| Pozati si cerul, sa ne vada Dumnezeu! |
Asezarea este atestata in unele manuscrise inca din timpul Imperiului Roman, sub denumirea de Vicus Novus (“Orasul Nou“). Mai tarziu este cucerit de Imperiul Otoman si apare sub denumirea de Babadag (“Muntele Tatalui“).
 Populatie: aproximativ 10.000 de locuitori (romani, turci, aromani, tatari, lipoveni, bulgari)
Situare: 42 km de orasul Tulcea si 89 km de Constanta
Obiective turistice: Cabana Sinaia Dobrogei, campingul turistic 2 Iepurasi, Hotel Dumbrava. Zona are cateva localitati in care se practica agroturismul
Relief: Babadagul este asezat intr-o zona deluroasa, partial impadurita, marginita de lacurile Babadag si Razelm. “Pozati si cerul, sa ne vada Dumnezeu!“
Disperarea oamenilor din Babadag a atins cote maxime. De ani sunt furati de indivizi fara nimic sfant. Si tot de atat timp, respectarea legii a devenit un ideal abstract. In urma hoardelor de escroci am gasit la Babadag disperare si mizerie.
MIHAI MUNTEANU, COSMIN BABII
Desi pare uitat de lume, oraselul Babadag nu a scapat de vitregiile tranzitiei. Si ale monstrilor generati de ea. Cu ceva ani in urma, Babadag inflorise indeajuns de mult incat sa atate lacomia rechinilor financiari. A cunoscut o industrie infloritoare. Niciodata, oamenii locului nu au fost bogati. Au avut, in schimb, siguranta zilei de maine. Lucrau cu miile la Ocolul Silvic, la societatea Avicola, la Intreprinderea de Confectii Metalice sau la Fabrica de Branza. Acum au disparut toate. Mecanismul distructiv este cel clasic, intalnit in Romania ultimilor ani. Rand pe rand, fiecare dintre aceste foste societati de stat au picat prada devalizatorilor. Activ dupa activ au luat calea buzunarelor unor potentati ai locului. Cazul defunctei Fabrici de Zahar este generic pentru intregul fenomen. Dintre toate societatile care sustineau economic oraselul tulcean, Fabrica de Zahar era mandria acestuia.
Efectele jafului
Fosta unitate de stat a intrat in lichidare, dupa ce investitorii care se aratau interesati de ea au fost respinsi unul dupa altul. Interesul smecherilor locali a urmat insa alte tipare. In momentul in care si-a inceput agonia, Fabrica de Zahar inregistra datorii, devenite istorice, catre Primaria Babadag si Ministerul Finantelor Publice. De exemplu, doar la bugetul local intreprinderea trebuia sa vireze peste trei miliarde de lei. Pentru fondurile austere ale municipalitatii, aceasta suma era considerabila. Toate creantele fabricii au grabit sfarsitul acesteia, impingand-o catre lichidari succesive, deosebit de dureroase. In contul datoriilor, Primaria a obtinut cateva active ale fostului colos industrial. Cu doua - trei pompe de apa potabila administratia din Babadag nu si-a scos deloc paguba. Cele mai castigate au fost, in schimb, firmele lichidatoare, care au inceput intr-un timp record sa-si umfle conturile cu sume fabuloase. Din vanzarea tonelor de fier vechi, lichidatorii si cei care au comercializat efectiv deseurile s-au imbogatit. Efectul imediat al nerentabilizarii Fabricii de Zahar a fost disponibilizarea in masa a muncitorilor. Din 2.000 de angajati, cat avea intreprinderea in vremurile ei bune, nu au mai ramas decat 600. Apoi, doar cativa.Cert este ca, in prezent, Babadag se confrunta cu o grava criza sociala. In ziua in care am intrat pe portile primariei pentru a culege cat mai multe date de la edilii urbei, in sala mare a institutiei se organiza un amplu interviu. Un afacerist, venit tocmai din Italia, a cutezat sa investeasca in zona Babadag.
