| "Comandantul“ Basescu, la Constanta |
OANA STANCU
"Oriunde ma duc in tara mi se spune "Marinarul". Aici mi se spune "Domnule comandant"“. Cu aceasta confesiune si-a inceput prezidentiabilul Traian Basescu discursul tinut in fata a circa 10. 000 de constanteni veniti sambata seara la spectacolul de lansare in cursa organizat de ADA in piata in care se afla primaria.
Printre ei, si multi colegi de nave cu actualul lider ADA, inclusiv cel care i-a succedat la comanda navei "Biruinta“, Amza Perudin. Primul clip electoral al lui Basescu din aceasta campanie a fost de altfel cu un ardei iute care, ridicandu-si capacul, a suierat precum sirena unui vapor. "O sa-i bat pe 28 noiembrie. Eu am supus natura si nu ma poate supune o clica de corupti“, si-a continuat el atacul la adversarii din PSD. Pesedistii fusesera insa mai devreme trecuti printr-un registru larg de calificative de catre deputatul PNL Puiu Hasotti, care a vorbit despre "lingaul de serviciu Mircea Geoana“, despre Ion Iliescu, "un soi de Adi Mutu care ia rodul comunismului si il imprastie peste tara“ si despre "gainarul Adrian Nastase, care ne invita sa-i numaram ouale si vorbeste cu gainile“, un "perfid, un lacom si un fricos“. Basescu a tinut sa le promita constantenilor, carora le cere pentru prima data votul in cariera sa politica, faptul ca, odata ales presedinte, se va intoarce catre ei "cu plecaciune“. El a petrecut apoi doua ceasuri la Medgidia, fiind obligat dupa aceea sa opreasca si in localitatea lui natala Basarabi, unde un grup de sustinatori blocasera drumul. EXPLICATII. Basescu a adus sambata seara si o explicatie pentru schimbul de replici pe care l-a purtat in ultima vreme cu Adrian Nastase, sustinand ca, de fapt, a vrut sa-l provoace pe liderul PSD. "Adrian Nastase si-a pierdut cumpatul in ultimele zile. Nu s-a mai limitat sa dea natiunii ouale la numarat, s-a apucat sa vorbeasca de mitocani si de iepurasi, el vanatorul. Va asigur ca nu ma interseaza o disputa la acest nivel cu Nastase. Stiam insa sigur ca daca am sa-l provoc, nu are suficienta minte sa se abtina. Am tras masca elegantei de pe vulgarul Adrian Nastase. In realitate, Adrian Nastase este cel care in ultimele zile si-a dat arama pe fata“, a declarat Basescu.
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2004-11-01 15:05:25 |
Postata de 2good |
|
|