| Ando promite un meci "urat" |
Meciul Dinamo – Zilina va incepe la ora 21.00 si va fi transmis in direct de Antena 1
Pus in garda de forma slaba aratata de elevii sai in partida tur de la Zilina, Ioan Andone va incerca sa schimbe total fata echipei care anul trecut facea spectacol la fiecare meci din Divizia A.
Cuplul „N&D“ nu va mai fi capul de afis al „spectacolului“ din Stefan cel Mare, tehnicianul dinamovist anuntand prioritatea echipei sale in meciul de astazi - mentinerea avantajului obtinut in partida tur. Cu toate acestea, un rezultat de 0-0 pare a iesi din calculele lui Andone, constient ca „in sezonul trecut nu stiu daca a fost meci în care sa nu marcam sau sa nu primim gol. Nu ma gandesc la un 0-0 pentru ca este foarte riscant, plus ca nu avem echipa de 0-0“. „Este în joc munca noastra de un an de zile si trebuie sa ne prezentam în asa fel în teren încât sa putem merge mai departe“, anunta Ioan Andone ieri. Cu toate ca s-a aratat extrem de nemultumit de evolutia jucatorilor sai in primele doua partide oficiale ale sezonului, cu Zilina si cu Farul, tehnicianul campioanei considera ca jocul slab de pana acum a fost doar „o intamplare“. Faptul ca Andone nu considera insa lipsa de forma a jucatorilor sai doar „o intamplare“ este demonstrat de intentiile sale defensive pentru partida cu slovacii. Iar calculele tehnicianului sunt corecte, atata timp insa cat vor reusi sa aduca mult asteptata calificare in turul trei preliminar. Cum Danciulescu si Niculescu sunt doar umbre palide ale atacantilor de anul trecut, un joc la mentinerea rezultatului pare varianta cea mai adecvata pentru partida din aceasta seara. Daca deznodamantul va fi favorabil, suporterii dinamovisti se vor multumi si cu un spectacol „urat“ al „interpretilor“ favoriti. „Sper sa nu avem parte de surprize“, este insa principala grija a lui Andone in ceea ce ii priveste pe slovaci. „SURPRIZE“ - Tehnicianul a anuntat ca in meciul de miercuri vor aparea modificari in echipa de start. „O sa alcatuiesc o echipa, poate neasteptata pentru unii, dar în care eu cred mult. Nu vor fi schimbari mari, dar vor fi atat de asezare, cat si de jucatori. Am încredere ca vom putea dejuca jocul lor în linie si sistemul mai mult englezesc, cu foarte multe pase lungi, si nu vor reusi sa ne surprinda prin viteza lui Sestak“, a mai spus Andone.
5.000 DE DOLARI - In cazul in care vor reusi sa elimine echipa din Zilina, elevii lui Ioan Andone au promisa o prima de cate 5000 de doari din partea conducerii clubului. „Cea mai importanta este sansa de a patrunde în grupele Ligii Campionilor, chiar daca ar fi o sansa mica. Banii nu mai sunt importanti în acest moment“, a tinut sa precizeze Claudiu Niculescu.
VLAD TEPES IN STEFAN CEL MARE - Aproximativ 400 de jandarmi din cadrul Brigazii Speciale de Interventie „Vlad Tepes“ vor asigura ordinea la partida dintre Dinamo si MSK Zilina, programat in aceasta seara de la ora, 21,00. Accesul in stadion se va face începand cu ora 19.00 pe baza de bilete, legitimatii si invitatii emise de FC Dinamo. Recuzita galeriilor va putea fi compusa doar din banere, stegulete, fulare, esarfe si confetti, fiind interzis accesul cu petarde, fumigene si artificii.
„FURATI“ ACASA! - La sosirea pe aeroportul Henri Coanda din Bucuresti, jucatorii si tehnicienii celor de la MSK Zilina au afisat un optimism temperat inaintea partidei cu Dinamo, slovacii neratand insa nici o ocazie de a preciza ca in partida tur au fost dezavantajati de arbitraj. „Arbitrajul din meciul de la Zilina a fost slab. Noi am primit un gol din ofsaid si am avut doua penaltiuri care nu ni s-au acordat, ceea ce a avantajat echipa Dinamo!“, a declarat tehnicianul Ladislav Jurkemik. Acesta a fost sustinut si de Managerul echipei slovace, Karol Belanik. „Arbitrajul din prima partida ne-a dezavantajat, dar poate miercuri va fi mai bine. Cred ca am avut ghinion în primul meci“. „Dupa primul meci, bineînteles ca Dinamo are sanse mai mari de calificare, dar vrem sa facem un joc bun la Bucuresti, pentru ca mai avem înca o speranta mica“, a comentat Jurkemik sansele echipei sale de a obtine calificarea. (V.I.)
ARBITRI DIN IRLANDA - Meciul retur dintre Dinamo si MSK Zilina va fi arbitrat de irlandezul Allan Kelly, in timp ce observatori sunt Guido Cornella si Andreas Schluchter, ambii din Elvetia. Primul dintre delegatii UEFA este chiar vicepresedintele federatiei din Tara Cantoanelor.
CE SPUN CâINII
Florentin Petre: „Ne asteapta un meci greu, dar trebuie sa trecem de slovaci. Stiu ca vor veni la Bucuresti cu gandul ca nimic nu este decis, asa ca ne vom lua masuri pentru ca nu e normal sa dam cu piciorul muncii depuse in sezonul trecut“.
Ionel Danciulescu: „Dupa jocul mai putin convingator de la Constanta suntem datori suporterilor nostri. Meciul care conteaza cel mai mult este cel cu slovacii si trebuie sa-l tratam ca atare. Avem timp destul sa ne gandim la Manchester, doar daca trecem de Zilina“.
Cristian Munteanu: „Vom vedea miercuri (n.r. - azi) daca am invatat ceva din meciul cu slovacii. Zilina e o echipa ofensiva, cu jucatori de gabarit, dar daca suntem profesionisti si avem caractere puternice vom sti cum sa trecem de ei“.
Sursa:www.ziarulcn.com
Autor: VLAD ILINA |
| 2004-08-04 08:56:57 |
Postata de 2good |
|
|