| Tinuturile momarlanilor |
Traiesc in Muntii Retezat, Parang si Vulcan. Munceau la mine. Isi construiesc casele aproape la fel cum o faceau odinioara dacii. Sunt momarlanii, bastinasii din creierii muntilor din Valea Jiului. Dupa restructurarile din minerit s-au intors la ocupatia lor traditionala: oieritul.
 Multi dintre tinerii momarlani din sat erau indemnati sa faca o facultate, dar la absolvire sa intorceau sa lucreze tot in vale, aproape de familie.
Daca spui Valea Jiului spui mineri, mina, sut, “Noroc bun!“. Putini sunt cei care stiu ca in Muntii Retezat, Parangului si Vulcanului traiesc bastinasii zonei, momarlanii.ANDREEA TUDORICA
Nu stiu exact de unde vine denumirea. Unii spun ca din limba latina, de la momo (taran) si lan (bastinas). Altii spun ca termenul deriva din ungurescul “maradyany“ care inseamna ramasita, adica “urmasi ai vechilor locuitori daco-romani“. Momarlanii isi construiesc casele aproape asa cum o faceau odinioara dacii care stapaneau muntii: din barne necioplite, incheiate la capete cu imbucaturi si de forma patrata sau dreptunghiulara. Momarlanii sunt usor de recunoscut dupa costumul traditional alb-negru, pe care cei mai batranii il poarta si astazi.
OILE. Cei mai multi momarlani si-au construit locuinte mai sus pe munte, pe terenuri mai inalte, acolo unde timpul sta in loc si unde nimeni nu putea sa le exproprieze terenul. Din documente aflam ca principala ocupatie era pastoritul. Din vremuri stravechi exista si obiceiul masuratului oilor. Ciobanul strange toate mioarele pentru muls. Fiecare familie are un numar de oi, in functie de care se stie cantitatea de lapte care va fi primita la coborarea oilor de pe munte. Cantitatea de lapte se masoara din strabuni astfel: fiecare litru de lapte dat de o oaie la urcatul pe munte se inmulteste cu 49. Rezultatul este cantitatea de lapte care va fi primita de familia respectiva la coboratul de pe munte. Nu se stie foarte exact de ce se practica acest procedeu, dar el este inca viu printre momarlani. Din casa unui momarlan adevarat nu lipseste un costum traditional pentru femei si barbati. Un astfel de costum se face la Jina Sibiu, spun localnicii, costa in jur de o mie de dolari. Numai chimirul costa 15 milioane de lei.
“PAMANTUL NE LEAGA“. Momarlanii sunt oameni harnici, dar orgoliosi. Ii caracterizeaza onoarea personala, nu accepta sa fie jigniti si sunt oameni care isi respecta cuvantul. Batranul Calina, un om incovoiat de munca si greutati care insa nu l-au ingenuncheat in fata sortii, spune ca tinerii satului “n-or plecat asa de multi“: “Pamantul ii leaga. Nu poti sa te rupi asa usor de locurile astea“. Dupa disponibilizarile masive din 1997, multi dintre momarlani s-au indreptat spre modul de viata traditional.
Oieritul este baza
Urcam la 2.400 de metri. Am ajuns la stana din Novaci in jurul pranzului. Ne-au intampinat bacitele si cainii de la stana, ciobanestii mioritici, Tarzan si sora sa, precum si o corcitura care se gudura pe langa tine. “Nu avem timp sa ii mangaiem, le dam atentie. Aici e munca de facut“, spune bacita Marioara. Bacitele ne invita la un pahar de tuica si la o branza de momarlan. “Aici se munceste din zorii zilei si pana seara. Iubesc viata de aici. Iarna insa e foarte greu. Iar transhumanta este foarte dificila. Am ajuns odata pana aproape de Constanta“, spune bacita Marioara. Viata citadina e departe. O aduc cateodata turistii. “A venit odata la noi un strain. L-am auzit strigand “Help! Help! Help!” Am iesit sa vad ce se intampla. Am incropit o conversatie in engleza si am inteles ca facea un fel de tur al Romaniei si innopta acolo unde il prindea noaptea. Imi aduc aminte ca nici nu avea cort. Daca il prindea in padure, ramanea acolo. L-am primit cu bratele deschise!“, spune bacita mica, Daniela, fiica Marioarei. Gazdele pregatesc smantana fiarta si mamaliga. Bacita lucreaza la doua ceaune. Cat se coace mamaliga ne arata unde a depozitat branza, cu putini si saci de plastic in care plutesc bucatile de branza. Se intoarce repede la foc si mai invarte in ceaunele care sfaraie.
