| De astazi incepe Postul Craciunului |
Pentru ortodocsi, astazi, incepe Postul Craciunului, randuit de Biserica in perioada 14 noiembrie-24 decembrie, pentru pregatirea credinciosilor in vederea intampinarii cuviincioase a marelui praznic al Nasterii Domnului.
Timp de 40 de zile, crestinii trebuie sa renunte la anumite placeri culinare, cum ar fi carnea, laptele, ouale, dar si la alcool si la placerile trupesti. De asemenea, postul trebuie sa fie insotit de rugaciuni zilnice, de participarea in fiecare duminica la Sf. Liturghie si de curatirea sufleteasca prin sfanta spovedanie, cand trebuie sa lasam deoparte ura si sa devenim mai buni si mai iertatori.
Prima zi a Postului Craciunului este marcata de numeroase rituri de purificare. In satele din Moldova si Maramures, gospodinele asaza oalele folosite in cursul anului cu gura in jos, pentru ca toti cei din casa sa fie feriti de pagube. In fiecare zi a postului, fetele de maritat aduna cate o surcica, cu care, in Ajunului Craciunului, vor fierbe crupe cu sare. Aceste crupe le vor pune pe masa, afara, pentru ca seara, venind umbra ursitorului lor, sa aiba ce ospata.
|
| 2003-11-14 11:53:36 |
Postata de cnyc |
|
|