parintii, am incercat sa-i conving sa fie de acord cu prelevarea de organe. Discutia a fost foarte lunga, insa pana la urma au spus ca accepta. Ghinionul a facut insa ca a aparut la un moment dat o infirmiera care lucra acolo in spital si care era o apropiata a familiei. A inceput sa le spuna ca nu cumva sa faca una ca asta, sa fie de acord cu donarea de organe. Ce m-a socat cel mai tare e ca avea aceasta mentalitate desi lucra in sistemul sanitar. Evident, parintii fetei au dat inapoi. S-au razgandit”, isi aminteste dr. Rosana Turcu. De la fata de 19 ani si pana acum s-au adunat alte peste 20 de cazuri. Desi aproape de fiecare data spune ca in mod sigur acesta e cel mai dramatic caz, afirmatia este valabila numai pana cand intalneste o alta familie. Oameni disperati, care au pierdut pe cineva la care tineau ca la ochii din cap si pe care trebuie sa-i convinga ca de decizia lor depinde viata altor catorva persoane. “Oamenii au cele mai diverse reactii. Unii plang, unii sunt incremeniti de durere, altii pur si simplu nu vor sa accepte ca fiica, fiul sau mama nu le va mai zambi niciodata. Cuvintele Ťmoarte cerebralať nu sunt pentru unii foarte convingatoare. Au senzatia si speranta ca se mai poate intampla ca acel pacient sa-si revina in mod miraculos. Au fost situatii in care discutiile cu familia au durat si 24 de ore”, spune medicul. A facut cursuri de specialitate in Spania, tara care se poate lauda cu cel mai mare numar de donatori. “Cat am fost eu acolo, doar intr-un singur weekend, de vineri pana luni, la spitalul respectiv au fost opt donatori. Adica exact cati am avut noi in total anul trecut”, spune, cu un zambet amar, Rosana Turcu. Apoi a obtinut o acreditare europeana pentru a activa in acest domeniu. Oricat de multa teorie ai invata insa pe tema asta, nimic nu te “antreneaza” suficient pentru discutiile cu niste oameni prabusiti de durere. Oameni care nu inteleg de ce a trebuit sa-i loveasca destinul chiar pe ei. “Stiti ce inseamna sa stai de vorba cu mama unei fete de 16 ani, sanatoasa, sportiva de performanta, care a facut un accident vascular si nu si-a mai revenit? Sau cu niste parinti care aflau de la mine, chiar de Pasti, ca fiica lor nu mai este?”. Majoritatea celor cu care a stat de vorba si-au dat acordul pentru prelevarea de organe. “Am avut raspunsuri pozitive in peste 80 din cazuri. O rata foarte mare. Problema este ca sunt putini donatori”. Rosana Turcu este medic la Serviciul de Ambulanta al Municipiului Bucuresti si, de mai bine de cinci ani, s-a implicat si in activitatea de “coordonator de transplant”. Desi ceea ce face ea pare pentru multi “misiune imposibila”, dr. Turcu spune ca ii place enorm. “Trebuie sa fii si facut pentru asta. Sa ai o anumita fire si multa tarie. Nu exista o Ťretetať valabila pentru toate cazurile. Pur si simplu trebuie sa te adaptezi in functie de situatie”. Doar cinci donatori de la inceputul anului Din pacate, in Romania, numarul donatorilor scade din ce in ce mai mult. Anul cel mai “bogat” la acest capitol a fost 2001, cand au fost 21 de donatori. Conform coordonatorului Comisiei Nationale de Transplant, dr. Victor Zota, in 2002 cifra a scazut la 13, iar in 2003 au fost opt. Nici anul acesta lucrurile nu au stat mai bine: de la inceputul lui 2004 pana in prezent au fost doar cinci donatori. In schimb, listele de asteptare pentru transplanturi contin, de la an la an, tot mai multi pacienti. Ultimele statistici arata ca peste 1.600 de romani asteapta o astfel de operatie. Pana acum, in Romania s-au realizat in jur de 1.100 de operatii de transplant. Dintre romanii care traiesc cu organe “de imprumut”, cei mai multi (in jur de 1.000) au beneficiat de transplant de rinichi. Din 1998 incoace, s-au realizat insa si 57 de transplanturi de ficat si peste 20 de transplanturi de inima.
Articol de: Elena Alexa
Sursa:www.libertatea.ro
2004-11-07 08:42:37 Postata de 2good
   
Stirile Zilei  2004-11-07 08:42:37
 
  Acasa la posibilii premieri
  Captura record de tigari in Bihor
  Doctorul Oprescu implineste 53 de ani
  S-a aruncat pe fereastra de la baie
  Dorin, ex-Valahia, s-a insurat
  Lovita in timp ce cobora din masina, pe Bucuresti-Pitesti
  Ticurile apar de la oboseala si stres
  Minge fluorescenta in Premier League
  Extraterestrii
  Hei, sunt gay!
  Fahd al Arabiei Saudite e cel mai avut monarh din lume
  Tunul PSD
  Cele sapte luni ale lui Mutu
  Arafat,
  Oreste si-a aparat mama cu un briceag
  Gusa invins
  Recalcularea pensiilor
  Desteapata lumii n-are serviciu
  Politia romana, retrogradata de la Passat la Logan
  Mama si-a turnat fiul ca-i traficant de droguri
  Grenadierul vrea in libertate
  Schimbari la Washington
  Cele mai puternice femei ale lumii
  Jackson, inca o molestare la activ?
   
  Ultimele stiri din -
Trimite Email cu aceasta stire
Tipareste Stire
Parteneri media :
Jurnalul National Libertatea OnLine Ziarul care spune lucrurilor pe nume Cotidianul Gardianul
   
Wallpaper Stiri Concursuri ServiciiOnLine DownloadSoft
Sms Moka Vremea JocuriOnLine Sistemul fiscal Titrari
Mail Media Programul TV Persoane fizice Wallpaper
#irc Curs Valutar Bancuri Persoane juridice Referate
BAC 2004 Linkuri utile Muzica Noutati Retete Culinare
       PHG recomanda    Adaugari noi
Cum sa adaugi un site - Termeni de utilizare - Politica de securitate - Mail us - Publica pe acest site  FreeFind.com



© Copyright reserved by PHG SOFT- 2003-2005