| Carnagiul de pe E35 s-a mutat in spitale |
De dimineata, sufla un vant rece, de moarte, prin sufletul tuturor buzoienilor. Multi s-au adunat la poarta morgii, chiar daca nu au rude printre mortii sau ranitii in explozia de la Mihailesti, stau in ploaie si plang, socati de spectacolul cel mai crud al mortii: in pungi de plastic, pline de noroi, sunt aduse ramasitele victimelor.VIOREL ILISOI
 Medicii de la Spitalul Judetean Buzau alearga innebuniti pe holuri. Incepand de la ora 7 dimineata, masinile Salvarii n-au contenit sa aduca, de la blestematul loc al exploziei, raniti din care nu mai recunosti, in afara gemetelor de durere, nimic uman. Medicii n-au mai vazut asa ceva de anul trecut, cand un microbuz a fost lovit de tren la bariera Cilibia. Incepe o lupta disperata impotriva mortii.
E un du-te-vino neincetat in biroul directorului, dr. Stanciu Paraschiv. Intra cate cinci-sase oameni deodata, intreband daca printre cei internati se afla cel pe care il cauta. In total, pana la amiaza, s-au facut 12 internari. E greu de crezut cum se poate bucura cineva cand il regaseste pe cel drag pe lista internatilor si i se spune ca este in coma… Daca nu ar fi fost asa, daca n-ar fi aparut pe acea lista plina de sperante, nu mai putea fi cautat decat la morga…
Cazut la datorie
Primul pe lista sperantei, lista celor care ar putea ramane in viata, este Gabriel Hurlup, seful de post din Mihailesti. Explozia l-a surprins in timp ce incerca sa dirijeze circulatia pe drumul blocat de cisterna cu azot ce avea sa explodeze… L-am intalnit in timp ce ne indreptam spre Buzau: era dus cu Salvarea la Bucuresti, intr-o goana nebuna, cu o masina de politie antemergatoare. „Era intr-o stare deosebit de grava, spune doctorul Paraschiv, si a trebuit sa-l transferam de urgenta la Spitalul Floreasca, in Bucuresti. Nu pot sa dau nici un prognostic in ce priveste sansele lui de viata. Aici am facut tot ce se putea“.
La Politia Judeteana, colegii politistului aflat in stare grava la Spitalul de Urgenta Floreasca sunt cu ochii pe televizor. Urmaresc cu sufletul la gura buletinele de stiri, afla din ora in ora ca omul pe care multi nici nu l-au cunoscut, colegul lor, se agata cu indarjire de viata… Opiniile medicilor se schimba de la o ora la alta, zvonurile se intretaie cu repeziciune. Florina Cruceanu, purtator de cuvant al Politiei Judetene Buzau, a aflat, nici ea nu mai stie de unde, ca politistul Gabriel Hurlup ar fi murit. Glasul ii tremura cand spune: „Era si un coleg de-al nostru printre victime… Foarte grav ranit… Am auzit ca a murit la spital, la Bucuresti, a cazut la datorie…“
Un joc de zaruri
Doctorul Stanciu Paraschiv isi consulta din cand in cand lista internatilor si cere sa i se raporteze telefonic starea lor. Pentru medici a fost suprema incercare a meseriei lor… In salile de operatie s-a muncit fara odihna, cautandu-se, in carnea flendurita de explozie, samanta de viata. „Am reusit, am reusit, dom’ doctor, l-am stabilizat!“, striga in receptor o voce de sus, de la chirurgie, unde alt pacient era scos de pe masa de operatie si dus la reanimare in stare grava, dar stabil – cum spun medicii.
Cand vine vorba de Raluca Novac, se observa in vocile medicilor un tremor aparte. E doar o fetita, are numai 15 ani. Se afla intr-o masina, mergea de acasa, din Roman, spre Bucuresti, cand explozia si-a intins rasuflarea ucigasa peste Mihailesti. E amiaza si fetita inca n-a iesit din sala de operatie. Dar toti spera ca va fi salvata. De unde au medicii atata optimism in asemenea momente, numai ei stiu…
Doctorul Sabin Baldea, seful sectiei Anestezie-Terapie Intensiva (ATI), da buzna in biroul directorului. Inca mai are pe maini manusile chirurgicale… Muschii incordati ai fetei se destind intr-un zambet de satisfactie cand anunta ca Raluca a fost stabilizata. Ca este in afara oricarui risc. Cu fiecare anunt luminos ca acesta, atmosfera spitalului scade din clocot. Medicii incep sa respire si ei aproape normal. „Oricat ar fi doctorii de priceputi, oricat s-ar zbate, pana la urma lupta cu moartea e ca un joc de zaruri, niciodata nu stii cum cad zarurile: cu sase-sase castigator in sus, sau nu“, spune Dan Marinca, sofer, venit la spital sa verifice daca printre raniti nu se afla cumva si colegul lui, care plecase de dimineata in cursa cu TIR-ul spre Bucuresti.
