| Hochei - Steaua a cucerit Cupa Romaniei |
de Mihai Igirosanu
Duminica seara, pe patinoarul din Gheorgheni, in prezenta a peste 1.000 de spectatori, hocheistii de la Steaua au castigat Cupa Romaniei, in fata rivalilor de la SC Miercurea Ciuc.
Partida a fost una drama-tica, desi dupa doar un sfert de ora bucurestenii conduceau cu 3-0, prin reusitele lui Lupascu, Kosztandi si Nicolescu. Harghitenii au revenit formidabil, egaland scorul cu 18 minute inainte de final, cand, in mai putin de un minut, Szocs si Mincak l-au invins pe portarul Stelei, Catrinoi. Castigatoarea trofeului s-a decis in minutul 7:03 al reprizei de prelungire, cand ucraineanul Evgheni Pisarenko a marcat din apropiere in poarta slovacului Hricina. Astfel, campioana en titre a cucerit si primul trofeu al noului sezon. Astazi, de la ora 13:00, la patinoarul "Mihai Flamaropol", antrenorul Stelei, Marius Gliga (foto), va sustine o conferinta de presa pe tema finalei Cupei si a participarii in Cupa Continentala. (Mihai Igirosanu)
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-10-11 10:55:15 |
Postata de 2good |
|
|