| Agasati-ne, domnilor! |
Poate era nedormit. Poate era nebaut sau nemancat. Poate a patit ceva si noi nu ne-am dat seama. Cu siguranta insa a patit ceva.
Altfel nu imi explic cum de Adriean Videanu, primarul nevazut in zonele inundate, a explicat ca a preferat sa stea in birou pentru a nu fi acuzat ca speculeaza politic prezenta sa in zonele calamitate. La asemenea explicatie nu poti decat sa ramai mut. Este ca si cum ti-ar explica politistul ca nu il poate fugari pe hot ca sa nu fie acuzat ca ar fi cumva intelesi sa faca fitness impreuna. Sau ca si cum un pompier ar refuza sa intervina la un incendiu pentru a nu fi acuzat ca simpatizeaza cu stanga politica, fiind imbracat in rosu. Romania, cand mai are doar un an pana la preconizata aderare la Uniunea Europeana, nu mai are nevoie de asemenea explicatii. Are nevoie de politicieni, de persoane de decizie, care sa isi exercite agresiv mandatul sau functia. Pana la agasarea cetateanului, eventual. Explicatii ca ale lui Videanu ar fi dus imediat la o demisie in tarile civilizate. Norocul politicianului roman ca noi ne consideram europeni cand este vorba de drepturi si ne comportam balcanic atunci cand vorbim despre obligatii. Un balcanism care va disparea, poate, o data cu aderarea, cand fiecare gest si declaratie vor fi interpretate si de instantele europene. Poate atunci Videanu care nu se afiseaza imi va explica si problema aceea minora care ma framanta de cateva zile: cat au platit facatorii aceia de filme care au "inchiriat" centrul Capitalei sambata? Hai, ca asta nu e declaratie politicianista!
Articol de: Mihai Valentin Neagu
Sursa:www.libertatea.ro |
| 2005-10-05 09:44:21 |
Postata de 2good |
|
|