| 'Ne-a dezamagit Guvernul!' |
de Mihaela Biliovschi
Toti sunt experti in uragane. Sunt parte din viata lor si le privesc ca pe ceva absolut normal. Americanii, greu incercati de stihiile naturii, descopera de aceasta data o Katrina mai furioasa ca oricand. Si greul abia incepe.
 Mihaela Biliovschi a stat de vorba cu fericitii. Cei care au pierdut totul, in afara de viata.
Au trait experiente similare, stiu ce inseamna uraganul. Imi explica procesul: "Se nasc pe ape. Temperatura ridicata si umiditatea, acestea le creeaza. Si bantuie, aduna forta apelor, cresc in putere si in final trag catre tarm, unde isi fac de cap si se sting", explica Mike. Despre Katrina credeau ca incepuse sa se stinga inainte de a le invada teritoriul. "S-a intors pe ape, si-a luat si mai mare putere din adancuri si s-a intors atat de puternica. Nu credeam ca se intoarce atat de puternica", spune, aratand spre mormanele de case. Dar nimeni nu vorbeste de rau despre uragane. Le-au botezat. Initial, americanii hotarasera sa dea nume de fete, in ordine alfabetica. La litera K s-au gandit ca doar Katrina e cel mai potrivit nume. Organizatia Femeilor din SUA s-a suparat pe faptul ca toate uraganele trebuie sa poarte nume de fete. Ar insemna, spuneau ele, ca fetele sunt distrugatoare. Protestele lor s-au concluzionat in decizia de a avea o data o fata uragan, apoi un baiat uragan, o fata uragan, un baiat uragan. "Katrina putea fi de sex masculin daca protestele ar fi venit mai devreme", glumesc gazdele noastre. "Cand a facut pirueta, chiar in momentul in care a lovit tarmul, a lovit cu cea mai mare forta a ei", explica Phillip. ATENTIE, HOTI! Mary ne invita la ea acasa. La vreo mila distanta. In drum spre ceea ce, aveam sa aflam mai tarziu, erau ruinele unui cartier de vis, pancarte din lemn afisau acelasi lucru. Atentionare pentru hoti. "You loot, I shoot!": "Furi, te impusc!". Toate casele care inca mai aveau taria de a sta pe temelii aveau acest insemn. Politistul-sef de zona patruleaza nonstop. Da o mana de ajutor, un cuvant de incurajare. Mai spune o gluma. "Trebuie sa ii pazesc. Atat cat a ramas, este proprietatea lor. Proprietatea este sfanta aici. Si eu am grija sa o pazesc. E greu de explicat ce se intampla. Am auzit ca in New Orleans au impuscat politisti si voluntari. Situatia a scapat de sub control." Intreb cum se poate asa ceva. De ce tocmai oamenii, aceleasi victime ale uraganului, acum isi fac viata si mai grea, furand ruinele? "Am vazut politisti care au furat televizoare. Ce pot sa explic? New Orleans este cunoscut ca zona saraca. Este la tarm, este portul acolo, imigratie. Foarte multi care incearca sa-si faca traiul pe spinarea altora. Unde este saracie, este si salbaticie, criminalitate. Iar acum este accentuata de disperare, de lupta pentru supravietuire. Ce fac cu lucrurile furate?"
INUTIL? Isi sterge sudoarea de pe frunte si continua: "Peste 80% din New Orleans este sub ape. Uraganele acum vin din ce in ce mai puternice. O buna perioada de timp, de vreo 5.000 de ani, au fost calme. Nu asa de devastatoare. Acum, spun expertii, uraganele incep sa atace din ce in ce mai puternic. Si trebuie sa ne pregatim pentru ce este mai rau. Si atunci, te intrebi, de ce sa mai reconstruiesti New Orleans? Ca peste un an sau doi sa fie din nou distrus? Si, cel mai probabil, inghitit de ape pentru totdeauna?". Da binete unei batrane care-si priveste ruinele cu chipul senin. "Au acuzat Administratia Bush pentru asta. Acum vor transforma totul intr-o lupta politica. Bush s-ar putea sa piarda urat de tot din aceasta cauza. Si tind sa cred, dincolo de interesele politice ale adversarilor, ca e pe buna dreptate. Crucea Rosie asigura tot timpul ca are pozitionate centre pe sectiunile din tara expuse pericolului, centre de urgenta. In care au depozitate echipamente, mancare, apa si medicamente pentru a raspunde prompt unor astfel de situatii. Unde sunt acum? Cine a mintit? FEMA (Federal Emergency Management Agency, care se ocupa de situatiile de criza) ne da raspunsuri de parca am fi dusmanii statului. Credeam ca, dupa evenimentul de la 11 septembrie, Guvernul s-a pregatit mai bine. Ne-a dezamagit. Nu numai pe noi, dar o tara intreaga stie ca Guvernul nu este gata sa ne ajute in caz de urgenta." Rasufla a dezamagire si pleaca mai departe, sa vada daca totul este in regula.