Ultima flacara
La morga mai vine o masina cu morti de la Mihailesti. Nu sunt morti ca toti mortii… Sunt adusi in pungi pline de noroi, pe care lucratorii de la medicina legala le descarca, una cate una, cu strangere de inima. In total, pe mesele de tabla sunt randuite resturile a 16 morti. Amestecate, intr-o ultima si absurda intalnire… Fiecare bucatica de om care a fost culeasa din noroi si impachetata cu grija este pastrata pentru a da mai pe urma identitatea celui care a fost… Oamenii s-au adunat la poarta si privesc prin ploaia din cer si prin ploaia din ochii lor la sinistra, insuportabila operatiune… Pe buzele tuturor sta povestea – care se schimba si se imbogateste de la un minut la altul – a reporterilor de la Antena 1, Elena Popescu si Ionut Barbu. Cazusi, si ei, la datorie. Filmau cum arde cisterna cu azot, cand suflarea de moarte i-a prins: pe el cu camera pe umar, pe ea cu microfonul la gura… Microfonul i-a fost desfacut din mana inclestata, zace acum pe masa spalata din ce in ce mai des cu jeturi de apa rece…
Baiatul asta, spun cei din multimea de curiosi inlacrimati, era din familie bogata, n-avea el nevoie de salariu, facea munca asta fiindca-i placea. Iar fata, numai de o luna si ceva intrase in televiziune… Si ce sfarsit au avut… Una, doua, trei femei din multimea de privitori cad la pamant.
Puse gramada, la morga sunt trupurile a 16 oameni. Pompierii inca mai cauta, la Mihailesti, in mormantul de noroi, un coleg de-al lor. Medicii legisti spun ca inca se mai gaseste ici un cap de om, colo o mana, inseamna ca pana seara ar putea fi numarati mai multi morti… Romeo Baciu si Ramon Patrascu, dintre atatia pompieri morti, au scapat nevatamati, fiind externati dupa cateva observatii medicale. Ceilalti au murit in explozie, incercand sa stinga focul. Ultima s-a stins flacara din trupurile lor, duse acum din mana in mana, amestecate.
„N-am auzit explozia“
Gabriel Tudose este primul dintre toti ranitii care, pe la amiaza, poate vorbi. Pare cel mai putin atins dintre toti, chiar mai are puterea sa rada si sa spuna ca nu e cu mult mai urat, dupa explozie, decat cum l-a facut maica-sa. Mare lucru nu poate povesti… Este mecanic de utilaje la o firma particulara din Bucuresti, toarna asfalt pe strazile Capitalei…. „Imi aduc aminte ca pe la Mihailesti am vazut, din masina, un foc mare pe marginea strazii – povesteste, cu glas stins, Gabriel Tudose. Erau pompieri care stingeau acolo… politie… un politai ne-a oprit, ca se circula pe un singur sens. Cand ne-a dat drumul sa mergem si noi, ne-am mai dus un pic si m-am trezit ca imi sare sange pe fata, curgea ca din burlan. N-am auzit nici explozie, nimic. N-am stiut ce se intampla… Cand m-am uitat inapoi, nu mai erau nici politisti, nici pompieri, nimic, era uite-asa o groapa, si era liniste de te dureau urechile, pana a inceput sa tipe cineva… Atunci am vazut ca langa mine era un barbat care isi ducea capul in maini… jos, intr-o balta, am vazut un cap de om… Nu mai stiu ce-am simtit atunci… Am luat si eu cate un ranit, i-am urcat intr-un microbuz, i-am sters pe fata, ca erau numai sange si noroi… Am bagat in microbuzul ala cativa oameni, cred ca si bucati de oameni, ca nu stiam ce fac… Nu ma durea si nu-mi era frica, nu stiam ce naiba se intampla… E adevarat ca au murit oameni acolo? Si eu unde eram?“. Gabriel Tudose, muncitor din Buzau, a salvat niste vieti. Acum e in siguranta. Ranile de pe fata i se vor sterge. Dar, zice el, i-a ramas in cap ceva care nu se va sterge niciodata. Nu durere, nu vreo rana, ci o intrebare: de ce s-a aflat tocmai atunci si tocmai in acel loc.
