| Namoloasa: razboiul piscicol din santurile antitanc |
Cazematele din beton si santurile antitanc sunt singurele care amintesc de timpurile cand pe linia Focsani – Namoloasa – Galati, maresalul Antonescu pregatea o rezistenta crancena impotriva rusilor.
 Ele n-au fost folosite in vara lui 1944. Acum oamenii le dau intrebuintari pasnice, dar conflicte tot se nasc.
1 iulie 2004: Namoloasa - In satul Namoloasa au ramas doar veteranii
Bataliile care s-au purtat pe aceste locuri in vara lui 1917 au spulberat definitiv planurile nemtilor si austro-ungarilor. Armata a 9-a germana s-a oprit in darzenia romanilor la Namoloasa. Suprafata: 5.600 ha
25 de kilometri de cazemate ramase din razboi
Populatie: 2.388 locuitori
2 scoli, 2 gradinite
Peste 65% au mai mult de 60 de ani; doar doua sute de minori
Primar: Valerian Todita (PSD)
Consiliul local: 100% PSD
Bugetul comunei: 6 miliarde de lei
In satul Namoloasa au ramas doar veteranii
Cazemate din beton, sapate la un metru si jumatate adancime, in pamantul pe care nu se mai cultiva nimic. Un canal antitanc, ajuns marul discordiei intre doi insi care vor sa scoata un ban de pe urma lui. Singurele lucruri care amintesc de timpurile cand de linia fortificata Focsani – Namoloasa – Galati se legau strategiile de aparare fie impotriva nemtilor in 1916-1917, fie impotriva rusilor, in vara anului 1944. Astazi la Namoloasa ele sunt in amintirea veteranilor.OANA STANCU
Cand dai sa parasesti Galatiul spre Vrancea, campurile devin tot mai invadate de buruieni. O tarla de papusoi si iar cat cuprinzi cu ochii numai ghimpi si buruieni. Treci peste podul de pe raul Ramnicu Sarat fara sa-l observi. Prilej de mustrari de constiinta mai tarziu, cand afli cata sudoare a curs pana sa se toarne betonul pentru acest pod. Asa a fost scos din izolare satul dintre Ramnic si Siret. Abia cand o aratare cu mitraliera, casca verzulie si obraji ca de papusa murdarita de ruj ti se arata cocotata pe un soclu, te bate gandul ca aici trebuie sa fie locurile unde s-a tinut piept nemtilor si rusilor in doua razboaie.
20 de hectare de cazemate
Cazemate la tot pasul. Dar astazi betonul e numai bun de tampon intre trupurile celor cativa gura-casca iesiti la poarta si tarana. Mai sus, in camp, un satean a facut din cazemata cotet pentru porci. Pe 20 de hectare, doar cazematele astea sunt cultivate. “Nemtii ne-au stricat pamantul, lor trebuie sa le cerem despagubiri“, glumeste viceprimarul, Vlad Stefan. In primul razboi mondial, namolosenii au fugit din calea frontului. Tunurile au ras locuintele de pe fata pamantului, dar namolosenii s-au intors. In al doilea razboi mondial au plecat din nou si s-au intors iar. Astazi in comuna au mai ramas batranii. Peste 60% din cele 2.400 de suflete care traiesc in comuna Namoloasa sunt trecute de 60 de ani. Cand imi numara 200 de copii, viceprimarul include toata suflarea pana in 18 ani. Tot vreo doua sute sunt si cei plecati la munca prin Italia sau Spania. Nu razboiul i-a alungat pe cei mai tineri de la casele lor. Saracia a facut-o.
Pamantul castigat pe front
Pe timpuri, Namoloasa era cunoscuta drept granarul de la Putna, cum se numea pe atunci judetul la care era arondata. Desele inundatii ale Siretului facusera un teren mlastinos, de unde si numele asezarii. Oamenii au stavilit revarsarile cu un dig. S-au facut apoi sisteme de irigatie. 870 de hectare. Si recoltele aduceau belsug. Acum insa porumbul, pe acolo pe unde cei mai vrednici s-au incumetat sa cultive, e ceva mai mare decat urechile unui iepure care sare din drum sa se ascunda intre stiuleti. “Arz-o focul de agricultura! Pai, cine mai e nebun sa puna acum la camp?“, imi raspunde un localnic, angajat intr-o comuna vecina, la o firma de mobila. Namolosenii au pamant. Parintii, bunicii care au luptat pe front au primit cate cinci hectare. Dupa Revolutie, tot omul s-a inghesuit sa si le ia inapoi dupa ce comunistii le confiscasera. Numai daca nu s-ar fi inghesuit inainte de asta sa fure tevile de irigatii! Parjolit, pamantul este acum vandut sau dat in arenda. A venit un italian care le-a oferit 7 milioane de lei pe hectar. Nici cat recolta pe un an. Dar l-au dat. 900 de hectare a adunat italianul. Pune lucerna pentru export, se aude, pentru ca prin partea locului cresc bine paioasele. Si ar mai face si o ferma de taurine, ca tot are furajul. Dar mai multe oamenii nu stiu, caci nu l-au vazut la fata. Are doi intermediari – unul din Focsani si unul din Tecuci.