EX-CASA. Mary zambeste, intinde bratele si spune: "Bine ati venit la mine! Usa casei mele este larg deschisa, pe undeva prin apropiere". Si casa ei e rapusa la pamant. Lucrurile, pe-aiurea. Gaseste o masuta din metal si striga de parca si-ar fi regasit o ruda de demult disparuta: "Dumnezeule, este masuta noastra! Masuta din living. Poftiti la masa!", rade de parca ar fi facut cea mai buna gluma. In timp ce plangea de mila vecinilor, uitase ca ea este intr-o situatie asemanatoare. Vizavi de ruinele ei, pe iarba, stau intinsi la soare membrii a doua familii. Cu copii, cu caini, de parca asteapta gratarul. Sticle de apa si voie buna. Zona aceasta este si mai distrusa decat vazusem mai devreme. Totul este una cu pamantul. Ma invita sa iau loc pe cel mai bun loc din cartierul lor. Pe iarba. "Credeam ca toata lumea ne-a parasit. Si uite ca avem cel mai important oaspete. Ne scuzati ca nu suntem tocmai niste gazde bune. Dar va invitam sa veniti peste un an. Veti gasi aici un mic paradis. Si nu glumim. Chiar sa veniti peste un an, sa scrieti despre minunile pe care le putem face noi."
MANDRIE. Tom tocmai gasise steagul Statelor Unite. Il scutura zdravan si-l agata bine de un copac. Alaturi, intr-un alt copac ce nu a fost rapus de furie, agata o placa din plastic, rosie. "Era in pivnita. Uitasem de ea de ani de zile. E prima placa pe care am afisat-o la usa, cand m-am mutat aici". Pe ea e scris numele lui. "Sa stie lumea cine locuieste in aceasta minunatie de casa care abia incepe sa se construiasca." Steagul Statelor Unite l-am vazut atarnat la fiecare proprietate. In copaci, pe improvizatii. Steaguri noi, cumparate in drumul spre casele lasate, cu voia Katrinei, la pamant. Al lui Tom este singurul din zona care a supravietuit intact uraganului.
O femeie mai in varsta se chinuie, de pe un scaunel, sa descalceasca niste margele. Sunt margele traditionale, pe care le poarta femeile in ziua de Lasata Secului. Atunci au o mare petrecere, ca ultima din an. Sunt un simbol al bucuriei. Crengile copacilor impletite cu margele arata ca femeia are o misiune destul de dificila. Dar nu se lasa. La plecare, mi le-a adus pe toate, cinci perechi. "Este cadoul nostru. E unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am recuperat. Noi avem rabdare. Si speranta." Fiecare imi scrie numarul de telefon si adresa, sa le scriu. Vor sa stie, in primul rand, ca ies cu bine din zona uraganului.
PUTEREA SPERANTEI. La cateva foste case departare, o femeie sta intinsa pe un sezlong, cu o tigara in mana si sticla de apa langa ea. "Este bolnava de diabet. Cu ea am avut o misiune grea incercand s-o scot de acolo. Nu a vrut sa plece nici in ruptul capului. A zis ca e viata ei. Daca pierde casa, pierde totul. E singura. Am reusit doar spunandu-i ca vor fi serpi adusi de ape. Ii e frica de moarte cand aude de serpi. Acum s-a intors. Sta toata ziua intinsa cu fata spre ruinele casei. Nu se misca. Doarme in masina. Are nevoie de insulina si nu stiu cum sa o conving sa mergem sa cautam un adapost la spital." Femeia se ridica din sezlong. Facem cunostinta. "Sunt Marry Dittmann si asta este comoara mea de casa. E tot ce am. Si un tablou pe care l-am adus din China, cand eram tanara. Mi-a placut, pentru ca e o fata care alearga si eu am facut cross mult timp." Tabloul sta sprijinit de masina. "I believe in me" ("Cred in mine"), scrie pe el. Langa tablou, o pereche de ghete murdare, intr-o punga de celofan. "Le-am gasit in casa mea. Nu stiu ale cui sunt, dar poate le vede cineva care are nevoie."
Glumeste despre soldatii din Garda Nationala. "I-am vazut astazi. Mi-au dat apa. Sunt frumosi toti. Mandrete de baieti. As fi pastrat unul care sa-mi tina de urat." Rade pana da in tuse. De la tigari, spune Mary.
Ne gandim sa ne lasam oaspetii cu bucuriile si necazul lor. Ne-au condus pana la masina, rugandu-ne sa avem mare grija de noi. Si sa le dam un telefon, sa stie ca am ajuns cu bine acasa. "Sa veniti peste un an. Vom sarbatori un an de la vizita Katrinei. Ce rau imi pare ca nu v-am putut primi mai bine... Sa veniti! Sa veniti sa vedeti cine suntem si ce oras minunat avem!"
La inchiderea editiei, Mihaela ne-a comunicat ca rezervorul masinii lor a fost golit de benzina, de oameni orbiti, probabil, de disperare.
