| Sublima Deschidere a intrat in istorie, a inceput batalia pentru medalii |
Sublima Deschidere a intrat in istorie, a inceput batalia pentru medalii
Emanuel Fantaneanu
 Este indiscutabil faptul ca politica a influentat permanent sportul, cum la fel de adevarat este si faptul ca sportul a reprezentat un eficient mijloc de rezolvare a unor probleme extrem de delicate din lumea politichiei, constituind un canal cu multa forta de penetrare. Nici olimpismul, in era sa moderna - o istorie repetata din vremea mileniilor antice, desigur cu alt mod de exprimare - nu a scapat, ba, dimpotriva, a suferit si chiar s-a supus – si se supune - asaltului agresiv al politicii, influentand destine si marcand repere in existenta omenirii. Jocurile Olimpice de la Berlin, cu magnificul Owens in arena intrecerii loiale, si Hitler, in arena lui Hades, bantuie si azi amintirile.Dar poate cel mai bun exemplu l-au constituit frecventele boicoturi, toate avand la origine motive dintre cele mai diverse, dar toate, fara exceptie, cu o "ratiune" irationala a politicului, momentele de varf reprezentandu-le Jocurile Olimpice de la Moscova (1980) si Los Angeles (1984), atunci cand razboiul din Afganistan a inflamat mintile celor doua lagare, comunist si capitalist, dar a distrus si visuri ale unor sportivi care doreau sa urce drumul greu spre astre. Ce a fost se stie si e istorie deja, o istorie care a avut consecintele sale, olimpismul fiind la un pas de colaps, iar daca a fost salvat, a fost si urmarea, tot a unor manevre politice, Romania nefiind chiar ultimul dintre jucatorii de la masa omenirii. Ceremonia de Deschidere a Jocurilor celei de-a XXVIII-a Olimpiade ne mentine in consecutia ideii noastre, chiar daca unele scene fara de legatura cu teatrul olimpic atenian al lui Calatrava au fost, poate, puse in umbra de focul de artificii si dezlantuirea de bucurie, culoare si lumina. In acest context al devenitei indistructibile legaturi dintre sport si politic a fost aparitia celor doua delegatii coreene, mana in mana si sub acelasi drapel, urmand intalnirii jucatorilor de tenis de masa - sport utilizat frecvent pentru asemenea scopuri - din cele doua tari, care au dorit sa se antreneze impreuna, impiedicati fiind doar de regulament, dar n-au ratat momentul unei fotografii-simbol, prilej si pentru fosta campioana mondiala din 1993, azi antrenoare, sa ne spuna ca macar si atat e bine deocamdata si ca totul "reprezinta un pas spre un viitor mai bun", in timp ce presedintele Jacques Rogge declara presei internationale: "Trebuie sa discutam posibilitatea de a avea o echipa unita, ceea ce reprezinta un lucru mult mai important decat o defilare reunind cele doua tari. Aceasta va face obiectul a numeroase discutii si a unei colaborari stranse intre CIO si federatiile internationale si nationale. Sper ca fructele vor fi culese mai tarziu".
De altfel, si prezenta Afganistanului si a Irakului - instrumentele de tortura pentru pedepsirea invinsilor in disputa sportiva, acolo unde lupta nu este pe moarte, ci pentru viata, induc alte si alte idei -, si a Palestinei sau a Israelului au punctul de plecare si de sosire in acelasi loc: politica si sport, sport si politica. In fond, si olimpismul este o politica, a armistitiului, a loialitatii, a luptei cu propriile limite, chiar daca exista si maracini cu tepii lungi. Dar, o data stinse luminile reflectoarelor Deschiderii, s-a reaprins cu intensitate flacara disputei sportive, primii campioni fiind, deja, rasplatiti cu cununile de maslin ale victoriei intr-un razboi pasnic si lipsit de orice conotatii, singura politica fiind aceea a celui mai bun care invinge. In ceea ce ne priveste, putem aprecia cele dintai doua zile, prin prisma paharului pe jumatate plin, pe jumatate gol, partea din urma fiind parca mai amara, pentru ca Mihai Covaliu n-a mai repetat isprava australiana, probabil si pentru faptul ca nici nu mai reprezenta sabrerul anonim, caruia nu trebuia sa i se acorde prea multa atentie, ci camionul impotriva caruia un eventual succes reprezinta un indiscutabil premiu; pentru ca Alina Dumitru, judoka de buzunar, la prima participare si la numai 22 de ani, cotata printre medaliate, si-a dorit prea mult podiumul, iar entuziasmul tineretii i-a jucat feste, coborand pe treapta a 5-a, dar cu un categoric viitor; pentru ca nici Dragos Coman, nici Beatrice Caslaru n-au reusit sa treaca de calificari, scufundandu-se in apele unui bazin in care Grant Hacket, Ian Thorpe si Yana Klochkova au facut legea; pentru ca, la Schinias, Camelia Mihalcea si Simona Strimbeschi vor mai trebui sa vasleasca in recalificari, in incercarea de a intra, totusi, in finala mare; pentru ca Sorin Babii, la a 6-a participare olimpica, si Iulian Raicea nu prea au nimerit tintele aflate la 10 m.
Iar presedintele COR, Ion Tiriac, are dreptate, in constatarea sa amara: "O munca de patru ani, dar munca, nu gluma, se poate spulbera intr-o clipa!". Nimic altceva decat sportul, cu a sa grandoare in tot ce se intampla!
Dar au mai ramas gimnastii si gimnastele, care, dupa evolutiile in calificari la echipe, au demonstrat ca au valoare; au mai ramas si canotoarele Georgeta Damian si Viorica Susanu, imperiale in barca lor; au mai ramas si ceilalti sportivi care abia urmeaza sa intre in competitie. Partea plina a paharului mai are inca destula licoare, pe care o dorim cat mai dulce.
Sursa:www.gardianul.ro
|
| 2004-08-16 11:55:55 |
 Postata de mirel |
|
|