Pavalache, devalizatorul din umbra
Putina lume stie ca Fabrica de Zahar din Babadag era cea mai mare din tara. Capacitatea de productie satisfacea, pe vremuri, intreaga cerere nationala. Ba chiar si multe din exterior. De ce nimeni nu a avut interesul sa privatizeze corespunzator fabrica este usor de intuit. Prima firma careia i s-a incredintat contractul de lichidare a fabricii a fost IANCINA SRL din Bucuresti. Din acel moment a urmat o perioada in care jaful a devenit crancen. Tone de fier ieseau pe portile unitatii si se topeau la centrele de reciclare ale magnatului tulcean, Gheorghe Gociman. Incet, incet, fabrica a inceput sa capete aspectul unei cladiri din Bagdad, in epoca post-bombardamentelor americane. Scandalos este ca, la vremea respectiva, nimeni nu si-a pus problema conflictului de interese care exista intre proprietarul IANCINA SRL si operatiunile firmei sale cu statul roman. Societatea bucuresteana apartinea atunci lui Fanel Pavalache, controversatul fost consilier al Secretariatului General al Guvernului, cand acest portofoliu era condus de Serban Mihailescu. Dupa ce intreprinderea a fost devalizata, firma lui Pavalache a disparut din peisajul afacerilor veroase, facute pe spinarea industriei din Babadag. La fel si patronul ei, care a fost pitit in spatele gratiilor penitenciarului Rahova, in urma scandalului de trafic de influenta care l-a scos din obscurul sau anonimat. In urma lui a ramas o ruina. Si, probabil, niste conturi bancare grase, care il asteapta la iesirea din puscarie.
Razboiul din primarie
Viceprimarul orasului Babadag, Gheorghe Tarara, estimeaza ca valoarea totala a activelor disparute ajunge la cateva milioane de dolari. Este totusi greu de cuantificat, sustine reprezentantul administratiei locale, pentru ca nimeni nu mai stie cu exactitate ce se afla in uzina si ce mai exista acum. Iesirea firmei lui Pavalache din ecuatie a adus o alta societate profilata pe lichidare. Este vorba de TOTAL INVEST, care mai rade de pe fata pamantului Abatorul si Avicola Babadag si despre care “vicele“ Tarara ne-a confirmat ca apartine Angelei Chirita, o femeie de afaceri din zona. “Lui Pavalache nu i-a fost greu sa obtina contractul de lichidare a Fabricii de Zahar de la noi. El este, de fel, din judetul Tulcea, s-a nascut in comuna Closca si are o gramada de conexiuni. Apoi, la functia pe care o avea... nimeni nu i-a pus bete in roate. Si apoi, primarul, inca in functie, l-a sustinut din rasputeri“, ne-a declarat Gheorghe Tarara. De altfel, in Primaria Babadag domneste o tensiune de gheata. Fostul primar, Nicolai Gemanaru, a pierdut lamentabil alegerile. In timp ce noul edil, impreuna cu viceprimarul Tarara, se instaleaza in functie, Gemanaru isi face bagajele pentru a pleca din institutie. Functionarii sunt si ei impartiti in doua tabere. Unii sunt fideli fostului, iar altii se bucura de schimbare si spera ca in noua administratie se va gasi cineva care sa faca si treaba. Pe holurile Primariei, cele doua tabere isi arunca reciproc priviri ucigase. Intrarea noastra in sediul administrativ al orasului s-a petrecut pe acest fond. L-am gasit pe fostul primar rupand ultimele hartii. Era vizibil nervos. Ne-a taiat-o din scurt, spunandu-ne laconic ca el nu mai acorda interviuri. Nu mai are nici o functie. L-am rugat sa ne dea totusi cateva informatii de ordin general despre soarta Fabricii de Zahar. Moment in care i-a crescut enervarea si ne-a pasat in doi timpi si trei miscari catre o functionara de la Directia de Taxe si Impozite a institutiei. “Dana, iti trimit doi reporteri de la Jurnalul National. Spune-le tot ce vor sa stie. Noi suntem transparenti, ce atata...“, a latrat fostul primar in receptorul telefonului de interior. Apoi l-a trantit strasnic in furca.