Si dintre ei se apucase unul mai tanar sa cumpere pamant si sa-l cultive. 600 de hectare a luat. A bagat vreo 3 miliarde in sfecla si orzoaica. Dar a fost seceta. “Statul nu mi-a dat un ban. E lege pentru caz de calamitate. Iar de pe urma asigurarii, cat puteam sa scot?“, se plange patitul.
Scandalul laptarilor venetici
Asa se face ca magazinele si birturile raman singurele afaceri profitabile din Namoloasa, ca in mai toate satele romanesti. O brutarie cu trei angajati si o fabricuta de confectii se chinuie sa supravietuiasca. Fabrica de ulei functioneaza doar cateva saptamani pe an dupa ce se coace floarea-soarelui.
O cireada de vreo 500-600 de vaci venite la intalnire, dupa o zi de hoinarit si pascut, cu stapanii, aminteste de singura stire care a razbatut de la Namoloasa spre Capitala: scandalul laptelui. De ani intregi, namolosenii dadeau laptele colectat unei fabrici de lactate din Galati. Patronul ii onora cu doar 3.000 de lei pe litru. Cand a aparut concurenta, un procesator de la Braila, galateanul a crescut la 4.000. Braileanul la sapte. Subit s-a descoperit ca braileanul nu are aviz sanitaro-veterinar. Nici galateanul nu avea, dar pe el nu l-a intrebat nimeni. A venit prefectul, de vreo trei ori chiar, a venit comisie de la agricultura. Statul a sarit sa stimuleze concurenta punand jandarmii sa impiedice dubitele de colectare a laptelui sa mai vina la Namoloasa. S-a hotarat ca aceia care mai dau lapte la Braila sa nu mai primeasca subventia de 1.700 de lei pe litru. Cei care dadeau la Galati o luau in continuare. Scandalul s-a stins si Galatiul si Braila s-au impacat. Isi impart cele trei tone de lapte colectate zilnic, face telemea fiecare in judetul lui, numai oamenii nu primesc nici acum subventia daca dau lapte la Braila.
Urmele istoriei
Vreo 30 de namoloseni mai sunt in viata ca sa povesteasca despre frontul de pe plaiurile lor, din al doilea razboi mondial. Batranul Filip Alexandru ni-i numara de pe o hartie galbena-ceara, unde sunt toti, cu nume, anul nasterii si satul de unde se trag. Din cand in cand mai taie cate unul. Ca asa e viata. “Fiica-mea zice: “Nu, tata, ca tu trebuie sa calci pe suta!”. Da’ cum sa faci o asemenea promisiune?!“ Nea Filip are “81 de ani impliniti si trei saptamani“. Are obrazul intins inca, brat puternic, palme brazdate si ordine in ganduri. A facut al doilea razboi departe, in Muntii Tatra. Tatal sau a luptat in primul razboi. A primit cinci hectare de pamant, cum promisese regele Ferdinand. “Cand au auzit promisiunea Majestatii Sale, nu au mai luat pusca sa traga, au luat-o de coada. Ca pe caini i-au batut pe nemti la Namoloasa si Marasesti.“ Cand a plecat pe front avea 20 de ani. Zice ca oamenii mai au si noroc in viata si ca asta ar fi si povestea lui: nu a tras in nimeni si nu l-a nimerit nici un glont. “Ma rugam... Doamne, nu lasa osul meu sa ramana aici!“ Pamantul mostenit i-a adus necazuri. Cand au venit comunistii l-au trecut drept chiabur. “Pana la urma am ascultat insa de mosul Niculai si m-am dus la colectiv. Dup-aia m-au pus presedinte fara sa fiu membru de partid. Ma ceruse lumea.“ Nea Filip a stat zece ani presedinte la CAP, pana in ’72. Apoi inca 11 ani sef la CEC-ul comunal, pana la pensie. La 81 de ani, tine o gospodarie cu o fata si un ginere bolnav de Parkinson. Zideste o casuta, creste hulubi si tine o lista. Cu vieti, cu amintiri.
