Portalul Tau
Referate On Line Cele mai apreciate retete culinare doar pentru tine! Orice programel de care ai nevoie! Doar pentru a nu cauta prea mult!
Referate On Line
 
Kut.Ro-Primul Motor de Cautare in Domeniile .ro

Kuta pe site Kuta pe Web   

 

 Categorii
 
   
Slideshow Slideshow
 
Chef de aur
La doar o ora dupa ce s-a intors in tara, lotul feminin de gimnastica a vizitat redactia ziarului nostru . Alaturi de antrenori si parinti, fetele de aur au sarbatorit sirul de medalii olimpice obtinute la Atena. In mare verva, Mariana Bitang a provocat o baie de sampanie.
Campioanele olimpice ne-au trecut pragul
Redactia Jurnalului National a fost primul loc unde au ajuns campioanele olimpice la gimnastica dupa intoarcerea de la Atena. Fetele lui Octavian Belu si Marianei Bitang si-au mai amanat pentru cateva ore vacanta pentru a sta de vorba cu redactorii nostri.
SORIN ANGHEL, DELIA GOMOESCU

Cea de-a treia parte a delegatiei Romaniei care a fost prezenta la Jocurile Olimpice de la Atena a ajuns ieri-dimineata in tara. Loturile feminine si masculine de gimnastica au avut parte de o primire impresionanta. NECAJIT. Cum toti ochii era indreptati spre fete, baietii un picat in plan secund. Marius Urzica a stiut sa se faca si de aceasta data auzit, plangandu-se de arbitraj: “Fiind considerati o echipa de temut, au incercat sa ne creeze probleme”.

ASALT. Gimnastele au avut de infruntat avalansa de felicitari, imbratisari si pupaturi de la multimea aflata in salonul de protocol. Toata primirea nu a durat mai mult de o ora. Dupa aeroport, primul loc in care au poposit campioanele olimpice a fost redactia Jurnalului National. Prezenta fetelor de aur la Casa Presei a produs mare forfota in zona, toata lumea alergand dupa autografe.

PETRECERE. Superstitioase, cele 6 fete au urcat pana la etajul 8 impreuna cu antrenorii lor intr-un lift cu o capacitate de 4 persoane. La intrarea in redactie au avut parte de un ropot de aplauze din partea ziaristilor, treziti mai devreme ca de obicei pentru a le vedea pe viu pe marile campioane. Nu a mai fost nevoie de un tur al redactiei, pentru ca gimnastele stiau deja locul, ele trecand pe la noi si in primavara, atunci cand s-au intors de la Europenele de la Amsterdam cu medaliile de aur de gat. “Venim pe la voi dupa fiecare concurs. Ne-am facut un obicei sa va aratam medaliile de aur. Sa fiti pregatiti, ca de acum inainte o sa tot venim!”, ne-a avertizat Monica Rosu.

MUNCA. Dupa ce au fost supuse unei sedinte foto cu redactorii Jurnalului National, care nu au ratat prilejul de a se imortaliza impreuna cu marile campioane, fetele au rasfoit ziarele in care au fost elogiate succesele lor, dupa care au trecut la autografe. Bataie mare pe semnaturile gimnastelor, fiecare dorind sa se mandreasca celor dragi cu iscalitura campioanelor olimpice. Nici oaspetelor noastre nu le-a displacut atentia care li se acorda, semnand constiincios pe fiecare poster in parte. Timpul petrecut in compania fetelor de la gimnastica s-a scurs parca instantaneu, fetele de aur plecand apoi intr-o binemeritata vacanta.


“SECRETUL SUCCESULUI ESTE IZOLAREA DE VIATA SOCIALA”
Jurnalul National:Inainte de Olimpiada erati foarte rezervat...

Octavian Belu: Rezerva mea de atunci in parte s-a dovedit a fi justificata, pentru ca, la echipe, castigatoarea s-a decis la ultimul aparat. A fost o competitie extrem de echilibrata, in care echipa Statelor Unite ne-a pus multe probleme. In plus, am fost rezervat pentru ca, iata, la individual compus nu avem inca gimnasta care sa faca fata unui astfel de concurs. Medaliile de la aparate au fost insa, intr-un fel, anuntate. De exemplu, Ponor isi anuntase candidatura la o medalie inca de la Mondialele de la Anaheim, unde a luat de trei ori argint, apoi la Europenele de la Amsterdam a castigat de trei ori aur.

Multumit de rezultate?

Pentru un loc 5, asa cum a obtinut Dana Sofronie la individual compus, alte natiuni ar fi organizat festivitati de premiere.

La fiecare 4 ani, ati transformat niste fetite necunoscute in campioane olimpice. Care este secretul acestei constante?

Sa stai 24 de ore in cantonament, sa ai numai aceasta preocupare. Sa te gandesti numai la antrenamente si sa exersezi tot timpul. Este o munca titanica pe care foarte putini o inteleg. Secretul succesului nostru sta practic tocmai in aceasta izolare de tot ceea ce inseamna viata sociala.

Care credeti ca a fost cea mai importanta medalie la Atena?

