| Nunta la romani |
Nunta este pentru romani una dintre cele mai mari bucurii si taine ale vietii. Romanii au stiut sa treaca peste toate oprelistile si sa duca la indeplinire asa cum trebuie porunca divina: oamenii sa fie perechi.
 Traditii si randuieli bisericesti, nunti de domni si domnite, povesti cu printi si printese, nuntile Romaniei de azi, casatorii celebre, virginitatea si casatoria, afacerea nunta. Totul in editia speciala de colectie.
Care sunt motivele pentru care ne casatorim fiecare dintre noi, la un moment dat? Multiple. Din dragoste, interes, obligatie, sau de dragul... nuntii. Un moment de bucurie, dar si cu urmari majore in viata celor care il traiesc.ROXANA ROSETI
Multi spun ca ar divorta si s-ar recasatori de o mie unu ori – ca intr-o interminabila poveste a Seherezadei – numai ca sa retraiasca momentele de nebunie generala ale nuntii: prieteni, cadouri, euforie. Unii urasc tocmai aceste lucruri, deci nuntile: „Bani cheltuiti aiurea, petreceri, bautura, infuleci, te cherchelesti. Tinerii nu inteleg semnificatia obiceiurilor iar batranii nu mai stiu s-o explice. S-a pierdut farmecul nuntilor traditionale romanesti“, afirma carcotasii.
Cum nunteau romanii pe vremuri? Ehei, dragii mosului, pe vremuri lucrurile erau complicate, si pana la bautura si voie buna te mancau de viu obositoarele reguli ale unei societati pentru care nunta nu reprezenta altceva decat datina, afacere, urmasi sau „asa trebuie“.
O aventura
In secolele trecute, pana la derularea evenimentului, pentru insuratei totul era o aventura din care puteai iesi viu sau mort, la propriu.
Insurateii nu sunt niciodata singuri in secolul XVIII. „Intrevederea se desfasoara in prezenta mamei sau a unui alt membru al familiei, cu menirea clara de a veghea la onoarea tinerei“. Ce cosmar! Barbatul este obligat sa aiba acordul parintilor si al rudelor cand isi alege partenera de viata. Din nou, ce cosmar! Ignorarea parintilor putea atrage dezmostenirea in cazul baietilor si privarea de zestre in cazul fetelor.
„In toamna lui 1791, tanarul boier Raducan Topliceanu, indragostit nebuneste de fata lui Tudorache blanar de Ramnicul Valcea, se hotaraste s-o rapeasca pe aleasa inimii lui. Desi fata ramane insarcinata, cuplul nu legalizeaza legatura. Vorbele care circulau in secolul XVIII in cazul uniunilor nepotrivite suna ucigator de actual: „Este de neam prost“ sau „Ea este mai de neam decat el“. Unele lucruri nu se schimba niciodata.
Nu se stie ce s-a intamplat pana la urma cu cei doi. Sa ne imaginam ca au infruntat societatea si au trait fericiti pana la adanci batraneti? Doar sa ne imaginam...
Sub controlul Bisericii
In mediul roman ortodox, casatoria ramane tot secolul al XVIII-lea, ca si in secolele precedente, o taina administrata de Biserica. „In fapt, Biserica incearca, cu ajutorul familiei, sa controleze sexualitatea tinerilor si nasterile ilegitime. (...) Biserica ortodoxa romana interzice casatoriile intre rudele de sange coborand pana la a saptea spita, oprite fiind chiar si casatoriile intre rudele spirituale“.
In conceptia populara, casatoria constituia un element obligatoriu in ciclul vietii. Petitul, cererea in casatorie, tocmirea zestrei, logodna, casatoria religioasa si nunta ca atare se derulau in cadrul parohiei, reprezentand un eveniment major nu numai pentru individ, dar si pentru comunitate. Logodna se putea face printr-un inscris sau fara un act scris, cu consimtamantul celor in cauza.