Razboi piscicol pe canalul antitanc
GABRIEL BURLACU
In afara de pamant, uscat si el, namolosenii nu mai au nici un sprijin. Totusi, in plin tablou al saraciei, la Namoloasa se gasesc si oameni care o duc bine. Sunt cei care au strans bani prin strainatati.
Trei frati care s-au nascut in comuna, care au ajuns parchetari de lux in Italia, au venit acum sa investeasca in sat. Fratii Manea, meseriasii din Italia, l-au mostenit la pricepere pe tata, ne spune un batran.
Balta sperantelor
“Am zis ca daca vin fac o treaba buna, dar mai bine ma inteleg cu strainii decat cu ai mei“, porneste Ion Manea firul povestii. Fratii Manea au venit din Italia, unde erau plecati de prin ’92, si au concesionat pe 45 de ani una dintre baltile de la marginea comunei. De fapt, un transeu antitanc lung de 4-5 kilometri, umplut pe timp de pace cu apa pentru irigatii. S-au gandit sa creasca peste si sa-l vanda. Iar pe unul din malurile canalului, transformat de revasarile Siretului intr-o veritabila balta, sa ridice si o pensiune. “Sa stea satenii la umbra, la o saramura.“
Spera ca afacerea sa prospere. Numai ca socotelile din inima tarii lui Michelangelo nu prea se potrivesc cu cele de acasa.
Iazul care ucide pestii
Omul s-a pus repede pe treaba. A stat pe la usile piscicultorilor pentru a lua o reteta profesionista. Apoi a cumparat de vreo trei miliarde de lei puiet de crapi si de alte specii mai pretentioase. Intr-o buna zi insa, afacerea fratilor Manea a capatat paloarea unui bolnav fara aer. Era seceta, apa scadea. Ion Manea a vazut grozavia si a incercat sa o repare. In zadar insa. La hotarul ce desparte Namoloasa de comuna Nanesti, judetul Vrancea, un satean are pamant exact in vecinatatea baltii fratilor Manea. Gheorghe Balica nu-i da voie investitorului “strain“ sa-si traga conducta prin terenul lui. “Si-a luat si el teren, si-a facut o casa si a blocat canalul. Mi-a zis ca daca vreau sa-mi bag apa trebuie sa-i dau 2.000 de dolari pe zi. Asta pentru ca a auzit ca stau bine in Italia“, spune necajit Ion.
Namoloseanul a fost nevoit sa-si dea vecinul in judecata. “Si cum justitia romana e prea strans legata la ochi, ca zici ca-i aproape de pensionare, solutia e departe“, afirma Manea. Ionel Manea zice ca multi l-au intrebat de ce a venit inapoi sa-si bage banii la capatul lumii. “Am venit aici fiindca, pentru mine, lumea din capatul asta incepe, din Namoloasa.“
“Tuti Tre Fratelli Manea“, firma celor trei frati, este cunoscuta de italieni simplu – “Manea“. Firma s-a specializat pe montarea parchetelor, in special al celor de esenta rara si veche de peste 100 de ani. “Suntem cautati pentru ca italienii nu au rabdare sa migaleasca lemnul cum facem noi. Lucram la lupa si inlocuim partile mancate din lemnul vechi cu unele sanatoase de aceeasi varsta. Macaronarii cu stare sunt morti dupa parchetele vechi. La ei acasa, nici servitoarele care sterg pragul n-au voie sa calce pe lemnul vechi.“ Parchetarii Manea au ajuns intr-atat de cautati, ca au fost chemati chiar de cateva vedete din fotbalul italian. Ultima lucrare i-au facut-o celebrului Demetrio Albertini, starul lui AC Milan. “La sfarsitul lucrarii a venit la noi si, dupa ce ne-a inmanat cecul, ne-a dat o masa, ca i-a placut cum a iesit“, isi aminteste parchetarul din Namoloasa. Vorba circula repede si renumele de mestesugari a celor trei frati a ajuns pana in Elvetia, in partea italiana. Acolo, de curand, Ionel Manea a montat un model de parchet indian in casa de vacanta a unui renumit bancher din tara cantoanelor. Tot ei au lucrat si la reconditionarea parchetului vechi din Palatul Cuzano, din Milano.