BUNE SI RELE. Incepe sa ne usture ochii de la fum si mai iesim in curte. Bacitele sunt obisnuite. “De ani de zile suntem aici. Ne-am obisnuit cu toate, si bune, si rele. Fumul asta supara rau, dar n-ai ce sa-i faci! Cand o sa consolidam si o s-o aranjam poate o sa fie altfel. A venit cineva odata la mine si mi-a spus, stergandu-si ochii de la fum, ca de ce nu pun o hota deasupra focului. Si mi-a spus o data, de doua ori, a treia nu m-am mai putut abtine si i-am zis “Mai, femeie, pai daca pun hota aici, nu ar mai fi stana””. Un cioban primeste aproape patru milioane de lei, tigari, mancare si adapost cateodata. “Noi reusim sa vindem toata branza la un magazin mare, pentru ca am facut contract cu ei. Ne descurcam, nu putem sa ne plangem ca ne merge rau“, spune bacita, care se pregateste sa faca si balmosul pentru ca vin ciobanii din munte si trebuie sa manance.
MULSUL. Bacita mama si un cioban se pregatesc in strunga pentru mulsul oilor. Ciobanul si ajutorul sau aduna oile in tarc si incepe mulsul. “Dureaza cam o ora. Dupa ce le mulge, ciobanul pleaca iar pe munte cu oile si doarme pe unde o fi. Daca e in padure isi trage cojoaca pe el si doarme acolo“, spune bacita tanara. “Usea, treci la usa!“, se aude strigand din cand tanarul cioban, care impinge oile cu un toiag greu si puternic. Au mai ramas in tarc cele mai incapatanate oi, care nu vor cu nici un chip sa intre in strunga. Dar pentru cioban si bacita Marioara nu s-a nascut oaie care sa-i invinga. “Ma duc sa pregatesc o cafea, ca mama asa e, ii place sa bea o cafea dupa muls“, spune Daniela.
SECULAR
In tinuturile momarlanilor exista stane de 150 de ani. Pe carari de munte am intalnit o batrana care iesise cu vitele la pascut. E necajita ca s-a imbolnavit si anul acesta nu s-a mai putut duce la stana cea veche. “Avem o stana veche de 150 de ani. Dar vor sa o desfiinteze ca nu avem standardele pe care le cer ei. Nici nu stiu exact care sunt astea. S-au facut case acolo in jurul stanii si cica deranjeaza mirosul de balegar. Si acu’ trebuie sa o consolidez si sa-i mai fac cine stie ce ca sa nu mi-o desfiinteze“, spune batrana abatuta.
SUPARARE
Cea mai mare suparare este ca n-au cui sa vanda branza pe care o produc in cantitati foarte mari.
“Asta-i zona recunoscuta pentru laptele si branza de oaie! Dar e saracie si nu cumpara nimeni. Stai cu branza in beci si te uiti la ea pentru ca nu ai cui s-o vinzi. Mai dam la magazine, mai mari, mai mici, dar nu toata“, spune inginerul Nemes.
In timp ce branza de oaie de la stanele momarlanilor zace in beciuri, programul “Laptele si cornul“ din scolile de pe Valea Jiului se desfasoara pe sistemul cutia de iaurt si branza topita.
Jurnal de campanie
Data plecarii: 21 iunie 2004
Distanta parcursa: 4.014 km
Localitati tranzitate: 394
MAGDA COLGIU
Buna dimineata, Buna dimineata! Toata lumea saluta pe toata lumea. Hai, hai, hai! Du bagajele la masina! Vezi cu laptopul, ca ne trebuie! Si repede, ca avem treaba!!! Urmeaza o noua zi de alergatura. Cam asa incepe o dimineata de caravana.
Etapa urmatoare este Petrila. Vom ajunge in doua ture in orasul minier. Karina, Eugenia, Florina, Alexandru si Lucian au plecat dis-de-dimineata la Sarmizegetusa Regia pentru a-si intregi materialele incepute cu o zi in urma. Si pentru fotografii. Restul, Andreea, Bogdan, Silviu, Nelu si cu mine am pornit spre Petrila. Ne coacem iar in masina incarcata, desi, dimineata, speram toti ca putinii nori de pe cer vor face atmosfera suportabila. Sperante desarte. Caldura revine cu mare intensite. Andreea si Bogdan fac “economie de vedere“. Adica dorm putin. Drumul, plin de gropi, ii hurducaie si ii trezeste din atipeala. Numa’ bine, ca peisajul e frumos rau. Muntii acoperiti pe la varfuri de nori merita vazuti.
