| Turismul - Intre servicii proaste si costuri mari |
La o serie de hoteluri din Romania inca mai sunt paturi „deselate“, fotolii de pe vremea lui Pazvante, cearsafuri murdare, receptioneri „strepeziti“, meniuri „subtiri“, dar scumpe, igrasie cat cuprinde, iar rezolvarea acestor probleme se poate face, potrivit patronilor din turism, doar cu investitii exorbitante, greu de finantat, bancile nefiind inca dispuse sa crediteze asemenea activitati fara garantii de minimum 120%.
Autoritatea Nationala pentru Turism (ANT) a efectuat in acest an controale la peste 650 de unitati hoteliere si de alimentatie publica din toata tara. Urmarea? Amenzi de peste 1,5 miliarde lei, din care 385 milioane doar in ultima saptamana. Cauza? Mobilier desperechiat si deteriorat, lenjerie spalata din an in paste, mochete rupte, pereti mucegaiti, „asortati“ cu gandaci, tarife mari pentru servicii inexistente sau proaste, receptioneri neinstruiti si obraznici. In scopul gasirii solutiilor durabile pentru inlaturarea acestei stari de fapt, ANT a organizat ieri un seminar cu tema „Calitatea serviciilor turistice din Romania, in perspectiva integrarii in UE“. MARCA „Q“
Guvernul a aprobat, in din 2003, o hotarare prin care s-a aprobat Programul national de crestere a calitatii serviciilor hoteliere si de lansare a marcii „Q“. Potrivit precizarilor presedintelui ANT, Nicu Radulescu, marca „Q“, lansata in Spania si apoi in intreaga Europa, simbolizeaza calitatea de exceptie a serviciilor turistice, existente la acele hoteluri care poseda aceasta marca. „Speram ca, deja din 2005, si in Romania sa existe cel putin un hotel avand aceasta marca“, a mentionat ieri presedintele ANT.
UNITATI HOTELIERE
In Romania exista 174.000 locuri de cazare in 1.060 hoteluri, din care 10 de cinci stele, 49 cu patru stele si 219 cu trei stele, plus numeroase pensiuni agroturistice.
„Romania este considerata in lume ca o destinatie turistica sigura, marturie in acest sens fiind cresterea, in trimestrul I al acestui an, cu 25% fata de perioada similara din 2003, a numarului turistilor straini care au vizitat tara noastra, din ce in ce mai cunoscuta pentru potentialul sau ecoturistic“, a precizat Radulescu.
El a mentionat, pe de alta parte, ca programele turistice sociale se desfasoara mai bine ca in 2003, iar tarifele de pe Litoral in acest sezon - care va fi deschis la 15 iunie 2004, o data cu lansarea Trenurilor Soarelui - vor fi cele din 2003, pe buzunarele tuturor romanilor.
Sursa : Ziarul |
| 2004-06-11 01:32:24 |
Postata de dan |
|
|