Cea din concursul pe echipe. Iar noi am ajuns sa fim mangaiati de aceasta fericire tocmai datorita izolarii. Este un sacrificiu pe care fiecare si-l asuma. Daca nu suntem in stare sa facem acest lucru ne apucam de fitness si nu mai aspiram la medalii.

Catalina a spus ca intentioneaza sa concureze si in 2008, la Beijing.

Daca ea asa a spus sa speram ca asa va fi, insa in istoria gimnasticii feminine romanesti exista foarte putine exemple de acest gen. Pana acum doar 4 sportive au concurat la doua Olimpiade: Nadia Comaneci, Lavinia Milosovici, Simona Amanar si Gina Gogean.


“CATALINA MAI ARE PANA LA PERFORMANTELE NADIEI”
Jurnalul National: In calificari doar doua gimnaste au evoluat la toate aparatele, avand astfel posibilitatea sa participe la individual compus, in timp ce americancele au avut 4...

Mariana Bitang: Este adevarat, dar noi nu am mizat foarte tare pe individual compus. Asta si pentru ca inca nu avem o gimnasta completa care sa aiba rezultate de exceptie la un astfel de concurs. Este efectul faptului ca echipa este inca in constructie. Am folosit la maximum potentialul colectiv si potentialul individual in finalele pe aparate. Ponor a avut rezultate foarte bune in calificari la cele trei aparate la care a evoluat, dar la paralele nu are inca un exercitiu de valoare. La randul ei, Monica Rosu are probleme cu barna.

In cat timp ar putea Catalina sa se puna la punct cu paralelele?

Depinde numai de ea. E vorba de modul in care abordeaza ea pregatirea. Daca intra in sala dornica sa se autodepaseasca ar putea rezolva problema in cateva luni. Dar pentru ca ea nu straluceste la acest aparat, probabil ca ii este mai greu sa lucreze cu placere. Daca ai un copil care nu-i bun la matematica nu te poti astepta ca el sa vina acasa si sa se apuce de probleme.

Toata lumea o compara acum pe Catalina cu Nadia...

O noua Nadia nu se va mai naste. Nu se poate face o astfel de comparatie. Nadia a fost o gimnasta completa, campioana olimpica absoluta, care era foarte buna la toate aparatele. Catalina mai are foarte mult pana sa ajunga acolo.

La sfarsitul lunii contractul dumneavoastra si al domnului Belu expira. Cum va explicati ca pana acum nu vi s-a propus prelungirea acordului?

Intr-adevar, nu am fost contactati de nimeni. Cred ca toata lumea a fost foarte ocupata cu Olimpiada si la drept vorbind, la Atena nici noi nu am fi avut timpul si dispozitia necesare sa discutam astfel de probleme. Important este ca noi ne-am indeplinit obiectivul stabilit, acela de a obtine doua-trei medalii, din care una de aur.


FELICITARI DE LA PRESEDINTE
La o ora apropiata de aterizarea gimnastilor pe Aeroportul “Henri Coanda”, presedintele Romaniei, Ion Iliescu, a decolat spre Bacau, unde a intreprins o vizita de lucru in teritoriu. Seful statului si-a amanat pentru o jumatate de ora plecarea spre Moldova special pentru a-i intampina pe sportivi. Iliescu a oferit buchete de flori fiecarui olimpic, presedintele neratand ocazia sa se fotografieze cu fetele de la gimnastica. Cel care s-a intretinut cel mai mult cu seful statului a fost Marius Urzica. Gimnastul a fost tinut parinteste de gat pe timpul discutiei, cei doi parand ca sunt foarte buni amici. “Ma bucur cand Romania obtine rezultate asa de bune in lume. Acesti sportivi au reusit prin munca lor titanica sa aduca glorie tarii noastre si pentru asta merita toata recunostinta din partea poporului nostru”, a spus Ion Iliescu inainte de urcarea in avion. Acesta l-a asigurat pe Octavian Belu de tot sprijinul sau, incurajandu-l sa ramana in continuare la conducerea lotului feminin de gimnastica.


FLORI DE LA ANTENA1
Vedetele Antenei 1 Alessandra Stoicescu, Gabriela Vranceanu-Firea si Letitia Zaharia le-au intampinat ieri-dimineata, la aeroport, pe campioanele olimpice de la Atena. Festivitatea de pe Otopeni a fost transmisa in direct, interviurile cu antrenorii, gimnastele si parintii acestora fiind luate “la cald”, imediat ce sportivele au aterizat pe pamant romanesc. Presedintele Romaniei, Ion Iliescu, a stat de vorba cu vedetele Antenei 1, invitand-o pe Gabriela Vranceanu-Firea sa-l insoteasca la Bacau, localitatea de bastina a vedetei, cat si a gimnastei Monica Rosu. Prezentatoarea Observatorului de week-end i-a raspuns presedintelui ca nu va lipsi atunci cand sportiva va primi titlul de cetatean de onoare al Bacaului.


