| Blestemul fratiei preotilor: morti suspecte |
Tezaurele sacre ale dacilor, vanate de peste 4.000 de cautatori de comori in timpurile noastre, erau cautate inca din Antichitate. Ele au fost pazite de o organizatie oculta, o fratie a preotilor lui Zamolki, care dainuie de 2.000 de ani.
 Obiectele de cult sacru, faurite de insusi zeul metalurg Zamolki, au fost venerate din timpuri stravechi in sanctuarele Daciei. Dupa cucerirea tarii de catre romani, acestea au fost ingropate si pazite de „Zamolki Fratres“.
FOCURILE MISTERIOASE - De descoperirea accidentala a tezaurelor sacre sunt legate o seama de morti misterioase atribuite „blestemului lui Decebal“. Inspectorul Iancu Duta, judiciarist la Patrimoniu, a investigat aceste morti suspecte, cautand un mobil mai real. In „dosarul David Albu“, mort in conditii suspecte in anul 1785, in timpul rascoalei iobagilor din Marele Principat habsburgic, nimic nu era… credibil. Acesta avusese o viziune stranie. Un patriarh inalt, imbracat in strai alb, lung i-a aparut in vis, pe cand se afla la coasa pe Gradistea, si i-a spus unde se afla o comoara, din care i-a dat voie sa ia cat ii trebuie, fara sa dezvaluie cuiva locul. Albu s-a urcat pe culmea Cheia, de unde a zarit o stanca invaluita in lumina. Toate povestile despre comori spun ca focuri misterioase le apara de profanatori, dar, de data asta, taranul a povestit ca „stanca parca fusese acoperita de paie carora li s-a dat foc“. De altfel, el chiar a fost nevoit sa „curete“ locul, gasind urme de zidarie. Era o cavitate naturala, a carei intrare fusese acoperita cu zid de caramizi si tencuita in asa fel incat, din afara, parea tot perete de stanca. Taranul a vazut o masa mare la care stateau un rege, cu coatele sprijinite de masa, si o regina. „Toate de aur. In spatele muierii era o gramada mare de galbeni, iar dupa ea, o gramada mai mare de bani de argint. Fiecare ban de argint era cat palma“.
Asa i-a spus el popii Cerbiceanu din Chitrid.
DISPARITIE SUBITA - De ce nu a urmat sfatul „spiritului“ si a dezvaluit popii visul sau? Voia ca satele Chitrd, Ocolisul Mic si Bosorod sa iasa din statutul de iobagie, in schimb, el ceda comoara vistieriei de la Viena. Popa Cerbiceanu trebuia sa faca propunerea autoritatilor si apoi sa-l ajute sa scoata comoara. Popa i-a propus sa amane pana dupa sarbatoarea de Santa-Marie, ragaz in care David Albu a murit subit. Popa Cerbiceanu a cautat comoara abia dupa doi ani, dar n-a gasit decat cateva monede dacice de aur. Pe marginea acestui dosar, profesorul notase alte informatii. Ca in 1802, Arimis Popa, un iobag din Ocolisul Mic, a gasit 450 de monede cu efigia regelui dac Koson. Impreuna cu un preot din alt sat, el a mai gasit si alte monede. Atunci s-a pornit urgia.
SCHINGIUTI SI CU BANII LUATI - Autoritatile habsburgice au aflat despre norocul iobagilor lui Horea, Closca si Crisan, a caror rascoala o „terminasera“ in 1785. A fost trimisa din nou armata, sute de tarani au fost anchetati, printre care si popa Cerbiceanu. Satele au fost iarasi trecute prin „hurca si darg“, expresie ce a ramas de la instrumentele de baza ale cautatorilor de aur din apele Ariesului. Taranii au fost batuti, schingiuiti… si cu banii luati. Dupa indelungi scotociri, in care autoritatile au gasit bucata de vas pe care scria „per Scorilo“ si vreo 3.000 de kosoni pe la iobagi, Camera Aulica de la Viena renunta, in 1805, la „fabulatiile“ satenilor. Alta notatie a profesorului Albiceanu data din anul 2000. Era vorba de „clanul Crisan“ din Costesti, care a descoperit, in timp, mii de monede cu efigia lui Lysimach in Muntii Orastiei. Amintim ca exista un document din anul 1543 ce atesta ca in albia raului Streiul s-au gasit peste 400.000 de galbeni de aur cu efigia lui Lysimach.
PE URMA COMORILOR - Iancu s-a intors la profesorul Albiceanu complet ametit.
- Marturisesc ca, inainte sa citesc dosarul asta, totul imi era mult mai clar, spuse el spasit. Stiam si eu de la bunicul cum ca in zona Ardeului, din Orastie, s-ar afla ingropate un car cu patru boi si un plug, in marime naturala, din aur. De rege si regina nu stiam.
- Asta-i buba? Atat te preocupa?
- Nimic nu este logic in dosarul asta. Albu gaseste comoara si, in loc sa asculte dracului de „vedenia“ lui, sa-si umple buzunarele cu kosoni, se trezeste spiritul de libertate in el. Popa, alt zalud, amana totul, apoi cauta comoara abia dupa doi ani. Ce astepta? Sa uite blestemul de el? Si apoi, ceea ce nu inteleg eu este cum dracu’ nu reusesc astia sa pastreze secretul, ca eu mi-as inghiti limba!
