| Taina biletelor de adio |
 O casnicie destramata, o depresie psihica manifestata in ultima perioada, un bilet de adio… Judiciaristii ar fi avut toate „ingredientele“ unei sinucideri „curate“. Dar putea sa fi fost o crima perfecta.
Luni, 15 iulie, 1980, Galati. Casiera Aurelia Mocanu nu se prezinta la serviciu, fapt care le ingrijoreaza peste masura pe colegele ei. Sambata, ultimele ei cuvinte adresate colegelor fusesera: „Daca nu mai vin la serviciu, inseamna ca am murit!“ O SIMPLA SESIZARE
Procurorul criminalist Nicolae Floricel si capitanul Traian Tandin lucrau la unul dintre cazurile care intotdeauna pun la grea incercare nervii oamenilor legii. Era vorba de doi copii ucisi si aruncati in raul Barlad, pe raza comunei Ghidigeni. La un moment dat, intra ofiterul de serviciu. Avea o figura descumpanita.
- Ce s-a intamplat?
- Nu stiu ce sa fac. Cineva reclama o disparitie de persoana, dar nu prea ar avea motive.
- Cum adica, nu are motive? intreba procurorul oarecum iritat.
- Pai nu e nici sot, nici alta ruda, nici prieten apropiat… E seful persoanei pe care vrea s-o declare disparuta pentru ca nu s-a prezentat azi la serviciu.
- Mda! Cheama-l aici!
GANDURI DE MOARTE
Seful „disparutei“ stia ca este o situatie mai ciudata, dar avea o stare de neliniste care parca il impinsese de la spate sa vina la procuratura in loc sa se duca acasa.
- Colegele casierei Aurelia Mocanu m-au zapacit astazi. Nu, ca Aureliei i s-a intamplat ceva rau de tot… Asa le-a spus sambata, ca, daca nu mai vine la serviciu, sa o considere moarta…
- Avea probleme?
- Colegele ei spun ca avea probleme mari cu sotul.
- O batea, o ameninta ca o omoara sau isi gasise pe alta?… Sau ea isi gasise pe altul? insista procurorul.
Omul ridica din umeri, incurcat.
- Stiam eu ca nu trebuie sa vin!
- Nu ne intelege gresit, nu zicem ca nu exista semne de alarma, dar trebuie sa avem si noi niste date concrete de pornire. Daca este bolnava si nu a avut cum sa anunte?
- Pai nu stiu ce sa zic. Am vazut-o si eu abatuta in ultima vreme. E maritata de 10- 15 ani si n-am auzit vreodata sa fi avut vreo aventura, iar chestiile astea intotdeauna se afla. Poate ca aveti dreptate, ne alarmam aiurea.
O VIZITA DE TATONARE
Procurorul Floricel se uita la colegul sau, sfatuindu-se din priviri.
- Macar stii unde sta Aurelia? intreba capitanul.
Barbatul facu semn ca da.
- Hai sa mergem pana acolo, ce-o mai fredonam?! Ne lamurim la fata locului.
Plecara cu o masina a procuraturii. Ajunsi la casa Aureliei, au realizat ca nu prea stiau de ce au venit. Seful casierei ramasese langa sofer, sa nu incurce treburile, iar procurorul Floricel si capitanul Tandin intrara in curte cam debusolati.
- Ce dracu’ facem, mai, Traiane, noi aicea?! intreba procurorul cu un aer nedumerit, in stilul lui Ilie Moromete.
- Tatonam terenul. Ne mai racorim creierii de cazul celalalt.
Au batut in usa, dar n-a raspuns nimeni. Au insistat si, in cele din urma, au auzit un tarsait de papuci, si un barbat a deschis, privindu-i printre genele umflate. Parca era trezit din somn, un somn din ala greu, de betivan. De altfel, duhnea a posirca.
- Ce vreti? intreba agresiv.
- O cautam pe doamna Mocanu.
Barbatul le arunca o privire urata. In ea se putea citi si ura, si nedumerire, si teama.
- Da’ cine intreaba de ea?
- De la procuratura.
INFIDELITATE
Sotul Aureliei nu-si putu stapani o tresarire. Broboane de sudoare ii aparura pe frunte. Lasa capul in jos, incurcat, cautand o iesire din situatia care se ivise. Cei doi citeau in el ca intr-o carte deschisa. Acum erau siguri ca ceva se intamplase in aceasta casa, iar sotul Aureliei stia ce. Tandin forta intrarea, dar glasul ii era deosebit de politicos:
- Nu va rapim decat cateva minute.
Barbatul incerca sa se impotriveasca, motivand ca e deranj in casa, dar procurorul i-o taie scurt:
- Nu-i nimic!
De cum au intrat, au „maturat“ zona in cateva secunde. La prima vedere, suspect era doar faptul ca barbatul se pusese in fata lor, obligandu-i sa intre in bucatarie.
- Aurelia nici nu este acasa. Cred ca s-a dus la ma-sa, la Fetesti. Ne-am certat aseara rau. Bag divort… nu mai suport!
- Ce nu mai suporti?
- Ma insala!
- De unde stii? intreba Tandin pe un ton dintr-o data intelegator, ca intre barbati patiti.
Sotul Aureliei cazu in plasa, crezand ca a gasit un teren de manevra.
- Nu-i mai eram pe plac… Totul ii putea la mine, de unde alta data ma alinta si-mi scria biletele de dragoste.
