| 300 de euro pentru a deveni tigan |
PENTRU UN LOC IN LICEU, ROMANII ISI FAC COPIII RROMI
300 DE EURO PENTRU A DEVENI TIGAN
Parintii unor elevi romani nu au ezitat sa-si declare odraslele tigani, pentru a putea ocupa locuri in diverse licee din Capitala, alocate special copiilor de etniei rroma. Joi si vineri, la Liceul bilingv „Miguel de Cervantes“, din Calea Plevnei, sector 1, s-a desfasurat repartizarea elevilor de etnie rroma pe cele 1.360 de locuri speciale pe care Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB) le-a pus la dispozitie. Pentru ca sunt si locuri in licee bine cotate, unii elevi romani care au obtinut note mici la Capacitate, constienti ca nu pot ocupa un astfel de loc daca participa la repartizarea computerizata, s-au dat drept rromi. NU E PRIMA DATA
Potrivit unor surse din ISMB, la repartizarea din 2003, multi elevi s-au prezentat ca fiind rromi, desi nu detineau o adeverinta in acest sens, dupa cum prevede legea, asa ca nu au obtinut nimic. Acum insa si-au facut rost de un soi de atestat de la diverse organizatii de rromi, cum ca apartin acestei etnii, si au trecut linistiti prin fata comisiei de repartizare.
SPAGA PE LOC
Astfel, au starnit furia unora dintre tiganii care asteptau de ore in sir in curtea liceului Cervantes si care au inceput sa vocifereze. „Sigur, romanii mai prosti, cu note mici, vin sa ne ia locurile si noi stam ca fraierii aici!“, „Ieri am stat toata ziua si degeaba, ca au fost altii mai smecheri ca noi!“, „Daca aveam si eu 300 de euro, nu mai stateam la coada acuma, ca atata am auzit ca tre’ sa dai pentru un loc!“ - sunt cateva dintre replicile unor tiganci aflate ieri cu pruncii la Cervantes.
PE PROPRIA RASPUNDERE
Conditia pentru ocuparea unui loc special alocat rromilor este o recomandare scrisa din partea unei organizatii civice, culturale sau politice a rromilor, legal constituita, prin care se atesta apartenenta lor la aceasta etnie. Iar recomandarea se da in baza unei declaratii pe propria raspundere. Aceasta pare sa fie portita din lege pe care ingeniosii romani o speculeaza. Mai mult, un reprezentant al Partidei Rromilor, aflat ieri in sala de repartizare de la Cervantes, ne-a spus nonsalant: „Pai, treaba asta cu etnia nu e trecuta nicaieri, nici pe buletin, nici pe certificatul de nastere, asa ca... oricine poate declara ca este rrom.“
Leonard Feiffer, inspector pentru minoritati in cadrul ISMB, spune ca distribuirea s-a facut in sedinta publica si, chiar daca unii nu aratau a fi rromi, nu au avut ce sa le faca. „Problema este la organizatiile de rromi, care emit astfel de certificate“, a mai spus el.
NICOLAE PAUN: „VINA APARTINE SI MINISTERULUI“
Nicolae Paun, presedintele Partidei Rromilor, promite destituiri in cazul persoanelor din organizatia sa care au emis adeverinte de adeziune false elevilor romani interesati sa se inscrie la liceu pe locurile speciale destinate rromilor. Vina apartine, asa cum sustine deputatul, si Ministerului Educatiei. Potrivit liderului Partidei Rromilor, „marea greseala“ este urmatoarea: „Ministerul Educatiei nu a fost atent la ceea ce am cerut noi. La ce ma refer? Pot da recomandari organizatii ale rromilor, care sunt sute la noi in tara. Aici e neintelegerea. I-am zis Ministerului sa lase doar o organizatie sa se ocupe. Sa ne lase pe noi sa facem anchetele sociale“. Acesta a mai recunoscut ca se poarta traficul de influenta. „Admit ca exista trafic de influenta facut de cate un cretin, fie de la organizatiile de rromi, fie chiar din Minister care zice: «Ba, du-te si la rromi, ce tre sa fii neaparat rrom? Fa rost de o adeverinta.»“ (S.F.)
Sursa : Ziarul |
| 2004-06-26 11:13:51 |
Postata de dan |
|
|