Tacerea care acuza
Functionara ne-a intampinat insa cu o greata iesita din comun. Ne-a pus in vedere din primul moment ca nu ne poate divulga toate informatiile, pentru ca unele sunt confidentiale. “Noi putem sa comunicam contribuabililor, dar in cazul asta...“, a baiguit nesigura salariata Primariei. I-am explicat ca informarea contribuabilului este si scopul nostru, dar aceasta a incurcat-o si mai mult. Tot ce am reusit sa smulgem de la ea au fost informatii generale, pe care le stiam oricum. Ne-a confirmat cu greu ca patrimoniul Fabricii de Zahar a fost constituit dintr-un corp de cantina, din doua blocuri de garsoniere, o centrala termica, utilaje de productie etc. Terenul aferent mamutului industrial se intinde pe 170 ha. Din acestea, 50 ha sunt ocupate de platforma industriala. Toata aceasta suprafata apartine in mod normal Primariei Babadag. In rest, functionara, stresata de prezenta noastra, nu a vrut sa ne mai spuna nimic. De-abia si-a rostit numele la insistentele noastre. Insa nu suficient de tare incat s-o auzim. Noroc cu viceprimarul Tarara care ne-a zis razand, pe scarile institutiei, ca pe salariata Primariei o cheama Dana Topala. “Il sustine pe Gemanaru. L-a acoperit in astia patru ani la o multime de nereguli. Astia sunt mana in mana“, ne-a spus el, clipind dintr-un ochi cu subinteles.
Mizele furtului
Ce ascunde fostul primar si functionara de la taxe si impozite va spunem noi in cele ce urmeaza. Punerea pe butuci a Fabricii de Zahar a fost facuta dupa toate regulile devalizarilor din ultimii ani. In afara de furturile de fier din intreprindere, jaful s-a perpetuat pe toate planurile. Sediul fostei cantine a fost achizitionat cu doar 20 de milioane de lei. Fostul viceprimar al orasului, pesedistul Emil Dragomir, locotenent loial al lui Gemanaru, a cumparat la preturi de nimic cele doua blocuri de locuinte din patrimoniul fabricii. Ambele au 60 de garsoniere. Tranzactia a fost facuta intr-o discretie totala, incat nici unul din cei interesati nu a auzit nimic. Dragomir a participat la licitatie in tandem cu firma constanteana EMIA ELIT CENTER. Garsonierele au fost achizitionate la preturi absurde, calculate dupa un nivel de tarifare neactualizat de 12 ani. Fiecare spatiu locativ a fost praduit cu doar 3 milioane de lei! Insulta a continuat in momentul in care “pomanagiii“ au anuntat ca vor sa vanda garsonierele cu peste 30 de milioane de lei. Acesta, de fapt, este pretul real. Practic, Dragomir a cumparat cele doua blocuri cu 180 de milioane lei si, acum, le vinde cu 1,8 miliarde lei. O afacere cu profit de 1.000%...
Insa, cea mai importanta miza a distrugerii Fabricii de Zahar se pare ca a fost suprafata imensa de teren. Firma TOTAL INVEST, despre care va spuneam mai sus ca a continuat sa lichideze fabrica dupa ce Pavalache a disparut cu tonele de fier din maruntaiele ei, a vandut ce a mai ramas firmei LACOSIN SA din Constanta. Patronul acesteia se numeste Stefan Ionita si este un influent om de afaceri. Fericita societate a pus stapanire si pe cele 50 de ha pe care, odata, functiona platforma industriala a fabricii. Pentru acest teren s-a luptat si DRUMURI SI PODURI SA, firma Consiliului Judetean Constanta. Planuiau sa amenajeze o baza pentru propriile utilaje. Nu a fost chip. Presiunile au fost cumplite. Ingineria imobiliara a costat Primaria Babadag alte milioane de dolari. Am aratat ca terenul despre care vorbim a fost dintotdeauna al orasului, chiar daca il folosea fabrica. Chiriile percepute alimentau cat de cat un buget local anemic. Care, de ani buni, a fost privat si de acest ultim venit.