Napastuita de femeie
Calatorii straini pe taram mioritic de secol XVIII s-au aratat surprinsi de casatoria timpurie prezenta in randul tuturor romanilor. In Banat, de pilda, o fata la 12 ani este deja maritata, in timp ce in Moldova varsta urca spre 16 ani pentru fata si 19 ani pentru baiat. „In Transilvania, varsta frageda la casatorie isi gaseste explicatia in recrutarea tinerilor in armata imperiala. (...) Biserica intervine atunci cand femeia este mai mare, considerand casatoria nepotrivita (...)“.
Pana acum cateva zeci de ani, miresele erau considerate „proprietatea“ tatalui. Acesta gasea partide pentru fiica lui si, fara sa ii ceara consimtamantul, o promitea barbatilor care veneau cu propuneri financiare tentante. Pravilele romanesti din secolul al XVII-lea stabileau obligatia de fidelitate a sotiei. Sotul putea sa-si pedepseasca sotia, in functie de vina, pana la o pune in fiare, in... pivnita. Deseori, daca fata era urata, cei doi nu reuseau sa se vada decat in fata altarului si nu de putine ori s-a intamplat ca, in clipa in care isi vedea „frumoasa“ consoarta imbracata in alb petitorul sa isi schimbe parerea si sa o lase singura in biserica! Spre sfarsitul secolului XVIII, multe fete sarace accepta relatii premaritale, in speranta realizarii unei casatorii fara zestre.
Secolul XIX schimba lucrurile
De la mijlocul secolului al XIX-lea apar insa doua „elemente-surpriza“: casatoria clandestina si numarul mare de soldati rezervisti care traiau in concubinaj. Concubinajul devenise o realitate, peste care nu s-a mai putut trece in Transilvania, mai ales dupa 1858. Cauzele cele mai des mentionate erau imposibilitatea de a face fata cheltuielilor materiale pe care le necesita nunta, impotrivirea parintilor si a rudelor, legile militare (care impuneau varsta de 22 de ani la casatorie pentru barbati). Pentru romanii ortodocsi din Transilvania, cel mai mare numar de concubinaje – 5.162 cazuri, este mentionat in 1911. Mentalitatile se schimbau. Incet, dar sigur.
(Nota: Citatele folosite au fost preluate din volumul „In salvari si cu islic“ de Constanta Ghitulescu, Editura Humanitas, 2004).
Si in secolele trecute, de la casa miresei merg cu totii la biserica, unde cununia religioasa este oficiata de un simplu preot sau de Prea Sfintia Sa Parintele Mitropolit, in cazul marilor boieri. Mari boieri care mai fac si cate un ocol pe la curtea lui Voda, pentru a-i cere binecuvantarea. Apoi incepe ospatul, cu lautari, bautura, mancare, dulceturi, cafele, lulele... „In casele boieresti nunta incepea de joia, dar ceremonia religioasa si marele ospat aveau loc duminica, “dupa cum se obisnuieste la Valahia”, spune un boier pe la 1764”.
Pentru o nunta la 1800, un mic boier cheltuieste mult pe mirodenii si nu numai: „Zahar (2 taleri) si alte “confeturi” (3 tl.), pe horlinca (2 tl.) si lumanari (1,5 tl.) (...). Pentru mire o pereche de nadragi (6 tl.) (...), iar pentru nun a platit doua marami (20 tl.). (...) Lautarii il costa o suma de bani“.
Zestrea secolelor trecute se alcatuia in functie de posibilitati. De regula, fetele veneau cu lucruri gospodaresti, iar baietii cu casa, pamant, vite, unelte agricole. Sava Udrescu din Vaideeni, judetul Valcea, a gasit un ginere cu care s-a inteles. „Nu-i mare lucru ce-i ofera tatal socru, dar pentru el “2 boi de jug, o vaca cu vitelul dupa ia, 11 oi cu miei dupa ele, un porc si doa scroafe”“ inseamna mult. „(...) Afumat si cu foaia de zestre in buzunar, el pleaca spre casa, convins ca a incheiat o buna afacere si incepe pregatirile de nunta“. La divort, destul de rar, se practica sistemul inapoierii zestrei, fapt ce atragea uneori certuri intre familiile celor casatoriti.
Sursa : www.jurnalul.ro |
| 2004-05-17 07:27:22 |
 Postata de dan |
|
|