Primul pas nu este insa la Petrila. Ci la Petrosani, unde, dupa ce ne intalnim cu un lider sindical care ne spune una-alta despre Valea Jiului, ne impartim, care incotro, dupa subiecte. Gasim cate ceva, dar mergem sa ne documentam amanuntit. Si apoi pauza. Pentru masa si pentru cazare. Dupa aia, iar alergatura. Pana aproape de miezul noptii, cand ne reunim sa-i uram de bine Andreei. Ca e ziua ei. Colegii plecati la Sarmizegetusa s-au intors si povestesc plini de incantare cum au mers cu un camion de lemne. Alexandru a calatorit o bucata de drum in “in cele mai bune conditii“. In remorca masinii, printre butuci. Dar a ajuns bine printre noi. A! La multi ani, Andreea!
DRUMUL CARAVANEI
Etapa I - Hamangia
Etapa a II-a - Histria
Etapa a III-a - Jurilovca – Sulina – Sf. Gheorghe
Etapa a IV-a - Namoloasa – Marasesti
Etapa a V-a - Podul Inalt
Etapa a VI-a - Flamanzi
Etapa a VII-a - Darabani
Etapa a VIII-a - Humulesti
Etapa a IX-a - Tihuta
Etapa a X-a - Praid
Etapa a XI-a - Corund
Etapa a XII-a - Blaj
Etapa a XIII-a - Horea, Avram Iancu, Rosia Poieni
Etapa a XIV-a - Castelul Huniazilor, Ghelari
Etapa a XV-a - Sarmizegetusa
Etapa a XVI-a - Petrila
Etapa a XVII-a - Maglavit
Etapa a XVIII-a - Izlaz
Etapa a XIX-a -Silistea Gumesti
Etapa a XX-a - Cuca Macaii
26 iulie 2004: Petrila - Simbolul minerului din Valea Jiului se stinge
Daca pasii te indreapta intamplator sau nu spre Valea Jiului ai sa constati ca ai intrat intr-o alta lume. O lume a griului fumului de carbune. O lume in care nu mai regasesti lumina de altadata din ochii oamenilor. O lume in care oamenii s-au resemnat. “Asta ne e soarta!“, spun ei. Valea Jiului nu a murit. E doar in coma.
ANDREEA TUDORICA
In perioada Evului mediu, Valea Jiului era o zona saraca. Fara ogoare manoase si drumuri accesibile, satele erau cu greu populate si rare cat sa le numeri pe degete. De-abia in a doua jumatate a secolului trecut, o data cu descoperirea si exploatarea carbunelui aflat in cantitati foarte mari in subteran, Valea Jiului cunoaste o crestere demografica continua. In anul 1750 erau inregistrati 300 de locuitori. In cronicile vechi, Petrila apare (in anul 1733) sub denumirea de “In Sii In Petrila“ “Dzii Petrila“. Dupa unii autori, toponimul “Petrila“ deriva din adjectivul latin “petrinus“, ce se traduce prin “de piatra“, in jur fiind multe toponime similare: Piatra Rosie, Pietrele, Petros. Oamenii locului, pastori si crescatori de vite pe plaiurile bogate in pasuni, foloseau “piatra neagra care arde“ la incalzit si la efectuarea schimburilor comerciale, straturile de huila fiind intalnite chiar la suprafata.
DEPOPULARE. La Jiet, localitate ce apartine de orasul Petrila, s-au gasit urme ale exploatarii aurului aluvionar de catre daci si romani la locul numit Hududeu, unde au fost descoperiti si dinari romani. Inceputurile exploatarii cu mijloace rudimentare a carbunelui din Valea Jiului se regasesc in anul 1840, cand fratii Hoffman si Carol Mederspach, proprietarii austrieci de mine din Rusca Montana, atrasi de bogatele zacaminte carbonifere, au pus bazele viitoarelor exploatari si intreprinderi miniere, continuand sa cumpere de la proprietari si tarani eliberati un numar mare de posesiuni miniere. Cu timpul, exploatarea zacamintelor carbonifere a dus la dezvoltarea zonei ca monoindustriala. Dezvoltarea industriei de extras si prelucrat carbune din zona a dus in principal la cresterea demografica. Astfel, daca in Petrila in anul 1820 erau 3.326 de locuitori, in anul 1977 erau 25.207. Incet-incet insa, in ultimii 15 ani, zona Vaii Jiului a cunoscut cea mai mare depopulare din cauza disponibilizarilor masive de la mine, care au crescut rata somajului. Astazi, Petrila are doar cu 600 de locuitori mai mult decat in anul 1977, an in care a si avut loc prima mare revolta a minerilor.