Lagarul disperarii
Ne-am indreptat catre cele doua blocuri de garsoniere cumparate de lacomul fost viceprimar Emil Dragomir si de EMIA ELITE CENTER Constanta. Am descoperit o noua dimensiune a mizeriei. Cele doua blocuri sunt intr-o paragina totala. Par nelocuite. Si totusi sunt. Droaia de copii murdari care se joaca pe maidanul din fata lor confirma acest lucru. La fel si cateii maidanezi care se tarasc aidoma unor umbre pe langa masina noastra. Nu am apucat sa deschidem bine portierele si toata populatia zonei ne-a inconjurat. Parca ne-ar fi asteptat de-o viata. Femei, batrani, copii si caini ne priveau ca pe o curiozitate exotica. Aducatoare, probabil, de vesti bune. Toti adultii au lucrat la Fabrica de Zahar. Pana cand a inceput lungul lant al hotiilor, care i-a aruncat pe drumuri. Acum, mare parte din ei traiesc din alocatia copiilor. De fapt, mimeaza ca traiesc. Risca sa ramana si fara casele in care locuiesc ca in niste cotete. Si care in acte se numesc garsoniere. Fostul viceprimar vrea sa ii dea afara. Vinde tot. Iar ei n-au bani nici sa treaca strada. In plus, ii platesc lui Dragomir o chirie lunara de patru sute de mii lei. Mai indraznet, un barbat intre doua varste se desprinde din multime si face un pas catre noi. Se sprijina in carje. Demult, un tren necrutator l-a lasat fara piciorul stang. Il cheama Andrei Valentin si a fost paznic la Fabrica de Zahar. Pare seful micii comunitati. “Toti cei care au luat in primire fabrica au furat ca disperatii. Stamatin face ce-i zice unul Florian Dumitru, zis “Chinezul”, care lucreaza acolo. Cica este responsabil de problemele muncitorilor, desi la fabrica nu prea mai munceste nimeni. Ca sa se scoata in fata Politiei dau vina pe noi, astia mai amaratii. Ne-au lasat pe drumuri, acum ne scot din case si vor sa scape de puscarie, zbierand ca noi furam fierul. Le convine. Stiu ca noi nu avem nici o putere. Cum sa ne luptam cu ei?“, se intreaba retoric omul. O femeie care tine de mana un baietel curios ni se plange: “Nici macar nu stim ce suntem noi aici! Chiriasi sau nu... Nu am vazut contractul prin care Dragomir a cumparat blocurile. Am auzit asta de la el, cand ne-a spus ca ne vinde casele. Desi noi ii platim chirie. Dar nu avem nici pentru asta contract cu dansul“. O alta mai tanara, cu un batic rosu pe cap, ne priveste cu ochii mari, albastri. Indrazneste: “Veniti la noi in case. O sa vedeti cum ploua inauntru. Tavanul este crapat de doi ani. Canalizarea s-a defectat de si mai mult timp. Parca suntem blestemati“. Doar copiii chicotesc neatinsi inca de viforul vreunei griji. O fetita de-o schioapa, ce pare sa nu aiba decat vreo 5 anisori, il studiaza cu interes pe fotoreporterul din echipa noastra. Inghetam cu totii cand o auzim ca-i spune: “Fotografiaza cerul, ca sa ne vada Dumnezeu!“ La plecare, din mersul masinii, vedem in retrovizoare cum oamenii se uita lung dupa noi. La iesirea din Babadag, simtim inca noduri in gat.
LA POARTA FABRICII FANTOMA
La poarta Fabricii de Zahar, paznicii ruinelor, patrunsi de propria importanta, ne-au spus pe ton gutural ca ar fi indicat sa ne luam talpasita cat mai repede. “Domnul Vasile Stamatin (reprezentantul firmei LACOSIN - n.r.) nu este aici. Deci, va rugam sa plecati. In lipsa lui, nimeni nu este autorizat sa stea de vorba. Nu aveti voie sa faceti poze“. Probabil obositi de propriul monolog, seful “cerberilor“ a ridicat din umeri si, incercand sa para politicos, ne-a cerut o carte de vizita. “Cand vine domnul Stamatin, poate o sa va caute el!“ Ne-am incapatanat totusi sa pozam fabrica, atatati fiind de un suierat de autogen. In fabrica se taiau ultimele resturi de metal. Am plecat in urletele isterice ale paznicului care ne arata amenintator un pumn urias.
PRIVEGHI
“Lui Pavalache nu i-a fost greu sa obtina contractul de lichidare a Fabricii de Zahar. El este din Tulcea, comuna Closca si are o gramada de conexiuni. Apoi, la functia pe care o avea...“ - Gheorghe Tarara Viceprimarul orasului Babadag
BLESTEM
“Veniti la noi in case! O sa vedeti cum ploua inauntru. Tavanul este crapat de doi ani. Canalizarea s-a defectat de si mai mult timp. Parca suntem blestemati.“ - Localnica, Babadag
NEPUTINTA
“Ca sa se scoata in fata Politiei dau vina pe noi, amaratii. Ne-au lasat pe drumuri, acum ne scot din case si vor sa scape de puscarie zbierand ca noi furam fierul. Cum sa ne luptam cu ei?!“ - Andrei Valentin fost paznic la Fabrica de Zahar
Sursa : Jurnalul National |
| 2004-06-24 23:32:46 |
 Postata de dan |
|
|