„Unde esti, baiatul mamii?“
Coridoarele spitalului incep sa se umple de oameni. Fiecare cauta pe cineva. Fiecare vrea sa afle daca mai poate spera sau nu. Viorica Ailincai umbla de la doctor la doctor, chiar si pe la portari, le spala mainile cu lcarimile ei implorandu-i sa-i spuna unde e, ce s-a intamplat cu baiatul ei, Marian. Plecase dis-de-dimineata spre Bucuresti, cu un taxi, si de atunci n-a mai dat nici un semn de viata. Medicii cauta febril prin register, dar nu gasesc numele baiatului ei. Apare in hartii doar numele taximetristului, Cornel Ciobanu. E la Sectia de chirurgie plastica, invelit si el in bandaje ca o papusa cu care s-ar fi jucat copii neindemanatici… Prin zapada pansamentelor rasar maci negri, de sange… Cornel nu poate vorbi. O masinarie complicata ii indeasa viata in vene, picatura cu picatura.
Femeia se reazema de geam, incepe sa tremure si, brusc, genunchii i se taie, cade la podea. „Unde esti, baiatul mamii, unde esti, baiatul mamii?“, ingana femeia. De la morga i s-a spus ca, daca ar fi ajuns acolo, Marian al ei nu poate fi identificat deocamdata, pana nu vin procurorii. L-ar recunoaste femeia dupa verigheta, macar. Avea 25 de ani, tocmai se logodise. Si daca ar fi sa fie mort, rupt de explozie si adus ca si ceilalti in pungi de plastic, ea l-ar recunoaste oricum, ca e carne din carnea ei si sange din sangele ei…
Asteptarea si nesiguranta rup ca un caine din nervii femeii: nu stie daca baiatul ei traieste sau nu. „De-as sti ca a murit, dar sa stiu… unde esti, baiatul mamii?“, se tanguie femeia. O asistenta isi face mila si-i inteapa in brat un calmant. Afara, la poarta spitalului, unde jalea aproape ca se revarsa vizibila pe trotuar, ca ploaia, fratii disparutului Marian plang si bat, de deznadejde, cu pumnii in tabla uda a masinii. Daca ar fi plecat cu zece minute mai tarziu de acasa, Marian ar fi trait… Daca nu e pe lista cu internati e clar ca se afla printre mormanele de carne umana carate la morga in pungi de plastic.
Moartea – o rafuiala personala
La etajul al doilea, la chirurgie, Alin Magearu zace cu fata invelita in tifon, scoate din cand in cand cate un geamat scremut, din tot trupul. Se vede ca il doare. In jurul lui stau mama, fratii, unchiul, asteptand de la el un semn de viata mai clar. Alin trecea pe langa cisterna cu azot exact cand a explodat. Suflul l-a prins din urma. O sutime de secunda dupa ce s-a auzit bubuitura, i-a sarit jumatate de cap. Dar nu simtea nimic. Umbla ca un om beat pe langa masina brusc incinsa pana la rosu si intreba de nevasta-sa, pe care o stia alaturi, pe bancheta din spate. Fara sa simta durerea, a tras-o din masina pe nevasta-sa, Mariana, si a urcat-o intr-un microbuz. Apoi l-a scos si pe fratele lui, Valentin. Acesta tremura inconstient, cu o bucata de cap atarnandu-i. Abia dupa asta a cazut si Alin Magearu, fiind apoi adus la spital de o ambulanta... Dupa operatie, imediat ce a putut deschide gura, primele lui cuvinte au fost: „Mariana... Vali... unde sunt?“.
Mariana, sotia lui, e in alta sectie, la operatie. A trebuit sa i se scoata ochiul stang –enucleere ii spun doctorii... Dar e bine, i se spune, va supravietui... poate ca va ramane fara vedere si la ochiul drept, dar va trai... Omul geme sub bandaje, se zvarcoleste neputincios in pat...
Despre fratele lui, Valentin, i se spune ca e bine, ca va supravietui si el. De fapt, Victor a murit inca de dimineata. E singurul dintre ranitii adusi la spital care a murit sub ochii medicilor. Insa el nu trebuie sa stie asta, in starea in care se afla... I-ar fi poate fatal sa inteleaga de ce i s-a intamplat asta lui si familiei lui... Nu facea decat sa mearga la Bucuresti, dupa marfa in complexul „Europa“, lucru pe care il face de ani de zile... Moartea a venit pe urmele lui si l-a lovit, ca intr-o rafuiala personala.
Soferul Florin Marcu a fost dat disparut
Unul dintre principalele personaje ale tragediei, Florin Marcu, soferul TIR-ului care avea sa devina o adevarata bomba. Ultimele semne de viata pe care acesta le-a dat sunt doua telefoane. La ora 5:47, el si-a sunat patronul, pe care l-a informat ca a avut un accident. Apoi a sunat la pompieri, pe care i-a anuntat de incarcatura periculoasa pe care o avea transportul si a cerut interventia acestora. Dupa care nimeni n-a mai stiut nimic de el. Aseara nu exista nici o informatie potrivit careia Florin Marcu s-ar fi aflat in viata.
