| Caini rai pentru Guantanamo |
Soldatii americani au folosit caini rai pentru a-i tortura pe teroristii detinuti la baza militara de la Guantanamo, din Cuba.
Metoda folosirii cainilor pentru a-i constrange pe detinuti sa marturiseasca in timpul interogatoriilor fusese aprobata initial de ministrul Apararii, Donald Rumsfeld, printre alte metode dure si agresive de interogare a prizonierilor talibani si a teroristilor Al Qaida, capturati in Afganistan si Irak si trimisi la baza navala din Cuba. Aceste tactici au fost aprobate de Rumsfeld in decembrie 2002, potrivit documentelor citate de Reuters, dupa ce acesta primise un memoriu de la comandantii de la Guantanamo, in care acestia se plangeau ca „tehnicile de interogare prevazute le limiteaza abilitatea de a contracara rezistenta celor interogati“.
PROSOAPE UDE SI PICATURI DE APA
In memoriu erau propuse aplicarea prosoapelor ude si a picaturilor de apa pe fetele celor interogati „pentru a le crea falsa senzatie de sufocare“, zgarierea si lovirea pieptului cu degetul sau agresarea privirii cu lumina intermitenta. Rumsfeld le-a propus in schimb, intr-un memoriu din aprilie 2003, interogatorii de pana la 20 de ore, izolarea fortata de cel mult 30 de zile, lipsirea de lumina, raderea obligatorie a barbii si tinerea in picioare timp de mai multe ore. Recomandarile includeau si „tehnici de exploatare a fricii detinutilor“, intre care era amintita si „folosirea cainilor pentru intimidare“ si „atingeri fizice moderate, care sa nu provoace raniri“.
BUSH SPUNE CA N-A ORDONAT TORTURI
„Permiteti-mi sa clarific pozitia mea si a guvernului meu“,
le-a cerut ieri George Bush ziaristilor care l-au intrebat despre aceste documente. „Nu am dat nici un ordin pentru tortura. Noi nu am consimtit privind aplicarea torturii. Eu nu voi ordona niciodata aplicarea torturii“. El a citat un memoriu datand din 7 februarie 2002, in care Casa Alba preciza ca detinutii talibani si Al-Qaida de la Guantanamo vor fi avea parte de „un tratament uman, in deplina concordanta cu prevederile Conventiei de la Geneva“.
Sursa : Ziarul |
| 2004-06-24 09:56:46 |
Postata de dan |
|
|