DECEPTIE
“Si cum justitia romana e prea strans legata la ochi, ca zici ca-i aproape de pensionare, solutia e departe“. - Ion Manea, parchetar si investitor
Fonduri “Sapard“
Politica nu e cotata prea bine la Namoloasa. Cu o luna in urma oamenii l-au ales primar tot pe Valerica Todita, din primul tur si cu un scor demn de toata invidia: 93%. Consiliul e format numai din membri PSD.
Primarul Todita, pesedist si el, a obtinut in mandatul trecut schimbarea podului subrezit, de lemn, care lega Namoloasa de Nanesti peste Ramnic, cu unul nou, de beton. Todita a plantat plopi in zona inundabila, a pus cablu tv si a forat puturi de apa pentru pasuni. Apoi a inceput deja sa sape santuri pentru alimentarea cu apa. Cu fonduri de alea, “Sapard“, ma lamureste un individ care ma scruteaza rece: “Da’ ce, mata nu esti cu pesedeul?“. Valerica Todita a avut dupa primul an de mandat un accident vascular si acum merge tinut de altii. Dar are mintea limpede, spun oamenii. Acum e la Breaza, la tratament, ne lamureste viceprimarul Vlad (foto). La Namoloasa, aflam, ajutorul social se da direct la pravalie. Nevoiasul sprijinit de stat consuma in scurta vreme banutii. Nu apuca luna viitoare la plata. Ca atare, se duce la primar si cere bani. Primarul nu are banii, ii da hartie. Scrisa de mana lui si stampilata. Cu bonul asta, sarmanul se prezinta la chioscul de la drum si cere ulei, malai, tigari sau rachiu. Jupanul sau jupaneasa trec in catastif cat a consumat musteriul. Cand se face luna, zvac cu catastiful la primarie sa i se achite nota. Oamenii spun ca ar fi oaresce cardasie intre jupani si primarie, ca biletele sunt scrise special pentru o pravalie sau alta. Iar primaria ar fi partasa la castig daca indruma omul unde trebuie. Viceprimarul Vlad are o explicatie: buticarii nu au devenit bogati pentru ca profita de pe urma afacerii cu primaria.
“Maginot“ romanesc: Linia de aparare fata de agresiunea ruseasca - Focsani – Namoloasa
RAZVAN BELCIUGANU
Fortificarea zonei Focsani – Galati a fost o prioritate pentru conducerea Armatei inca de la 1887. Se dorea consolidarea apararii teritoriului national in fata unei eventuale agresiuni dinspre est sau dinspre nord.
Lucrarile erau necesare pentru a apara zona dintre marele cot al Dunarii si Carpatii de Curbura. Urmarile razboiului de independenta din 1877 au dus la aceasta concluzie. Constructia propriu-zisa a inceput in 1888 si s-a terminat in 1893, costul total fiind, potrivit istoricilor militari, de 26.422.640 de lei, mai mult de jumatate din bugetul cheltuielilor Ministerului de Razboi pe acel an.
Proiect nemtesc
La baza studiilor au stat proiectele de baterii cuirasate ale maiorului neamt Maximilian Schumann. Practic, cele trei fronturi intarite, Focsani, Namoloasa si Galati, avand o densitate de 6,7 guri de foc pe kilometru de front erau dispuse in adancime pe trei linii de aparare. Frontul Focsani consta in 15 grupuri de baterii cuirasate si o intarire izolata, care se dezvolta pe un arc de cerc de 26 kilometri, avand orasul Focsani drept centru. Departarea maxima de oras a frontului era de 7 kilometri la flancul stang. Frontul Namoloasa, a carui lungime era de 12,5 kilometri, constituia “capul de pod“ pe malul stang al Siretului si avea menirea de a apara podurile de la Lungoci, Fundeni si Namoloasa. Acest lucru ii permitea Armatei Romane sa opereze pe ambele maluri ale Siretului. Frontul era format din 8 grupe de baterii cuirasate asezate pe doua linii concentrice.