Cei raniti grav au fost adusi la spitalele din Bucuresti
MAGDA MARINCOVICI
In holul Departamentului de Garda al Spitalului de Urgenta Floreasca, ieri de dimineata agitatie peste nota obisnuita. Deoarece doi tineri – un pompier si un sef de post de politie – au nevoie de interventii chirurgicale pentru a scapa cu viata.
Spitalul de Urgenta Floreasca. In jurul orei 10:00 au fost adusi doi barbati, grav raniti: pompierul Marian Ilie si Gabriel-Nicolae Hurlup, sef de post in comuna Mihailesti din judetul Buzau.
In primul moment, s-a crezut ca Gabriel Hurlup va putea fi transportat cu elicopterul la Bucuresti. Starea lui impunea interventii extrem de urgente. Din pacate, targa pe care era ranitul era mai mare si nu a intrat pe usa elicopterului. Tot raul spre bine, deoarece nici nu se stie daca starea pacientului permitea transportul aerian. Asa ca s-a apelat la obisnuita ambulanta.
De la intrarea in Departamentul de Garda pana la sala de prim-ajutor sunt cativa metri. O dara groasa de sange se prelinge din ranile deschise ale lui Gabriel Hurlup. Aflam ca are doar 34 de ani, dar fata lui este atat de zdrobita incat nimeni nu-i mai poate aprecia varsta. Fara sa fii medic iti dai seama din prima ca tanarul este intr-o situatie limita. Traumatisme, fracturi, ficat rupt, muschi si piele pierdute in timpul exploziei. Pieptul e sfartecat de schije, ca intr-un veritabil razboi cu grenade. Gabriel Hurlup este stabilizat si dus direct la sala de operatie. Pe culoarul Departamentului de Garda, o masa de gazetari. Printre ei o femeie care plange discret. Este sotia lui Gabriel Hurlup, care respinge orice dialog.
Spitalul Militar „Dumitru Gerota“ Bucuresti. De la Spitalul Judetean Buzau sunt transferati, la Spitalul „Dumitru Gerota“, soldatii Romeo Panciu si Ramon Patrascu. Explozia le-a afectat foarte puternic auzul.
Primul comunicat oficial
La 11:30, medicul Bogdan Oprita, seful Departamentului de Garda, face primul anunt, reluat la ora 12:30. Pompierul Marian Ilie (20 de ani) a fost internat in stare de soc traumatic, cu traumatism cranio-cerebral minor nivel 1, fractura medie femur drept. Pacientul a fost supus unei interventii chirurgicale ortopedice de amputare a piciorului.
Gabriel Hurlup a suferit in timpul puternicului suflu al exploziei mai multe traumatisme la cap, torace, abdomen, ficat. „Fiind intr-o stare extrem de grava, a fost operat imediat de o echipa multidisciplinara: chirurgie generala, neurochirurgie, chirurgie toracica, plastica, ortopedie, anestezie terapie intensiva. Starea pacientului este extrem de grava, desi e stabilizata“, preciza medicul Oprita. La ora cand medicul Oprita facea primele comunicari oficiale presei, ambii barbati se aflau pe masa de operatie.
Dupa 11 ore de lupta cu moartea
La ora 16:00, pompierul Marian Ilie se afla inca in sala de operatie. Seful de post Gabriel Hurlup fusese scos de jumatate de ora din sala de operatie. Doctorul Bogdan Oprita a declarat ca starea generala a politistului este grava, functiile vitale fiind sustinute cu ajutorul aparatelor.
Lista ranitilor internati la Spitalul Judetean Buzau
1. Gabriel Hurlup, 34 ani, sef de post in Mihailesti, transferat la Floreasca
2. Raluca Novac, 15 ani, din Roman
3. Marian Ilie, 20 de ani, pompier, transferat la Floreasca
4. Gheorghe Banica, 37 de ani, comerciant, Buzau
5. Cornel Ciobanu, 22 ani, taximetrist, Buzau
6. Alin Magearu, 28 ani, comerciant, Buzau
7. Mariana Bratu (sotia lui Alin Magearu), 19 ani, fara ocupatie, Buzau
8. Valentin Magearu (fratele lui Alin Magearu), 30 de ani, comerciant, Buzau
9. Gabriel Tudose, mecanic utilaje in Bucuresti, este din Buzau
10. Nicoleta Popa, 22 ani, Buzau
11. Romeo Baciu, 20 de ani, pompier, externat
12. Ramon Patrascu, 20 de ani, pompier, externat
Sursa : www.jurnalul.ro |
| 2004-05-25 02:25:36 |
 Postata de dan |
|
|
