| Mircea Sandu nu le da romanilor sanse la "Balonul de Aur" |
Ieri, la Casa Fotbalului, a avut loc reunirea lotului national, in vederea partidei amicale cu Italia ce va avea loc duminica. Dintre fotbalistii chemati de selectionerul Iordanescu a lipsit doar jucatorul lui Chelsea, Adrian Mutu, care s-a alaturat coechipierilor la Saftica. .
"Generalul" a adus la prima reprezentativa doua nume noi, jucatori tineri, de perspectiva: dinamovistul Ciprian Marica si olteanul Ionut StancuCu exceptia capitanului Cristi Chivu, care este accidentat mai serios, ceilalti fotbalisti cu probleme medicale vor fi refacuti pana la ora meciului.
Referitor la sansele lui Chivu de a juca contra Italiei, medicul Pompiliu Popescu nu s-a aratat prea increzator: "Cristi are o luxatie la umar. Noi dorim sa-i reducem marja de risc la cere poate fi supus, caci despre o recuperare completa nu poate fi vorba.
Daca va evolua duminica, in mod sigur o va face datorita vointei sale extraordinare". Jucatorul Romei a declarat ca nu se simte prea bine, dar ca va face tot ce depinde de el pentru a fi în teren contra Italiei.
In ceea ce priveste nominalizarea sa la "Balonul de aur", Chivu a afirmat: "Atat pentru mine, cat si pentru Mutu este o onoare sa fim alaturi de 48 de nume mari ale fotbalului mondial. Este un inceput, dar ne va fi foarte greu sa castigam trofeul".
In aceeasi linie s-a aflat si selectionerul Iordanescu, care a declarat: "Nominalizarea aceasta constituie o onoare pentru fotbalul romanesc. Va fi greu sa-i vedem in top, in primele doua locuri, dar ne-am bucura si daca s-ar afla printre primii cinci, pozitii pe care, de altfel, le-ar merita".
Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, considera ca aceasta nominalizare le va deschide noi orizonturi jucatorilor, fiind de parere ca "in anii care vor urma, cu siguranta vor mai fi nominalizati". Nici Sandu nu le acorda prea mari sanse de a cuceri mult-ravnitul trofeu: "La acest nivel interesele sunt altele. Chiar daca cei doi evolueaza in campionate puternice, straine, sunt alti jucatori care activeaza de mai mult timp si ei vor fi favorizati. Daca Mutu si Chivu au reusit, prin jocul lor, sa atraga atentia vor fi, cu siguranta, in continuare urmariti".
|
| 2003-11-13 10:47:00 |
Postata de foxy_maryan |
|
|