| Suporterii englezi , beau bere non-stop |
Sutele de mii de fani care au invadat Portugalia in mijlocul unei veri cu fotbal, bere si temperaturi aiuritoare isi duc existenta in functie de randamentul favoritilor. Daca inving, cuceresc terasele, daca pierd, isi inghit limba. Iar daca nu se califica, devin ca noi. Casca gura si se uita.
Englezii - Beau non-stop numai bere, in cantitati uriase si de neinchipuit. Canta pe strazi si la singular, dar prefera pietele si manifestarile in care numarul egaleaza calitatea interpretarii. Ca specific, suporterul englez clasic are o varsta cuprinsa intre 30 si 50 de ani, inceput de burta si de cele mai multe ori chelie.
Francezii - Stau cel mai prost la capitolul recuzita, dar compenseaza prin linistea si calmul pe care le-au transferat din performantele recente ale lui Zidane sau Henry. Prefera restaurantele retrase, nu fac scandal si nu-si striga lumii simpatiile. Sunt mai mult genul de turisti-suporteri.
Italienii - Sunt cei mai optimisti. Stau ore-n sir prin baruri sau restaurante, cu o sticla de vin pe masa, considerandu-se antrenori si operand modificari logice in echipa si in tactica. Au o medie de varsta avansata, asa ca de cantat prefera orchestrele din baruri in locul coardelor vocale proprii. Olandezii - Cei mai colorati si mai volubili dintre suporterii veniti in Portugalia, fanii lui Kluivert fac spectacol chiar si in rarele momente cand tac din gura. Se infratesc cu toata lumea, nu injura pe nimeni, iar in materie de bautura nu fac nazuri la nimic. Au bani suficienti, deci isi pot permite luxul de a fi indiferenti la costuri. Oricum, nu mi-i pot inchipui dansand in carciumile de langa Podul Grant.
Germanii - Genul de suporteri care vin la fotbal impreuna cu familia, de parca ar merge la piata sau la bunici. Sot, sotie, copii, cu totii incap pe strazi chiar si atunci cand gabaritul total depaseste posibilitatile pavajului. Nu sunt nervosi, iar de baut beau cot la cot cu ceilalti. Ca o mare familie.
Spaniolii - O cota foarte mica din zecile de mii de spanioli care vin la meciuri se si cazeaza aici. Majoritatea prefera naveta, data fiind vecinatatea cu Portugalia, asa ca, intre doua zile normale la serviciu, suporterul lui Raul se invoieste patru ore, isi face cruce si doua sandvisuri si spera intr-o minune cu o minge la mijloc si un "ole" la sfarsit.
Grecii - Cum n-au nimic de pierdut, grecii fac orice este permis de lege si de pozitia in clasamentul grupei. Alearga pe strazi cu steaguri in mana sau pe crestet, opresc autobuzele si enerveaza politia, dar sunt ignorati. Consuma bere si vin in egala masura, iar in restaurante sunt mana cereasca pentru proprietari.
Sursa : Libertatea |
| 2004-06-16 10:04:42 |
Postata de dan |
|
|