| Paula Iacob : " O inscenare " |
Avocata Paula Iacob sustine in continuare faptul ca Mihai Erbasu a fost ucis. Ea se bazeaza, printre altele, pe faptul ca omul de afaceri nu a dat nici un moment semne ca intentioneaza sa se sinucida, precum si pe diverse probe concrete care stau in sprijinul acestei ipoteze.
Avocata a tinut neaparat sa ii reproseze medicului psihiatru Florin Tudose faptul ca a acceptat ipoteza ca sora lui Mihai Erbasu s-a sinucis: „As dori sa il intreb pe domnul Florin Tudose: de unde a avut informatia ca sora lui Mihai Erbasu s-a sinucis, atat timp cat se stie ca femeia a murit de cancer? Iar daca, in viziunea sa, cancerul este egal cu spanzuratoarea, atunci cum poate fi acesta profesor? Este foarte grav ca oamenii sunt influentati de astfel de opinii total neavizate si nedocumentate. Apoi, mie mi se pare o rusine ca un grafolog sau chiar un psihiatru sa spuna ca din scrisul sau reiese ca a fost decompensat psihic. Vreau sa il intreb pe Florin Tudose cum face diferenta dintre decompensare sau o stare de spirit de teama sau groaza, existenta in momentul in care el stia ca va fi ucis. Nu s-a gandit nimeni ca daca a scris atunci acea scrisoare (cea mai lunga - argument suprem in favoarea sinuciderii) a fost pentru a lungi timpul si a mai crea o mica amanare pentru cei care i-au spus ca vor sa il omoare? Sunt de parere ca el s-ar fi putut gandi, in acel moment, la faptul ca dimineata venea omul de serviciu si poate ar fi reusit astfel sa scape.“
Cunoscuta avocata sustine ca tinerii criminali au pus la cale un intreg scenariu pentru a face extrem de veridica sinuciderea omului de afaceri: „Cei care i-au dorit si cauzat moartea au fost atat de interesati sa para veridica sinuciderea, dandu-si silinta sa faca aceasta ipoteza sa stea in picoare, incat in primele clipe cand a fost descoperit mort, in loc ca Politia sa-l ajute si sa cerceteze totul in amanunt, au dat, fara nici o dovada clara, verdictul «sinucidere». In acea piscina se calca peste probe, umbla toata lumea si, nu ca ar fi fost o gresita cercetare, dar cred ca, initial, primele cercetari au fost chiar o modalitate de a acoperi urmele crimei. Consider ca a fost o certa eroare insasi cauza pentru care cercetarile se fac atat de superficial. In momentul de fata vin acolo in fiecare zi echipe, dar ce urme pot sa mai gaseasca acum?...“
Paula Iacob sustine ca, in ultima perioada, lui Mihai Erbasu i s-au pus intentionat bete-n roate in afaceri, desi ea nu se poate pronunta acum asupra dusmanilor sai: „Nu e un secret pentru nimeni faptul ca in constructii este o lupta apriga pentru castigarea licitatiilor, pentru a primi lucrari, iar totul se face in ideea de a castiga cat mai mult. Cu toate astea, eu nu l-am auzit pe el sa se planga ca e dezavantajat in vreun fel. In opinia mea, au fost unii foarte interesati ca firma sa inceapa sa aiba probleme.“
Despre randurile neterminate din ultimele sale scrisori, avocata familiei Erbasu ne-a declarat: „In ultimele minute s-ar putea ca, de spaima, un om in fata mortii sa fi scris anumite fraze netermi-
nate, cum a fost aceea cu «Poate pe voi va lasa», si atat, desi ar fi trebuit «in pace» sau «sa lucrati». El era, totusi, un om foarte precis si in discutii, si cand povestea ceva ce a citit. La inceput, cand l-am cunoscut, eu nu mi-am dat seama ca e un om foarte citit. Dar va pot spune ca l-am cunoscut si avea o buna pregatire.“
Alte posibile probe in sprijinul ideei de crima sunt, in opinia avocatei, loviturile de la degetele de la maini si taietura de pe fata: „Loviturile de la degete indica o posibila crima. Cand inca ma indoiam in privinta crimei, ma gandeam ca el s-a tinut de bara, a incercat sa se sinucida si a ezitat, apoi s-a razgandit si a incercat sa se ridice. Insa acum sunt tot mai sigura ca nu a fost sinucidere, ca nu el a incercat sa-si desprinda mainile si sa cada, ci a fost fortat prin lovituri dure de criminali. Inexplicabila este taietura de pe fata, care cred ca este cauzata de incercarea lor de a-l speria. Mi se pare plauzibila supozitia potrivit careia imbracat de casa, Mihai Erbasu a coborat pentru ca a auzit un zgomot jos, criminalii au pus mana pe el si au incercat sa-i insceneze sinuciderea. Acesta a reusit sa scape de acea «sinucidere atipica» si a incercat sa fuga cu liftul. Presupun ca au fost oameni tineri cei care l-au ajuns rapid si l-au omorat“.
Sursa : Ziarul |
| 2004-07-05 00:20:07 |
Postata de dan |
|
|