| Haiducii lui Dumnezeu |
In perioada comunista, Romania nu a cunoscut o razmerita ca aceea maghiara din 1956, nu a inregistrat nici o incercare de innoire ca aceea a cehoslovacilor din 1968 si nici nu a avut o miscare ca “Solidaritatea” poloneza din anii ‘80.
 A avut insa o rezistenta anticomunista armata, intre anii 1944 si 1962. Dosarele Securitatii si supravietuitorii luptelor vorbesc despre acest fenomen in editia de colectie.
Romanii din rezistenta armata au salvat demnitatea nationala
Comunismul a spulberat temeliile vechii lumi romanesti. Credinta a fost interzisa, monarhia – abolita, pamantul – colectivizat, patriotismul – schimbat cu „dragostea“ pentru URSS, opozitia politica – lichidata. Majoritatea romanilor s-a supus acestor silnicii fara murmur. Dar cateva zeci de mii de oameni s-au impotrivit. O parte, cu arma in mana, refugiati pe cararile muntilor, precum odinioara haiducii. Altii alcatuind retele de sprijin ale primilor: cu informatii, hrana, haine si adapost.
Toti cei care au infruntat trupele regimului comunist cred ca Dumnezeu le-a dat curajul de a o face. Isi spuneau haiduci, fiindca se asemanau cu acestia la „setea de libertate“ si la „foamea de dreptate“.
Romania nu a cunoscut o razmerita precum cea maghiara din 1956, nu a inregistrat nici o incercare de innoire, precum aceea a cehoslovacilor din 1968 si nici nu a avut o miscare ca „Solidaritatea“ poloneza din anii ’80. A avut insa o rezistenta anticomunista armata, care a durat din 1944 si pana in 1962. Suntem datori sa aflam cu totii istoria acestei rezistente si s-o facem cunoscuta si peste granita. Miscarea anticomunista a inceput in Bucovina inca din 1944, ca reactie de aparare in fata invadatorilor sovietici. A continuat mocnit pana 1948, cand a izbucnit in flacari.
Specialistii CNSAS, care au cercetat fenomenul, au identificat 19 centre de rezistenta, raspandite in toata tara, din Maramures pana in Delta si din Banat pana in Bucovina. Numarul exact de grupuri este greu de stiut, ca si un bilant al infruntarilor dintre partizani si Securitate. Din cifrele furnizate de Securitate, in intervalul 1945-1959, numarul grupurilor de „haiduci“ era de 1.196. Cu unele exceptii, aceste grupuri nu aveau un program politic limpede, ci actionau contra comunismului, vazut ca rau absolut. Partizanii nu au avut o conducere comuna, tentativele de coordonare esuind. Lipsa de unitate a fost o slabiciune, dar si un punct forte – au fost mai greu de distrus.
Rezistenta a fost incurajata de posturile de radio occidentale, iar SUA a antrenat exilati romani pe care i-a parasutat in tara. Partizanii au rezistat ani in sir cu speranta ca va izbucni un razboi izbavitor intre americani si rusi. Din pacate, fuseseram demult abandonati.(Claudiu Tarziu)
Multumim Serviciului Cercetare al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii pentru sprijinul acordat in documentarea si ilustrarea acestei editii speciale de colectie.
„Comunismul era peste tot, de la Vladivostok pana la Praga. Trebuia sa ne opunem, caci noi ne consideram adevarata armata a tarii. Am fost nevoiti sa tragem, sa ne ucidem roman cu roman pe crestele muntilor“ Ion Gavrila-Ogoranu, seful rezistentei din Fagaras
„I-am avut in catarea armei pe comunisti si securisti de multe ori, dar nu am tras. Slava Cerului ca nu am ucis! I-am fi aruncat in sange si pe ai nostri, ne-am fi impovarat constiinta si nici n-am fi rezolvat nimic“
Petru C. Baciu, supravietuitor al rezistentei din Bacau
„Cuvantul dat de un partizan este sfant. Iar partizanul lupta pentru o cauza sfanta. Daca un partizan trada, trebuia impuscat, pentru ca insemna ca se intoarce impotriva lui Dumnezeu si a neamului romanesc“
Gavril Vatamaniuc, seful unui grup de rezistenta din Bucovina
„Cand eram la Zarca din inchisoarea Gherla, am jurat cu totii ca, daca vreunul va scapa cu viata, acela sa spuna lumii intregi tragediile prin care am trecut. Lumea trebuia sa afle cat de mult rau a facut comunismul“
Mihai Timaru, supravietuitor al rezistentei din Vrancea
Sursa : www.jurnalul.ro |
| 2004-05-10 01:40:27 |
 Postata de dan |
|
|