La inceputul anului 1914, in regiunea Focsani – Namoloasa – Galati se gaseau 676 de tunuri, obuziere si mortiere. In februarie 1915, la fortificatii se gaseau 7.033 militari. In timpul primului razboi mondial, aceste fortificatii au fost inutile. Dar ele au fost reconsiderate de conducerea Armatei dupa inceperea celui de-al doilea razboi mondial. Iata cum descrie generalul Constantin Pantazi, in lucrarea “Cu maresalul pana la moarte“ (Ed. Publiferom), linia Focsani – Namoloasa – Adjud: “Era fortificata in beton, realizandu-se o pozitie de rezistenta cu liniile clasice de aparare reiesite din experienta razboiului. Existau trei linii betonate: linia principala de rezistenta, linia de dublare si linia redutelor. Fortificatiile acestor pozitii fusesera completate printr-o linie inaintata de “tabruk-uri”, pe linia de contact, si organizatiuni in adancime pe 60 de kilometri. Pozitia era barata de santuri anticar, toate cazematele fusesera intarite prin acoperire cu un strat gros de pamant si camuflate in teren. Desigur, era o pozitie forte tre, care prezenta totusi un singur dezavantaj: avea spatele descoperit“. Dupa intoarcerea armelor din 1944, fortificatiile s-au dovedit din nou inutile.
STRUCTURA
“Era fortificata in beton, realizandu-se o pozitie de rezistenta cu liniile clasice de aparare reiesite din experienta razboiului. Existau trei linii betonate: linia principala de rezistenta, linia de dublare si linia redutelor. - Constantin Pantazi, General
In 1917, Marele Cartier General al Armatei Romane a elaborat un plan de ofensiva ce prevedea doua lovituri simultane, in zona Marasti si pe Siretul Inferior, in zona Namoloasa, lovituri ce aveau ca scop incercuirea si distrugerea Armatei 9 germane.
Pregatirea generala de artilerie a inceput in dimineata zilei de 22 iulie 1917 si a durat pana in seara zilei urmatoare, reusind sa dezorganizeze o parte din fortificatiile germane, producand 12 brese in retelele de sarma ghimpata. Rezultatele bune ale bombardamentului l-au facut pe generalul Averescu sa decida declansarea atacului pe 24 iulie.
“A ajuns tiganul caine!“
Tiganii din Namoloasa, judetul Galati, au intampinat caravana Jurnalului National cu o generoasa reprezentatie de folclor romanesc, manele si dansuri din buric. Au vrut, in felul acesta, sa se asigure ca pasurile lor se vor face auzite si, de ce nu, poate chiar rezolvate.VIOREL ILISOI
Sunt 50 de familii de tigani in Namoloasa. Cele mai multe traiesc din ce se indura sa le dea pamantul putin si lutos din lunca Siretului si numai vreo cinci, din lautarie sau marunte afaceri – mai cu seama constructii sau comert.
Tiganii din Namoloasa isi vad de nevoile lor, nu pun mana pe gaina vecinului nici atunci cand se intampla sa n-aiba cu ce amagi apa din oala cu bors. Asta tine s-o precizeze Vasile Murgu, un fost politist care s-a aciuat in Namoloasa ca sa-si manance in tihna pensia. N-au palate, n-au masini scumpe, nu tin prin case sabii ninja cu care sa se apuce, Doamne-fereste, de taiat consateni.
Ionel Hauta, de pilda, jura pe ce are mai scump ca la anii lui, cu bataie spre 30, cazierul ii este nepatat (ni-l si arata) si ca in afara de cateva amenzi de la radar n-a avut treaba cu politia. “Si toti ai nostri din Namoloasa is curati ca mine la cazier, zice Ionel, da’ cand iesim din sat ne vede lumea dupa culoare si ne face de tigani. Sa scrieti acolo la ziar, va rog eu, sa nu mai se faca rasismul asta, sa vina lumea la Namoloasa la tigani, sa vada ca exista si tigani intre tigani, ca noi.“
Politica la botul calului
Cum ajungem in Namoloasa, pe inserate, ni se serveste mai intai, la botul calului, o portie de politica. Asta ii doare cel mai tare pe tigani, dupa rasism, de la care, zic ei, li se trag necazurile cele mai mari.
Toti acuza, dar fara sa se jure pe mama si copii, ca la alegerile locale s-au facut oarece manarii. Altfel nu se explica de ce reprezentantul lor, Gigi Florea, n-a iesit consilier local. L-au votat ei, s-au tras unul pe altul de mana ca sa iasa la vot, dar sunt prea putini ca, punand voturi mana de la mana, sa-si aleaga un consilier. Asta ar fi o explicatie. O da insusi Gigi Florea, candidatul, care mai trage speranta ca avocatul din Galati, tocmit pentru asta, ii va face loc in consiliul local, ca e dreptul lor, al tiganilor, ca minoritari, sa fie reprezentati, sa aiba si ei un cuvant de spus in parlamentul comunal.