- Adevarul e ca avea de ce sa se planga… Cam puti! remarca procurorul privindu-l fix, de parca ar fi zis: „Ia sa te vad, acu’ ce mai zici?!“
Barbatul nu spuse nimic, dar se inmuie, se facu mic pe scaun.
- Din cauza ei m-am apucat de baut… Dar nu mi-ati spus de ce o cautati…
DEZORDINEA
Cei doi nici n-aveau de gand sa-i spuna. Ca sa-i distraga atentia, capitanul se prefacu in continuare preocupat de soarta lui de sot incornorat. Amandoi voiau sa faca perchezitie prin casa si cautau motive.
- De ce esti atat de sigur ca te insela, i-ai prins misive de dragoste?
- Nu, nu le-am gasit, desi sunt sigur ca i-a scris, ca le avea p-astea, cu biletelele… spuse repede barbatul, parca agatandu-se de un colac de salvare…
Gresit! Tandin atat astepta.
- Hai sa lamurim situatia asta o data pentru totdeauna… Ma pricep de minune la cautari, doar asta mi-e meseria. Daca este vreun bilet in casa, eu o sa-l gasesc.
Spunand acestea, o porni hotarat spre cele doua usi de pe hol, dar barbatul se dezmetici si sari ca ars, vrand sa-i impiedice sa intre. Tandin era deja la usa unei camere, pe care o deschise repede. Dezordine, un taburet rasturnat sub masa, covorul deranjat, cu urme de tarare. Procurorul urmari „traseul“ dezordinii si vazu ca si covorasul de pe hol, in dreptul celeilalte usi, era deranjat. O deschise si…
- Traiane, vino repede!
MUSCATURA DE PE MANA
Aurelia zacea in pat, in stare de inconstienta, avand spume la gura. Abia respira, dar nu era moarta.
- S-o ducem la masina! Vino, omule, ajuta-ne si tu, ca e nevasta-ta!
Barbatul tremura ca varga si se tanguia teatral:
-Ce-ai facut, femeie? Cand te-ai intors?
Tandin observa ca barbatul avea pe mana dreapta o urma de muscatura. In sinea lui, era decis: el era vinovat, el o fortase sa bea ceva, o otrava, poate. Au suit victima in masina si l-au rugat pe seful ei sa se ocupe de internare, iar ei s-au intors in casa, pentru a face cercetari. Barbatul o tinea una si buna, ca nu stiuse ca e in casa, ca se certasera, ea plecase, el bause pana in zori si adormise profund. Procurorul gasi pe masa un bilet de adio: „Iubiti parinti, draga Mitica si iubiti colegi. Iertati-mi gestul necugetat, dar unii oameni care au pacatuit fata de semenii lor, asa considera sa-si rascumpere greselile. Inca o data, iertati-ma! V-am iubit mult pe toti, Aurelia“.
- Ciudat! remarca Tandin, care cauta de zor, in timp ce Floricel citise biletul. S-a otravit cu ceva, dar nu gasesc nici macar un gram de apa in camera, nici un pahar…
- L-o fi spalat, zise barbatul, care uitase sa se mai jeleasca.
- Zau? Ea sau tu? Ia-ti cateva lucruri si hai sa mergem la sectie, sa vorbim pe indelete, il invita procurorul.
CAPCANA
Nici la sectie nu reusisera sa scoata altceva de la el, iar de la spital, vestile nu erau prea bune. Femeia era in stare grava.
- Spune, ce i-ai facut? Ai batut-o? Ce i-ai dat sa bea? intreba procurorul Floricel, pentru a nu stiu cata oara.
- N-am atins-o cu un pai, ce, are urme de bataie?
Procurorul se decise sa arunce in lupta asul din maneca, pe care il tinea pentru un moment de slabiciune, care insa nu mai venea.
- Dar ea, a dat in tine?
- Cum sa dea? Ce credeti, ca ne bateam parte-n parte?
Procurorul se intinse brusc peste birou, apuca mana dreapta a barbatului si intreba taios:
- Dar cu muscatura asta ce este? Cand te-a muscat?
Barbatul ramase descumpanit. Cauta febril un raspuns. In clipa aceea suna telefonul. Raspunse Tandin. Era nevasta unui ofiter, care intreba de sotul ei, dar capitanul se lumina la fata de parca ar fi fost iubita lui.
- Ce veste buna! Mii de multumiri! spuse el si inchise, apoi, vesel, uitandu-se la suspect: Nevasta-ta si-a revenit si ne cheama, cica are sa ne spuna ceva... Nu te bucuri?
Procurorul chema un coleg si il preda pe suspect:
- Da-i coli de hartie si pixuri, ca are de scris pana ne intoarcem.
Cand au iesit pe hol, capitanul Tandin a trebuit sa opreasca avantul procurorului.
- Stai... I-am intins o capcana… N-a sunat nimeni de la spital.
O VEGHEA SA MOARA
Barbatul a marturisit. Da, o fortase sa scrie biletul, pe alocuri chiar i-a condus mana, apoi o fortase sa bea solutie de parathion. Atunci il muscase. Dupa ce-i turnase otrava pe gat, o tarase in cealalta camera. Spalase paharul de otrava, ii asezase biletul de adio pe masa si… o veghease sa moara. Din fericire, Aurelia nu a murit si a confirmat groaznicul scenariu. Norocul ei, ca atatia oameni s-au ingrijorat de ceea ce putea fi doar o alarma falsa!
Sursa: Ziarul |
| 2004-07-19 09:07:55 |
 Postata de valentin |
|
|
