| Amantul in suntana , trimis la manastire |
Povestea unui preot care a avut curajul sa-si caute iubirea, chiar daca în acte este casatorit, a declansat de cateva zile un scandal-monstru în comuna argeseana Moraresti, satul Dedulesti.
Istoria parintelui Constantin Stefan este deopotriva emotionanta si dramatica. Asta pentru ca, desi corpul si mintea lui o vor pe iubita Veta Ilie, juramantul casniciei îl obliga sa traiasca cu preoteasa, de care si-a legat destinul în urma cu cinci ani. Cu toate acestea, de ceva vreme n-a mai putut rabda si a fugit de acasa, la Veta. Superiorii sai au prins însa de veste si îl ameninta cu raspopirea. Preotul, de 27 de ani, se afla de trei saptamani izolat la o manastire în comuna Stefan cel Mare. Nu are voie sa vorbeasca cu nimeni si sa primeasca vizite, singura activitate permisa fiind meditatia.
SATENII îL VOR îNAPOI
Oamenii din Dedulesti sunt suparti ca au ramas fara preot si îl vor cu orice chip înapoi. Ei stiu despre povestea amoroasa a slujitorului Domnului, dar sunt de parere ca a iubi este firesc si este nedrept sa fie obligat sa stea legat de o femeie pentru care nu mai simte nimic. „Ei se iubeau de mult. Se face un an acu. Era un preot tare bun, citea frumos si a facut multe pentru biserica. Am auzit ca e condamnat la o manastire, ca nu a mai vrut sa stea cu preoteasa. Drept sa va spui, si Veta trebuia sa-l mai astepte pana se pronunta divortul. Oamenii sunt rai si au început sa vorbeasca, unii au facut chiar reclamatie. Nu trebuia sa se mute împreuna. Am înteles ca ea a zis la Arges, la Episcopie, ca nu se lasa de el“, ne-a declarat Elisabeta Moruz, una dintre enoriase. Parerile localnicilor sunt împartite, dar, cum tanarul preot a facut multe pentru ei, îl vor înapoi. Multi spun ca totul i se trage de la fostul paroh din Dedulesti, caruia Constantin Stefan i-a luat locul dupa pensionare. Altii sunt de parere ca fosta preoteasa i-ar fi facut plangere la Episcopie.
IUBITA POPII VINDE MICI
Veta Ilie, fata care a reusit sa-i fure inima preotului, este vanzatoare de mici, la popasul de la Dedulesti. La randul ei, a trecut printr-un divort si are o fetita de cinci ani. Locuieste împreuna cu fratele si mama într-o gospodarie în inima padurii. Initial, a vrut sa stea de vorba cu noi si sa ne spuna cate ceva despre relatia ei cu parohul. De jena sau poate de teama, tanara, de 25 de ani, a stat ascunsa într-o livada de ciresi pana seara tarziu, pentru a ne evita. Fratele Giani si mama Lucica au recunoscut insa relatia amoroasa care a provocat atata valva. Cei doi au pastrat iubirea secreta chiar si de rudele fetei, familia afland de putina vreme despre idila lor. Preotul a locuit cu chirie în casa de vizavi si vazand-o azi, vazand-o maine, Veta i-a cazut cu tronc lui Costica. N-au apucat sa locuiasca sub acelasi acoperis decat cateva saptamani, ca s-a gasit cineva sa-i parasca.
PARINTII îL PLANG
Parintii preotului implicat în scandalul amoros îsi plang zilnic baiatul, mai ales ca în cele trei saptamani nu au primit nici o veste de la el. Ilie Stefan (72 de ani) ne-a spus: „M-am tinut de el ca era inteligent si l-am dus la seminar. A slujit doi ani la Gardinesti si aici la Dedulesti este de înca patru. Va rog sa ma credeti ca nici macar nu stiu daca s-a pronuntat divortul, ca ne-a rugat sa nu-l mai întrebam de nevasta-sa. Eu nu am fost de acord de la bun început cu relatia lor. Ea nu era din lumea noastra, era straina de noi. Era bolnava de sase ani de diabet si noi am aflat dupa casatorie. Avea asa o nebunie în ea. Îl dracuia, îi vorbea zmucit. A fost colega cu fiul meu mai mare. L-a dat de rapa. A bagat discutii între noi. Cand le-a murit nasul lor de cununie, a venit si ea la înmormantare si l-a amenintat ca «daca nu ma duci imediat acasa, bag cutitul în tine». Am aflat de la altii de Veta. O singura data a adus-o pe aici. Nu trebuia sa-si bage în card cu ea sau macar sa nu se mute la ea. I-a vazut lumea si uite ce s-a întamplat. Mi-e frica ca-l despopeste...“
DECIZIA APARTINE CONSISTORIULUI
Consilierul Prea Sfintitului Calinic, preotul Nicolae Margaritescu ne-a declarat: „Într-o astfel de ancheta sunt de urmarit mai multe faze. Un preot nu trebuie sa faca neaparat o fapta rea pentru a fi supus unui canon. În cazul de fata, preotul Stefan a primit un canon spre meditatie. Nu pot sa stiu cat va sta acolo. Totul depinde de decizia Consistoriului Protopopesc, care are ultimul cuvant. Daca a avut motive întemeiate, cu aprobare speciala, are voie sa divorteze. Va asigur ca noi tinem cu dreptatea“.
Sursa : www.ziarulcn.com - Autor: MADALINA BARBU |
| 2004-05-27 01:17:46 |
Postata de dan |
|
|