In ceea ce priveste politica la nivel mai inalt, tiganii au convingeri de nezdruncinat: politica e curva, politicienii fura mai rau ca tiganii din alte sate, trag jarul pe turta lor, intrarea in NATO nu e cine stie ce mare realizare, spre deosebire de chestia cu umblatul fara vize, care, hm!, e bunicica, insa pacat ca e mai mult pe hartie; fraieri am fost ca ne-am bagat in Irak si-n Afganistan; aveam sanse sa fim primiti in UE, dar vom fi tratati ca niste vite – sa tragem la jug pentru occidentali si sa ne mulga ei... Iar la Constitutie ar trebui schimbat ceva, ca sa poata Iliescu sa mai fie presedinte cativa ani, ca inca e in putere.
De ale tiganilor
Chiar daca nu citesc ziare, tiganii au aflat, din auzite, ca Jurnalul National va poposi si in Namoloasa lor. Drept pentru care, ca sa nu fie reporterii acaparati de mai-marii comunei si indopati cu vrajeli, tiganii si-au pus hainele cele bune si au iesit la sosea, sa nu piarda prilejul de a-si spune of-urile. Suntem intampinati chiar din Nanesti, un sat cu cativa kilometri inainte de Namoloasa. Unul cu acordeon si unul cu saxofon la gat ne iau in primire pe ritmuri de sarba si ne conduc in satul lor, unde ne asteapta, in intunericul strazii principale, un ciorchine de tigani nerabdatori sa-si verse naduful in reportofoane: dosarele de ajutoare sociale se aproba pe ochi frumosi, nu se dau in bani, ci in bonuri, care nu-s valabile decat la un anume magazin; un sac de bani de la unu’ Fare a fost bagat intr-o aductiune de apa, de care nu era neaparat nevoie, mai prin toate curtile gasindu-se ori fantani, ori pompe. O anumita firma a luat lucrarea, a sapat un sant pe care nici pana azi, dupa cateva luni, nu l-a acoperit, de tot cad oamenii si-si rup gatul. Primarul Valerica Todita, reales – “S-au ales ei intre ei“, sufera de o boala greu de lecuit si e mai mereu plecat prin statiuni, la tratament. Pamantul, putin si zgarcit cum e, s-a impartit tot asa: ei intre ei, profitandu-se de nepriceperea la legi atat a tiganilor, cat si a romanilor...
Tiganii vorbesc toti deodata, fiecare are ceva de spus. Dar in scurt timp aceasta avalansa de “lacramatii“ dispare intr-o dezlantuire zgomotoasa de muzica populara, manele, romante, valsuri si jocuri tiganesti, “ca asa e la noi, la tigani, cantam si la bucurie, si la necaz, mai, fratele meu de la ziar“ – cum zice Ionel Hauta, al dracului de frumusel si care pare sa fie iubit si respectat de toti tiganii.
Avaramu
In Namoloasa nu-i din ce trai, e saracie mare, asa ca se mai duc satenii sa faca un ban aiurea: tiganii, cativa, cu muzica, precum Vali si Telu, romanii la salahorie sau la capsuni. Din nefericire pentru copiii lor, care se asteptau la un calculator si bijuterii, Vali si Telu au fost expulzati din Spania, pentru ca le expirasera pasapoartele. Vreo cinci ani s-au ras pe bot, nu mai pot populariza folclorul romanesc prin intersectiile din marile capitale europene. Unde mai pui ca s-au intors lefteri ca boschetarii, cum le zicea unul de-al lor, Luigi Ionescu, copiindu-l pe Raj Kapoor: “Sunt vagabond si sunt hoinar / Si n-am un ban in buzunar, / Avaramu“. Dar toata aceasta serie de napaste nu-i poate opri pe cei doi sa concerteze in ograda, la miezul noptii, alungand omizile si atragand vecinii la petrecere, chiar si pe preot, care sfinteste casa si se imbratiseaza cu ei, ca buni prieteni.
Alungat din Spania si cu banii pierduti la jocuri intr-o noapte nefericita, Vali din Namoloasa a ramas cu magazinul pe care avea de gand sa si-l deschida in curte tot la stadiul de temelie, cum a incremenit de cand n-a mai razbit el cu actele de la primarie. Aici, pe ritmurile frumoasei romante “Inimioara, inimioara“, tiganii aduc in discutie chestiunea spinoasa a imposibilitatii lor practice de a trai dintr-o afacere cat de mica, lucru confirmat a doua zi din surse oficiale.
