| Documentar-soc despre Romania |
Traiesc pe strazi si in metroul din Bucuresti. Abandonati, orfani sau pur si simplu fugiti de acasa, ei au ajuns la capatul suferintei si disperarii. Lor le dedica postul de televiziune franco-german Arte, in aceasta seara, la ora 22:25 (23:25 ora Romaniei) un documentar intitulat “Copiii bitumului“.
MARINA CONSTANTINOIU
 Timp de trei ani, cu o delicatete si discretie remarcabile, Edet Belzberg, din Statele Unite, a filmat un grup de copii ai strazii din Bucuresti. Avand varste cuprinse intre 8 si 14 ani, aceste creaturi amarate, care traiesc prin statiile de metrou, dorm pe cartoane si cersesc pe strazi, de la soferi, pentru a supravietui. Sunt niste copii pierduti, in adevaratul sens al cuvantului: pierduti in oras, si pierduti in viata, comenteaza, pentru suplimentul TV al saptamanalului Le Nouvel Observateur, ziaristul Richard Cannavo.
Pentru el, cei pe care i-a vazut filmati in acest documentar sunt pierduti si pentru ei insisi: “Am fost tot timpul un fel de drac“, marturiseste, in acest documentar, Cristina, sefa de banda. “Ma simt singura, rea. Nu stiu de ce sunt bolnava la cap“, spune tot ea. In ciuda aspectului si apucaturilor de o violenta infricosatoare, Cristina este un copil ca toti ceilalti. ANALIZA. Intre accese de isterie si crize de plans, acesti baieti si fete care seamana teroare se reduc la ceea ce n-au incetat niciodata sa fie: copii inspaimantati, epuizati, ajunsi la capatul suferintei si durerii, in cautarea disperata a unui gest sau unui cuvant tandru. “As fi vrut sa am propria mea familie, un copil al meu, un prieten al meu“, murmura, in inregistrarea realizatoarei din SUA, Mihai, copil al strazii. Are privirile pierdute in gol si o figura trista, comenteaza ziaristul francez.
Prizonieri ai izolarii sau nebuniei, acesti copii au fost distrusi inainte de a fi trait, este concluzia lui. Fie ca sunt abandonati, orfani sau fugari, ei nu au avut copilarie si nu au viitor – in absenta unui miracol.
INDIFERENTA. Neingrijiti, nehraniti, supusi constant violentei si fricii, ei sunt distrusi complet de droguri. Parca lipiti de pungile de plastic din care inhaleaza substante halucinogene, ajung sa umble fara tinta, printre trecatori, ametiti si cu ochii injectati. Tocmai aceasta este imaginea-soc din documentarul prezentat de Arte: contrastul, de o brutalitate extrema, dintre aceste hoarde de copii salbatici si populatia asa-zis clasica, ce trece pe langa ei indiferenta, fara sa-i remarce.
Si apoi este violenta, latenta, omniprezenta, adauga Richard Cannavo. Este ca o amenintare, impalpabila, care pare sa apese in permanenta pe vietile lor. Batai cu bate, scandaluri, mutilari, din joaca sau ca rezultat al luptei pentru o bucata de paine: violenta este prezentata in acest documentar intr-un mod extrem de crud, deseori la limita suportabilului. Aceasta este marea originalitate a documentarului: se lipseste de comentarii, propunand imagini si sunete brute, fara cel mai mic artificiu. De aici si forta extraordinara a acestui film, adauga Cannavo.
“ACASA“. Realizatoarea a parasit Bucurestiul pentru a-i duce pe unii dintre acesti copii la familiile lor, decorul se schimba, dar realitatea ramane la fel de disperata. Saraci lipiti pamantului, intr-o baraca darapanata, parintii Anei (10 ani) si ai fratelui ei, Marian (8 ani) n-au nici un mijloc de trai. “Au parasit casa din cauza saraciei, n-avem nimic sa le dam sa manance“, explica mama Anei, in lacrimi. “In fiecare seara plange“, spune sotul ei despre mama copiilor, si el afectat de situatie. Abia acum, vazand aceste imagini, te intrebi unde e mizeria mai mare, in salile inghetate ale metroului bucurestean sau la tara, in baracile roase de saracie?
Adevarata problema a Romaniei este saracia. Cand a fost realizat acest film, la 12 ani de la caderea lui Ceausescu, numarul persoanelor care traiau sub pragul saraciei era de 7,5 milioane. Primele victime ale acestor cifre sunt cele mai slabe, adica acesti copii. Si este amintit faptul ca, in scopul cresterii productivitatii, Marele Conducator a interzis contraceptia si avortul, incitand familiile sa-si trimita copiii in orfelinate special create, in care mii de copii au fost crescuti in conditii atroce. Acum doi ani, 20.000 de copii romani traiau in strada.
Cand vezi acest film, iti spui ca mai este cale lunga de parcurs pana la atingerea criteriilor europene! Si ca, pana la normalizarea situatiei, nefericitii copii filmati de Edet Belzberg in acest remarcabil documentar au avut tot timpul la dispozitie sa se “termine“ complet.
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2004-09-06 13:10:13 |
 Postata de 2good |
|
|
