| Jaap de Hoop Scheffer: Canalul Bastroe nu este o problema a NATO! |
Ana Maria Nitoi, Anca Alexe, Camelia Muntean
Ministrii apararii din statele membre ale NATO s-au intalnit, joi, cu omologul lor rus, Serghei Ivanov, pentru a discuta despre cooperarea in combaterea terorismului, la finalul unei reuniuni informale de doua zile organizata la Poiana Brasov.
Pe langa subiectele de actualitate in plan international, la Consiliul NATO-Rusia au fost aduse in discutie si doua probleme ale Romaniei si anume constructia de catre Ucraina a Canalului Bastroe precum si criza din Transnistria asupra carora s-a cerut opinia atat ministrului rus al apararii, Serghei Ivanov, cat si secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer. Daca din partea lui Ivanov romanii nu se asteptau la sustinere sau promisiuni de ajutor sau sustinere, pentru ca Rusia ramane tot Rusia, chiar daca nu mai este sovietica, din partea Aliantei Nord-Atlantice, ai carei membri cu drepturi depline am devenit chiar in acest an, Bucurestiul ar fi asteptat o pozitie ferma, de sprijin. Numai ca, si de aceasta data, ca si in alte ocazii ale zbuciumatei noastre istorii, lumea civilizata ramane surda si oarba in fata asteptarilor si cerintelor Romaniei. Astfel ca, la fel ca dupa al doilea razboi mondial, cand romanii au asteptat "americanii" sa-i scape de sub jugul sovietic si au asteptat in zadar, la fel s-a intamplat si acum, cand Bucurestiul ar fi dorit o sustinere explicita si fatisa din partea NATO, ai carei membri suntem si fata de care, si inainte de a face parte din Alianta, dar si in prezent, ne-am facut datoria pe deplin.
Declaratia secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, potrivit caruia "Canalul Bastroe nu este o problema a NATO", este si neasteptata si suprinzatoare, avand in vedere ca vine din partea unei oficialitati care reprezinta Alianta si care are obligatia, inainte de toate, sa respecte Carta NATO. Or, potrivit Articolului 4 din "Carta Tratatului Nord Atlantic", documentul de baza al NATO, "membrii Aliantei se vor consulta, ori de cate ori este cazul, daca le este amenintata integritatea teritoriala, independenta politica si securitatea unuia dintre acestia".
Mai mult, potrivit aceluiasi document, "obiectivul esential al NATO consta in apararea libertatii si securitatii tuturor membrilor sai prin mijloace politice si militare, conform principiilor Cartei Organizatiei Natiunilor Unite. Bazandu-se pe valorile comune ale democratiei, respectului drepturilor omului si pe legalitate, Alianta activeaza, inca de la crearea sa, pentru instaurarea unei ordini juste, pasnice si durabile in Europa". De toate acestea pare sa fi uitat secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, cand a declarat ca "Bastroe nu este o problema a NATO". Ca si cu alte ocazii, a trebuit sa fim lasati sa asteptam, pentru ca in fata noastra se afla alte state mai mari si mai importante, capacitati nucleare cu renume si temute.
Problema intre Bucuresti si Kiev
Jaap de Hoop Scheffer, secretarul general al NATO, a afirmat, ieri, ca nu exista o pozitie oficiala a Aliantei in legatura cu diferendele care au aparut intre Romania si Ucraina referitoare la Canalul Bastroe, pentru ca aceasta nu este o problema a NATO, ci una bilaterala intre Bucuresti si Kiev. Intrebat daca NATO are o pozitie oficiala sau va actiona intr-un fel in acest diferend, care s-a agravat in ultimul timp, avand in vedere ca Romania este membru al NATO, Scheffer a raspuns ca a auzit si a citit despre aceasta chestiune si spera ca problema Canalului Bastroe sa fie rezolvata cat mai curand de autoritatile din cele doua tari. "Nu inseamna, insa, ca atunci cand o tara devine membru NATO, problemele care apar cu tari vecine devin probleme ale Aliantei. Ministrul roman de externe Mircea Geoana mi-a telefonat si ma tine la curent cu desfasurarea evenimentelor, dar, repet, aceasta nu este o problema a NATO", a subliniat Scheffer, adaugand ca nu poate vorbi despre acest subiect in calitate de secretar general al NATO. De asemenea, el a mai declarat, referindu-se la problema Transnistriei ca nici aceasta nu este de competenta Aliantei Nord Atlantice. "Cunosc problema dar, ca si in chestiunea Canalului Bastroe, situatia din Transnistria nu este o problema a NATO. Acest subiect nu este pe agenda NATO”, a afirmat el.