- Doamne fereste!… Lui Albu i se daduse voie sa ia doar „cat ii trebuia“. Credeam ca ai sa observi o „ciudatenie“ a numelor celor implicati.
TEZAURELE SACRE - Iancu stramba din nas. El cautase elemente concrete, nu… paranormale.
- Nimic nu este paranormal in povestea asta. Tu zici de tezaurul sacru de la Ardeu. Simplu, este tot legat de Ardalus, fiul zeului care a faurit obiectele de cult. Doar acestea reprezinta tezaurele sacre, nu monedele, fie ele cat de multe, ele apartin civilizatiei dacice, in care, normal, exista un comert foarte activ. Printre ele, sunt insa unele extrem de vechi, pe care sunt inscrise simboluri sacre, ce ar putea conduce la tezaure. Numai ca tezaurele au fost mutate de nenumarate ori…
- Cine le-a mutat?
- Nu te repezi! Scopul acestor tezaure sacre nu este sa ramana vesnic ingropate. Ele apartin acestui popor, pe care trebuie sa-l protejeze. Numai ca trebuie decise momentele in care ies la iveala.
- Credeam ca ma lamuriti, nu ca ma aiuriti mai tare. Cine decide asupra lor? Tata-mare, saracu, Doamne, odihneste-l?!
ORGANIZATIE OCULTA
- Gura ta adevar graieste! Tata-mare, zeul-mos, Zamolki!
- S-a facut, il angajez la Patrimoniu! Cred ca o sa-i rezolve el pe toti vanatorii astia de comori.
- Ii cam „rezolva“ pe cei care se apropie prea mult de adevaratele tezaure si nu-si tin gura. Vezi tu, Albu, popa Cerbiceanu, Arimis si cu preotul lui nu erau niste neinitiati…
- De ce nu-mi place mie cuvantul asta?
- Tu ai observat bine ca cei din timpul rascoalei iobagilor nu s-au comportat firesc, ca cei din ziua de azi, care baga in traista si tac, desi altii observa ca au dat dintr-o data de „cheag“. Albu era nume obisnuit la albacenii de pe Aries, care din timpuri stravechi exploatau aurul din filoanele de la suprafata. Arimii, un ram al hiperboreilor, venerau un zeu-cerb, numit Ruda, venerat apoi si de hititi sub numele de Rundas. Ei bine, dacii numeau „ruda“ locurile unde existau filoane bogate de aur. Cat despre Arimis, ce sa-ti mai spun? Ca tot un Arimis sau Sarmis a intemeiat Sarmizegetusa? Nu, domnul meu, toate astea nu sunt intamplatoare. Te duc cu gandul la o organizatie oculta.
REPRESALII - Da de unde! Profesorul se infierbantase. Iancu il privea mai dintr-o parte, gandindu-se daca nu cumva calcase pe un teren „minat“ care te putea arunca pe „razor“. Na! Ca i se perindau prin minte cuvinte dacice, parca era in bancul ala prost cu ciobanul care repeta intruna „zestrea“ lingvistica, sa n-o uite sub ocupatia romana.
- Horea, Closca si Crisan stiau de tezaurele sacre din Muntii Apuseni. Au vrut sa negocieze libertatea iobagilor. Au considerat ca se aflau intr-unul din momentele cruciale ale istoriei lor. Cred ca era cumplit de greu sa se stie bogati in aur, dar lihniti de iobagie. Acolo a fost o lupta interna. Fratia, caci despre asa ceva era vorba, s-a divizat. O parte a dorit sa respecte cerinta straveche, sa nu ajunga tezaurele in maini straine, cealalta a vrut sa le foloseasca pentru a-si cumpara libertatea. Toti trei au fost prinsi. Horea si Closca au fost schingiuiti inimaginabil, pana au fost trasi pe roata, in public. Sa spuna unde era tezaurul, dar au preferat sa moara, convinsi fiind ca nu mai pot negocia nimic. Crisan a fost „pastrat“ la inchisoare, dar s-a sinucis prin spanzurare.
BLESTEMUL
- Ciudat!, interveni Iancu. Autoritatile lasau detinutilor obiecte cu care puteau sa se omoare sau sa omoare santinelele?
- Cine stie? Cert e ca nici el n-a spus nimic. Si nu ma mira sa aud azi de un „clan Crisan“ care stie rute secrete, dar care nu mai duc la tezaurele adevarate. Au fost mutate.
- Cu riscul sa par prost, intreb inca o data: de cine?
- De „Zamolki Fratres“, fratia preotilor lui Zamolki, care dainuie de mii de ani si duce la indeplinire „blestemul“ lui Decebal.
Iancu se lumina la fata. Asa, da! Oameni in carne si oase, care, printr-un juramant stravechi, protejeaza patrimoniul tarii, din generatie in generatie, asta putea sa inteleaga. Se linisti. Dar… oare cine era acest profesor… Albiceanu, care il… initiase?
Sursa:www.ziarulcn.com
Autor: ADINA MUTAR |
| 2004-08-03 14:04:28 |
 Postata de 2good |
|
|
