| Omagiu inventatorului aspirinei |
La un secol si jumatate dupa moartea chimistului Charles-Frederic Gerhardt, Universitatea Louis Pasteur din Strasbourg aduce un omagiu, joi, celui care a inventat in 1853 substanţa cunoscuta astazi sub numele de aspirina, transmite AFP. El a facut primul sinteza stabila a acidului acetilsalicilic, cunoscut mai tirziu sub numele de aspirina.
In mod traditional, grupul farmaceutic german Bayer, care a inregistrat in 1899 marca "aspirina", este considerat inventatorul acestui medicament. Trebuie stiut insa ca cercetatorii de la Bayer s-au inspirat din munca lui Gerhardt, creind o versiune mai putin costisitoare a aspirinei si mai usor de fabricat la scara industriala. Gerhatdt a murit necunoscut, fara ca aportul sau sa fie recunoscut si fara sa primeasca drepturi de autor. Acest lucru s-a intimplat in principal pentru ca pe francez nu l-au interesat aplicarile practice ale inventiei sale.
Desi proprietatile acidului saliciclic, utilizat de Hipocrates pentru calmarea durerilor, ii erau cunoscute, Gerhardt nu s-a interesat de calitatile derivatului creat de el, acidul acetilsaliciclic. Chimistii de la Bayer au fost aceia care i-au descoperit calitatile antiinflamatorii si analgezice.
In prezent, acest medicament produs in cantitati de 50.000 de tone anual este prescris chiar si in cardiologie, iar unele studii sustin eficienta sa in combaterea cancerului colorectal, virtuti pe care Gerhardt, in 1853, nici nu le-a banuit.
|
| 2003-11-14 15:04:37 |
Postata de Roberta |
|
|