HAI LA MINE
Patronul Rapidului, George Copos, a ramas impresionat de rezultatele obtinute la Atena de gimnastele noastre. Conducatorul clubului de sub Podul Grant a decis sa le ofere Catalinei Ponor, Danei Sofronie, Alexandrei Eremia, Oanei Ban, Silviei Stroescu si Monicai Rosu, adica echipei de gimnastica feminina campioana olimpica, un stagiu de recuperare pe Litoralul Marii Negre. Astfel, medaliatele cu aur de la Atena vor putea fi cazate la Hotelul Europa din Eforie Nord, aflat in proprietatea lui Copos, si vor beneficia de toate serviciile complete pentru recuperare si odihna.


…SI LA MINE
Patronul complexului Vox Maris din Costinesti, Nicusor Nastase, a decis sa le ofere micilor gimnaste un “sejur de vis”. “Imediat dupa ce gimnastele conduse de Bitang si Belu au castigat medalia de aur pe echipe, am luat legatura cu Nadia Comaneci pentru a-i anunta pe antrenori ca sunt dispus sa le ofer lor si gimnastelor o saptamana de vis aici, la Costinesti”, ne-a declarat Nicusor Nastase. Bineinteles ca oferta a fost acceptata, ramanand doar ca antrenorii sa stabileasca momentul in care vor poposi in “statiunea tineretului”, unde ii asteapta multe surprize.
Sursa:www.jurnalul.ro
2004-08-26 08:34:34 Postata de 2good
   
Stirile Zilei  2004-08-26 08:34:34
 
  Complicitate criminala cu Vijelie
  Fata nevazuta a Cameliei Potec
  Sondaj CURS - Iliescu, vazut lider al PSD
  Ploi abundente, vijelii si grindina
  Radeti zi de zi din toata inima
  Laptele ne protejeaza contra cancerului de intestin
  De unde provin mesajele spam
  Pleaca americanii!
  Dezastre aeriene trase la indigo
  Canalul Dunare – Marea Neagra la 20 de ani
  Parteneri virtuali pentru asiatici
  Hardware: Robonaut B
  Tirlea de argint
  Listele PSD - Costel Bobic si Victor Socaciu vor in Parlament
  “Am gresit ca am improprietarit“
  Juniorul Thatcher, complotist in Africa
  Bugete mici, site-uri meschine
  A innebunit vremea!
  Lefuri mai mari pentru profesori
  Criminal la 12 ani
  Transnistria, copilul Rusiei
  Printul Charles, acuzat de discriminare si rasism
  Petrecere cu droguri, "sparta" de mascati
  Tupeu: Vali Vijelie nu vine la Parchet pentru ca este in turneu pe litoral
  Presedintele Tribunalului Bacau, dat afara din functie
  Mita de 2.000 € pentru a putea iesi din tara
  Seful Directiei Regionale Vamale Oradea, destituit
  Ofiterul Nicolae Safta cere daune de 100.000 de euro
  Baietelul batut crunt de parinti a decedat
  Ministerul Sanatatii va reinfiinta cabinetele medicale in scoli
  Securizarea frontierelor de stat ne va costa un miliard de euro
  Creditele in lei, contractate de romani, au scazut
  ANOFM ofera aproape 23.000 de posturi vacante
  Medicii vor da explicatii bolnavilor
   
  Ultimele stiri din -
Trimite Email cu aceasta stire
Tipareste Stire
Mai multe stiri din
· A venit zapada  (2005-11-19 12:12:16)
· Din nou in strada  (2005-11-18 11:40:14)
· Ministrul educatiei, Mihail Hardau, ii cearta pe judecatori ca nu cunosc legile  (2005-11-18 11:03:02)
· Greva de la Metrou continua pentru ca instanta nu s-a pronuntat  (2005-11-18 11:02:01)
· Tariceanu le cere profesorilor sa se revina la catedra  (2005-11-18 11:01:40)
· Philip Bloom, asociatul fostului presedinte al BRD, Bogdan Baltazar, a fost arestat, in SUA, pentru dare de mita  (2005-11-18 10:30:41)
· Prefect de Cluj - Avocatul proxenetei  (2005-11-17 18:26:17)
· Maria Huza si Monica Macovei se acuza reciproc pentru presiuni asupra procurorilor  (2005-11-17 17:53:12)
· Incompetenta autoritatilor a mai primit o palma. Profesorii au mai castigat trei zile de greva  (2005-11-17 17:52:42)
· Radoi: «Banii pentru salariile noastre sunt la Alstom»  (2005-11-17 17:52:09)
Parteneri media :
Jurnalul National Libertatea OnLine Ziarul care spune lucrurilor pe nume Cotidianul Gardianul
   
Wallpaper Stiri Concursuri ServiciiOnLine DownloadSoft
Sms Moka Vremea JocuriOnLine Sistemul fiscal Titrari
Mail Media Programul TV Persoane fizice Wallpaper
#irc Curs Valutar Bancuri Persoane juridice Referate
BAC 2004 Linkuri utile Muzica Noutati Retete Culinare
       PHG recomanda    Adaugari noi
Cum sa adaugi un site - Termeni de utilizare - Politica de securitate - Mail us - Publica pe acest site  FreeFind.com



© Copyright reserved by PHG SOFT- 2003-2005