ULUIRE
"Cine a mintit? FEMA (Federal Emergency Management Agency, care se ocupa de situatiile de criza) ne da raspunsuri de parca am fi dusmanii statului"
UMOR NEGRU
"Bine ati venit la mine! Usa casei mele este larg deschisa, pe undeva prin apropiere" - sinistrati
SOC SI PANICA
Mai multi pompieri si politisti traumatizati de haosul provocat in New Orleans dupa trecerea uraganului Katrina s-au sinucis, a anuntat duminica primarul orasului, Ray Nagin, citat de AFP. "Unii pompieri si politisti au fost destul de traumatizati si am inregistrat mai multe cazuri de sinucidere", a declarat el. Inca de marti seara, bande de hoti si persoane care au recurs la jafuri pentru a-si asigura supravietuirea au luat cu asalt strazile orasului, unde s-au inregistrat numeroase incidente armate. "Depasiti de situatie si dezgustati, unii politisti si-au aruncat insignele", a spus Nagin. "Au controlat orasul timp de trei sau patru zile, practic fara nici un ajutor, facand tot ceea ce se putea face" si "bilantul este pur si simplu prea ridicat pentru ei", spune el, apreciind ca politistii trebuie evacuati rapid. "Au nevoie de examene medicale si psihologice", a spus Nagin. Primarul orasului a fost unul dintre primii responsabili locali care au criticat administratia pentru reactia lenta a autoritatilor federale dupa catastrofa provocata de uraganul Katrina, care a inundat 80% din suprafata orasului. "Vad aceleasi lucruri pe care le-am vazut in ultimele cinci sau sase zile: distrugere, disperare, suferinta. Vad moarte", a adaugat el.
A FOST O PROBLEMA DE ALEGERE
Toti spun ca nu se asteptau la asa ceva. Se gandesc cu frica la faptul ca au fost atat de aproape de a ramane in casele lor. Insa instinctul, dar si insistentele autoritatilor, le-au schimbat gandul. "Ce este mai important? Ne-am gandit cu totii si am decis sa plecam. Am incercat sa-i convingem pe toti. A fost foarte greu sa-i scoatem din casele pe care ei le credeau rezistente la orice furie a naturii. Din pacate, nu am reusit in totalitate." Si se uita toti, tristi, spre o ruina de casa. De fapt, ce ruina? Doar stalpii de rezistenta au ramas in picioare. Printre daramaturi se vad lucrurile care ornamentau locuinta. Iti poti da seama dupa acest aspect ca acolo locuia o familie de oameni instariti. "Nu stim daca au plecat. Au fost incapatanati sa ramana. Ma rog la Dumnezeu sa fi plecat. Nu stim nimic despre ei. Toti ceilalti vecini s-au intors si-au vazut ceea ce ramasese din casele lor si-au plecat fara sa se uite in urma. Multi nu se vor mai intoarce aici", spune Mary, sotia preotului. Iarasi plange. Casa ei nu o vazusem. Insa ne-a cerut insistent sa o vizitam si pe ea. "Nu se poate sa veniti aici si sa nu imi vizitati casa. Ma rog, ruina", spune ea incercand sa se amuze de propria-i gluma. Casa-ruina a celor disparuti este monument al furiei naturii. Peste tot unde am fost, in casele distruse, am gasit obiecte fragile neatinse. Tavanele gaurite de lemnaria mobilierului invartit in valuri de apa si furtuna, peretii zburati cu totul, lucrurile aruncate la mile departare. Toate acestea iti spun ca e imposibil sa mai gasesti ceva intreg. Si totusi. Crosele de golf, o candela. Farfurii, rafturi intregi neatinse. Ce explicatie se gaseste la aceasta ciudatenie? Un inger inalt de vreo 40 de centimetri strajuieste ruinele unei foste case. In picioare, cu chipul luminos.
LA LOC
Secretarul american al Apararii, Donald Rumsfeld, a apreciat ca reconstructia sudului Statelor Unite, devastat de uraganul Katrina, ar putea dura mai multi ani, relateaza AFP. Rumsfeld a subliniat ca militarii actioneaza sub comanda civililor din Departamentul pentru Securitate Interna si agentia federala pentru gestionarea crizelor, FEMA. Senatorul republican de Louisiana, David Vitter, a subliniat ca implicarea armatei a permis realizarea unor progrese semnificative in operatiunile de salvare. In ceea ce priveste intarzierea cu care a intervenit armata, generalul Russel Honore, coordonatorul interventiei militare din zona, a explicat ca fortele armate fusesera nevoite sa isi evacueze personalul si echipamentele din zona inainte de trecerea uraganului. "Este un eveniment istoric de tip biblic, care a depasit cu mult capacitatea noastra de anticipare", a declarat generalul Honore. "Cand am inteles care este amploarea dezastrului, am mobilizat imediat Garda Nationala", a adaugat el.
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-09-06 11:15:14 |
 Postata de 2good |
|
|