Gigi baftosul
Banul se face greu din muzica: nuntile-s putine si sarace, bacsisurile capatate prin Europa se scurg in cazinouri. Din agricultura nici atat, pentru ca pamantul e putin si neproductiv, face numai rachita, stuf si rogoz. Siretul e aproape, mai smulgi din el un peste, dar numai cu atata nici nu te saturi, nici avere nu faci.
Si atunci nu-ti mai ramane altceva de facut, ca tigan din Namoloasa, decat s-o intinzi cu te miri ce de la o zi la alta si, de necaz, sa canti in admiratia consatenilor. De cand s-a desfiintat celebrul cor din Namoloasa, pentru ca nu mai avea cautare muzica populara, putinii muzicanti din sat au fost si ei dati uitarii. Nemaiavand promotori de nadejde, rar mai e chemat cate unul la o nunta.
Cel mai norocos pare sa fie chiar liderul lor politic, Gigi Florea, care, baftosul, a avut si capital, a razbit si prin birocratie si si-a incropit o afacere: face fantani. Asa ca si-a permis sa-si ia o Dacia la mana a doua, care cu putina vopsea ar arata ca noua, si sa-si angajeze sofer.
Toti ceilalti se tin din cativa ari din gradina si din munca la camp, cu ziua, pe mancare si 100.000. Si chiar asa, nevoiasi, nu fura, nu dau in cap, nu cersesc, isi tin casele – farmacie, se duc la biserica, isi dau copiii la scoala, n-au scandaluri cu romanii. Macar atat ar vrea sa afle lumea despre ei din ziar.
“SI NOI SUNTEM OAMENI“
“Va spun ca este o onoare mare si o bucurie ca s-a gandit cineva de la ziar din Bucuresti sa vina si sa intrebe de noi. Nimeni nu ne mai baga in seama. Ne descurcam cum putem, dar nu umblam sa ne plangem. Avem si noi mandria noastra, nu? Chiar ne bucuram ca ati venit. Va facem o ciorba tiganeasca, cu pastai si corcoduse. Va cantam cu respect manele, tiganeasca, populara, ce vreti. Asa i-a cantat Vali al meu lui Bogdan Stelea. S-au intalnit pe strada in Salamanca, Vali i-a cantat si a refuzat 4 euro de la Stelea. Deci noi nu umblam dupa interes. Noi vrem decat sa se faca in tara asta cumva sa putem trai si noi, ca si noi suntem oameni.“ - Stela, nevasta lui Vali din Namoloasa, casnica
“La Namoloasa, unde s-a-necat mireasa“
“La Siret, la Namoloasa/ Unde s-a-necat mireasa/ Nu s-a-necat numai ea/ Toata nunta dupa ea/ La Siret, la Namoloasa/ Numai mirele-a scapat/ Pe-un cal negru-ncalecat/ La Siret, la Namoloasa.“ Nimeni nu mai tine minte cand s-a nascut balada pe care ne-o canta Vali lautarul, dar batranii spun ca faptul s-a petrecut cu siguranta. Cantecului i s-a dus vestea, iar cand namolosenii se duc prin partile tarii sunt intrebati: “De acolo esti? De unde s-a inecat mireasa cu toata nunta?“.
Povestea spune ca nuntasii de la Namoloasa plecasera sa ia mireasa din Fundeni si o aduceau, peste Siret, unde ii va fi fost casa de acolo inainte. S-au inghesuit in barca, iar flacaii, ca sa rada de fete, hatanau luntrea. “Daca erau cuminti, nu se scufunda“, judeca acum un mos. Apele i-au inghitit pe toti si doar mirele a scapat, asa cum spune si cantecul. (Oana Stancu)
“Of, of, of, democratie“
Originala documentare de presa, pe intuneric, in acorduri de manele si sfarait de fleici sarbatoresti, se desfasoara in curtea lui Valentin Toader, acordeonist cu mana de aur, mai cunoscut ca Vali de la Namoloasa. El le zice pe clape, Telu Murgu le frige la saxofon si din gura, cu o voce puternica, de cad omizile din copaci, ceilalti danseaza din buric ori bat darabana cu palmele pe genunchi sau in scafarlia celui din fata. Asa decurge intalnirea dintre reporterii Jurnalului si tiganii din Namoloasa. Vali si Telu tocmai s-au intors din Spania, unde faceau si ei un ban cantand pe strazi. Cei doi muzicanti din Namoloasa au strans, in cateva luni, vreo 4.000 de euro. Pe care, recunosc ei smeriti, i-au fituit intr-o noapte la cazinou. Si s-au intors acasa fara nici un ban.