SIMBOLUL MINERULUI. Valea Jiului, principala zona miniera a tarii, este astazi simbolul minerului, simbolul innegririi sufletelor unor oameni care stiu cand intra in mina, dar nu stiu cand ies. Primele mine, respectiv exploatarea subterana a carbunelui, erau realizate de companii poloneze, germane si cehe, patronii acestora aducand muncitori din diverse regiuni ale Imperiului Habsburgic. In perioada comunista, muncitorii adusi in zona pentru minerit erau cu preponderenta din Moldova si au reusit sa se integreze cu populatia deja existenta aici. Dupa 1998, din cauza problemelor economice ale tarii, din cauza scaderii productiei de otel si fonta, precum si din alte motive, unele mine din Valea Jiului au fost inchise, iar altele sunt in curs de inchidere. Localnicii estimeaza ca minele din Valea Jiului se vor inchide pana in 2011 si ca se va incerca o reconversie profesionala a locuitorilor. Dar in acelasi timp sunt pesimisti in ceea ce priveste viata din Valea Jiului dupa 2010, din cauza saraciei din zona.
URME GETO-DACE. Primele vestigii istorice dateaza din perioada geto-daca, asa cum ar fi ruinele cetatii de la Banita, construita ca un avanpost strategic. La Jiet-Popi si Pestera Bolii au fost descoperite o serie de tezaure numismatice care atesta existenta unei civilizatii geto-dace pe aceste tinuturi. Tot ca o marturie a acestor locuri sunt si castrele de pamant din Varfu lui Patru si Comarnicel si drumul de piatra din Pasul Valcanului.
ATRACTII. Zona turistica din Valea Jiului este o regiune virgina. Aici se pot descoperi inca pesteri. Aici se mai pot descoperi lacuri glaciare, cum ar fi Galcescu. Aici se mai pot explora trasee montane inca neumblate. Aici este Straja, loc cunoscut de schiori. Aici se pot “cuceri“ stanci pentru catarat inca nedescoperite. Aici se pot redescoperi cheile Jietului. Domnesc peste aceasta zona ursul brun, capra neagra, mistretul si floarea-de-colt. Linistea zonei montane este bruiata doar de turmele de oi si vaci scoase la pascut.
Zeci de turisti straini, in caravane, trec zilnic pe la stanile oamenilor din munti, cu dorinta de a cunoaste omul simplu si traiul acestora. Orice drumet aflat pe carari de munte este primit cu ospitalitate si nu este lasat sa plece pana nu gusta din balmos, jintita, smantana fiarta si din laptele proaspat de oaie.
PORTRET DE ORTAC
Minerul de Valea Jiului cara in spate nu numai istorie, dar si suferinte. “Minerul stie cand intra, dar nu si cand iese din mina.“ Minerul din Valea Jiului este resemnat. Privirea ii este trista. Este abatut. Mainile si chipul ii sunt negre. Sufletul este intunecat. De probleme. De griji. De saracie. De faptul ca nu are bani sa puna mancare pe masa la copii. De amenintarea sabiei numite “disponibilizare“. Se asteapta alte 8.000 de disponibilizari in urmatorii ani. La 1 mai au fost disponibilizati 1.500 de oameni, iar la 1 august vor fi alti doua sute. Intr-o zona monoindustrializata, daca esti somer, esti pierdut. Cei ramasi locuiesc in colonii numite Dallas sau Bosnia, in blocuri fara caldura si apa calda. Nu mai stiu ce este curentul electric si apa calda. Au datorii de zeci de milioane de lei la intretinere. Ei nu se gandesc la viitor. Ei se gandesc doar daca mai au unde munci inca un an de zile.
Sursa : Jurnalul National |
| 2004-07-26 00:01:47 |
 Postata de dan |
|
|