Ucraina starneste noi controverse
Reprezentanti din 15 tari inclusiv Romania s-au intalnit, miercuri, la Belgrad, pentru a discuta despre traficul fluvial dunarean. Reuniunea desfasurata sub indrumarea coordonatorului special al Pactului de Stabilitate in Europa de Sud-Est, Erhard Busek, nu a fost lipsita de surprize, transmite RADOR. Delegatia Romaniei a fost insa surprinsa sa asculte o prezentare a prim-adjunctului ministrului transporturilor si comunicatiilor din Ucraina, Viktor Lundisek, prezentare neanuntata in program, pe tema dezvoltarii capacitatii de transport pe apa a Ucrainei. Desi nu s-a referit la canal, pe hartile prezentate pe panou era trecut si canalul de navigatie Bastroe. Tema sensibila pentru Romania a Canalului Bastroe este bine-cunoscuta in mediile de specialitate europene. "Ucraina dezvolta un proiect fara sa fi respectat normele internationale", a declarat Edgar Martin, directorul Grupului de cercetare si consultanta Danube Research, cu sediul la Londra.
Tentative de incalcare a apelor teritoriale
Totodata, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera (IGPF), a anuntat, miercuri, ca pe bratul Chilia au fost inregistrate, in ultimele zile, patru tentative de incalcare a regimului apelor teritoriale romanesti de catre ambarcatiuni ucrainene. Ambarcatiunile respective aveau ca scop amplasarea de balize de semnalizare pentru ancorele celor doua dragi care lucreaza la senalul navigabil al bratului Chilia. "Respectand prevederile legale interne si internationale, inclusiv Tratatul de Frontiera incheiat intre Romania si Ucraina, Politia de Frontiera Romana a actionat pentru impiedicarea intrarii acestor nave in apele teritoriale romanesti, facand uz numai de manevre pe apa cu navele din dotare (prin interpunerea ambarcatiunilor)", se arata in comunicatul IGPF.
Cooperare Rusia-NATO
Ministrii apararii din statele membre ale Aliantei Nord-Atlantice s-au intalnit, ieri, cu omologul lor rus, Serghei Ivanov, pentru a discuta despre cooperarea in combaterea terorismului, la finalul unei reuniuni informale de doua zile organizata la Poiana Brasov, transmite AFP. Intalnirea a inceput in absenta secretarului american al apararii, Donald Rumsfeld, care a parasit Poiana Brasov ieri dimineata. Dar Rumsfeld a avut o intrevedere cu Ivanov in cursul serii de miercuri. Ministrii NATO intentioneaza sa discute cu Ivanov despre mijloacele de consolidare a legaturilor de cooperare intre Alianta Nord-Atlantica si Rusia.
Parteneri in combaterea terorismului
Secretarul general al Aliantei, Jaap de Hoop Scheffer, a anuntat, ieri, la finalul reuniunii Consiliului NATO-Rusia, ca problema luptei impotriva terorismului se afla in fruntea listei de prioritati pe plan international si este important sa existe forte ale care sa actioneze impotriva acestei amenintari. NATO spera ca Rusia sa sustina in curand operatiunea "Endeavour" in Marea Mediterana, cu doua nave rusesti care sa patruleze impreuna cu navele NATO, in cadrul luptei impotriva terorismului si a proliferarii armelor de distrugere in masa. "Este foarte importanta interoperabilitatea intre fortele rusesti si cele ale NATO si ministrii apararii au discutat despre reforma armatelor, logistica, resurse financiare, industria de aparare si reducerea personalului militar", a afirmat Scheffer.
Protectia reciproca a trupelor
Secretarul general al NATO a mai spus ca Alianta va discuta, in curand, despre actiuni de contracarare a atentatelor sinucigase cu bombe. La randul sau, ministrul rus al apararii s-a referit la exercitiile comune Rusia-NATO si a amintit un exercitiu ce a avut loc in august 2004, la care au fost prezenti 48 de observatori din 17 tari. Exercitiul a vizat verificarea capacitatii armatei ruse de a proteja o incarcatura foarte periculoasa, nucleara. NATO intentioneaza sa organizeze un exerctiu similar anul viitor, in Marea Britanie, a precizat Serghei Ivanov. Rusia doreste sa sprijine misiunea ISAF, care este responsabilitatea NATO si, in ultimii doi ani, Federatia a acordat 500 milioane de dolari pentru a sprijini actiunile presedintelui afgan Hamid Kazai, a mai spus Ivanov. El a mentionat ca spera ca pana la sfarsitul anului sa fie semnata Conventia privind statutul fortelor, care sa prevada protectia reciproca a fortelor ruse pe teritoriul statelor NATO si a fortelor Aliantei in Rusia.
Sursa:www.gardianul.ro |
| 2004-10-15 09:25:54 |
Postata de 2good |
|
|