| Nu dati spaga, dar fiti atenti mai ales la MAREA CORUPTIE! |
Gabriel G. Stanescu
Ultimele declaratii ale lui Traian Basescu au socat atat opinia publica, cat si clasa politica.
De fapt, seful statului ne-a obisnuit, in ultima vreme, cu astfel de dusuri reci. Mai intai, a spus ca, de astazi, romanii sa nu mai dea spaga! Si a mai afirmat ca nu se pot organiza alegeri anticipate mai devreme de 1 ianuarie 2007!
Sa le luam pe rand. Este salutara interventia presedintelui in privinta protejarii cetateanului de abuzurile savarsite de functionarii statului. De medicii care iau spaga. De militienii, ca nu pot sa le spun politisti, care cer ciubuc in schimbul carnetelor de conducere. De vamesii care nu te lasa sa intri in tara pana nu-ti baga mana in cartusul de Kent. Acestea ar fi doar aspectele care il afecteaza pe romanul de rand la impactul cu autoritatile, in mod direct. Este vorba de CORUPTIA MICA.
Din pacate, Traian Basescu a uitat sa vorbeasca despre MAREA CORUPTIE. Despre modul in care s-au privatizat petrolul, gazele, electricitatea, telefonia. Poate ca pe cetateanul de rand nu-l intereseaza foarte mult faptul ca un demnitar si-a luat spaga zeci de milioane de dolari la un astfel de contract. Il doare insa atunci cand smecherii instalati la pupitrele "firmelor strategice" il spoliaza zilnic.
Asadar, "romani, nu mai dati spaga" este o lozinca "mobilizatoare", dar sa nu uitam ca MAREA CORUPTIE este cea care ne omoara in fiecare zi.
Si cea de-a doua afirmatie a lui Traian Basescu privind alegerile anticipate mi se pare de bun-simt. Presedintele a renuntat la campania pe care a dus-o timp de noua luni. Spune ca a trecut momentul optim. De fapt, nu a fost niciodata, pentru ca sondajele de opinie nu sunt intotdeauna edificatoare. Atunci cand romanul merge la vot, o face cu mai mare precautie decat atunci cand da un raspuns unui operator de studii sociologice. Scorul electoral ar fi fost, probabil, similar cu cel din decembrie. Am fi pierdut timp si bani fara rost. De altfel, prin schimbarea sefilor celor doua Camere, actuala Putere nu mai are nici un argument solid pentru a organiza anticipatele.
Din pacate, insa, s-a scapat din vedere obiectivul numarul 1 al politicii romanesti: integrarea in structurile europene. Iata ca politicienii nostri de varf si-au adus aminte abia acum de Uniunea Europeana, cu doar trei-patru saptamani inainte de Raportul de tara. Din aceasta perspectiva, comportamentul lor politic este cel putin iresponsabil, daca nu cumva indivizii care au gestionat problemele tarii ar putea fi chemati in instanta si sa raspunda pentru tradarea intereselor nationale.
Cred ca, spre binele Romaniei, daca politicienii romani se gandesc vreo clipa la altceva decat la binele lor personal, partidele parlamentare ar trebui sa se intalneasca pentru a stabili un calendar agreat unanim. Cea mai buna varianta pentru anticipate ar fi nu dupa 1 ianuarie 2007, ci imediat dupa Raportul de tara din aprilie 2006. In cazul in care nu se va actiona clauza de salvgardare, un nou Guvern sau poate acelasi ar avea rolul finalizarii pregatirilor de integrare si, totodata, ar putea imagina un program economic si de dezvoltare al Romaniei, ca membru al UE. In caz contrar, daca tara noastra va fi admisa abia la 1 ianuarie 2008, cu atat mai mult, s-ar pune problema organizarii anticipatelor, intrucat actualul Executiv ar insemna ca nu si-a indeplinit promisiunile.
In concluzie, este bine ca, macar in ceasul al 12-lea, dupa ce mai multi analisti au atras atentia asupra prioritatilor politice ale Romaniei, Traian Basescu revine cu picioarele pe pamant si da un semnal de normalitate.
Sursa:www.gardianul.ro |
| 2005-09-28 11:28:24 |
Postata de 2good |
|
|