RASISM
“Si toti ai nostri is curati ca mine la cazier, da’ cand iesim din sat ne vede lumea dupa culoare si ne face de tigani. Sa nu mai se faca rasismul asta, sa vina lumea la Namoloasa la tigani, sa vada ca exista si tigani intre tigani, ca noi.“ - Ionel, tigan din Namoloasa
CANTEC
“Of, of, of, democratie,
Ce rau ti-am facut eu tie
De mi-o tragi la meserie?
Ca n-are tiganii paine
De mancare pentru maine,
A ajuns tiganul caine“
- Vali si Telu in la minor, lautari
Jurnal de campanie
Data plecarii: 21 iunie 2004
Distanta parcursa: 1.224 km
Localitati tranzitate: 82
VIOREL ILISOI
Duminica, 27 iunie. Dupa-amiaza, caravana Jurnalului National, improspatata de la Bucuresti cu patru reporteri pofticiosi de subiecte si cu doi soferi odihniti, pleaca din Tulcea. Plange dupa noi pictorul ambulant Ion Goida, care s-a ales cu cinci beri ca sa-i faca lui Ilisoi un portret foarte distantat de realitate.
De bine ce-s marcate strazile din Galati, o luam pe aratura si trebuie sa ne intoarcem 50 de kilometri ca sa iesim pe drumul spre provincia europeana Vrancea. In Luncavita intrebam o doamna daca stie sa fi trecut Stefan cel Mare pe acolo. Zice: “Nt! Dem Radulescu“.
Pauza de o tigara in satul Independenta, unde ne asalteaza cinci tiganusi blonzi, care ne mananca toti covrigeii si ne usureaza de maruntis. Cand sa le facem si poze, ca nu erau urati, a venit mama lor cu o falca in cer si una-n pamant si i-a luat pe toti acasa. Credea ca vrem sa-i cumparam. Si ea nu avea de vandut.
In dreptul Namoloasei, ne despartim: unii la Marasesti, altii peste deal, la Namoloasa. Nici nu ajungem in sat, ca ne opresc niste tigani in drum si se apuca sa ne cante – nu cumva sa trecem prin Namoloasa si sa nu zicem de ei.
Jumatate din tiganii din sat ne inconjoara, ne canta, ne pazesc de caini. Deja s-a intunecat, asa ca lasam pe a doua zi deliciile documentarii. Florin Oprea, soferul, este curtat insistent de o tigancusa, sa se incuscreasca Jurnalul cu Namoloasa. Era cat pe ce sa-l insuram, daca nu suna tocmai atunci nevasta-sa.
Luni, dis-de-dimineata, indesam cu entuziasm informatii in agende. In cateva ore, Namoloasa ni se arata in cele mai intime ipostaze. Parca tot ar mai fi avut ceva de aratat, dar, pudica, tine pentru ea. Las’ ca ne razbunam noi la Podul Inalt si ne arata Stefan cel Mare totul, din varful dealului pe care sta.
Innoptam in Focsani, la un motel cu apa calda cat sa ne clatim pixurile de praful din Namoloasa. Cristi Petru ramane pe jumatate spalat si cu un cucui de la tavanul baii cat o cutie de televizor. Probabil de la cucuiul acela nu s-a prins deloc de aluziile noastre, a doua zi, cand i-am repetat penibil de mult ca e ziua lui si ca trebuie sa faca cinste. La multi ani, Petrule, la anu’ nu mai scapi. Oricum, intai meseria. Noi mai avem rabdare.
DRUMUL CARAVANEI
Etapa I - Hamangia
Etapa a II-a - Histria
Etapa a III-a - Jurilovca – Sulina – Sf. Gheorghe
Etapa a IV-a - Namoloasa – Marasesti
Etapa a V-a - Podul Inalt
Etapa a VI-a - Flamanzi
Etapa a VII-a - Darabani
Etapa a VIII-a - Humulesti
Etapa a IX-a - Tihuta
Etapa a X-a - Praid
Etapa a XI-a - Corund
Etapa a XIII-a - Horea, Avram Iancu, Rosia Poieni
Etapa a XIV-a - Castelul Huniazilor, Ghelari
Etapa a XV-a - Sarmizegetusa
Etapa a XVI-a - Petrila
Etapa a XVII-a - Maglavit
Etapa a XVIII-a - Izlaz
Etapa a XIX-a -Silistea Gumesti
Etapa a XX-a - Cuca Macaii
Sursa : Jurnalul National
|
| 2004-07-01 00:00:38 |
 Postata de dan |
|
|
