| Ion Caramitru, pe listele PNTCD la Senat |
Bogdan Apostolescu
Dupa preluarea conducerii PNTCD de catre primarul Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu, partidul a trecut prin schimbari majore.
Astfel, noua atitudine politica s-a concretizat prin oferirea secretariatului general lui Marius Anghel, la vremea respectiva fiind presedintele organizatiei de tineret. Procesul de readucere a formatiunii in prim-planul scenei politice a continuat prin eforturile de unificare a crestin-democratiei, eforturi blocate de presedintele Actiunii Populare (AP), Emil Constantinescu, desi acesta declarase ca se va retrage din viata politica. Ciuhandu a dorit ca membrii celor doua partide politice sa candideze pe liste comune la alegerile generale sub sigla PNTCD, avand in vedere ca procesul tehnic de unificare nu se putea realiza foarte repede. Ca urmare a atitudinii lui Constantinescu, PNTCD si-a stabilit candidatul la Presedintia Romaniei in persoana lui Gheorghe Ciuhandu. De asemenea, si listele sunt aproape definitivate, in fruntea acestora fiind noii lideri ai partidului.
Astfel, la Camera Deputatilor, in Municipiul Bucuresti, pe primul loc se afla vicepresedintele Serban Bubenek, iar pe locul doi, Marius Anghel, secretarul general. La Senat, in Capitala, taranistii inca mai discuta solutiile cele mai corecte, insa cu sanse reale sunt: Ticu Dumitrescu si Andrei Dimitriu. In circumscriptia Alba, lista la Camera este condusa de Voicu Bora, de Liviu Scarlat la Constanta, Cornel Boiangiu –Dolj, Virgil Petrescu –Dambovita , Mihai Dorin –Iasi si Viorel Sasca –Timis. Pentru Senat, capi de lista sunt urmatorii: Lucian Orasel –Alba, Serban Radulescu-Cluj, Ion Caramitru-Constanta, Mihai Maxim-Iasi, Dumitru Leon-Prahova, Toma Roman (fost lider al AP)-Sibiu, Alex. Stefanescu-Suceava, si Viorel Boldurean –Timis.
Sursa:www.gardianul.ro |
| 2004-10-26 08:23:18 |
Postata de 2good |
|
|