| Prabusirea centrului de comanda al rezistentei |
Uturea este cel mai inalt varf din zona Solont, langa Moinesti – Bacau. In 1945, o mana de tineri au inceput sa organizeze in acest loc un punct de rezistenta anticomunista. Cei mai multi dintre ei au fost arestati in 1948, inainte de a trage un glont.
 Au iesit din temnita dupa 16 ani, cu nadejdea numai in Dumnezeu. Unul dintre supravietuitori, Petru C. Baciu, ne-a spus povestea lor.
CLADIU TARZIU
Comuna Solont se intinde lenesa peste crestetele plesuve ale unor munti pitici. O taie serpuit un parau tulbure ca si cautatura taranilor de pe-aici. Oamenii sunt scumpi la vorba pana la prima suta de rachiu. Nu-si amintesc de rezistenta anticomunista. Stiu cate ceva despre un fost partizan, Vasile Ungurasu, ca a facut puscarie pentru ca s-a ridicat contra comunistilor. A murit de cativa ani. Pe ceilalti i-au uitat de mult. De cand au fost ucisi. Vasile Ungurasu era varul lui Gheorghe Ungurasu – initiatorul si principalul artizan al fortului de la Uturea. Toti ai lui Ungurasu au pus mana pe arma, cu gandul de a inlatura regimul. Alaturi de ei, au stat alti 15 studenti, elevi si muncitori. Unul dintre supravietuitorii de la Uturea, Petru C. Baciu, din Bacau, era pe atunci seful legionarilor din judet.
Petru Baciu povesteste fara patima despre rezistenta anticomunista, pentru care a facut 16 ani de inchisoare. I se ascute privirea doar cand pomeneste numele vreunui prieten mort in temnita. La Uturea au fost sapate in munte doua depozite de armament, care au fost intarite cu barne si acoperite cu busteni si piatra. De pe acel varf imprejurimile se vedeau ca-n palma si partizanii nu riscau sa fie usor biruiti nici de o trupa numeroasa.
Strangerea armamentului a inceput inca din 1945. Ungurasu, pe atunci student la Academia Comerciala, l-a avut ca „mana dreapta“ pe colegul sau Eugen Berza (devenit preot ortodox dupa iesirea din inchisoare). Cei doi primeau ordine de la Baciu – si el student – , care lucra in deplina conspirativitate. Nu era cunoscut decat de cei mai apropiati colaboratori.
„Imbracat in uniforma militara, am intrat pe poligoanele de instructie a doua regimente din Bacau, unde era o cantitate impresionanta de armament si munitie, captura de razoi. Am cumparat bunavointa unui soldat care era de paza si, impreuna cu Eugen Berza, am incarcat mai multe carute cu grenade anticar“, isi aminteste Petru Baciu. In scurt timp, la Uturea au fost adunate numeroase mitraliere, pusti- mitraliere, pistoale automate, arme ZB, revolvere, grenade de mana, grenade antitanc, lazi de cartuse de toate calibrele. Capitanul artilarist Marin Tuca a adunat cel mai mult armament.
Scuturi umane pentru Securitate
Apoi, Baciu, Ungurasu si Berza au trecut la recrutarea luptatorilor, numai dintre legionari. „La Uturea trebuia sa fie centrul de comanda al rezistentei pe intreaga Moldova. Asteptam sa primim ajutor din strainatate pe calea aerului: aparatura de comunicatii, oameni antrenati in bazele militare americane etc. Eram convinsi ca va izbucni repede un razboi in rusi si americani, iar noi trebuia sa fim pregatiti pentru a ne elibera tara“, spune Baciu.
Baciu organizase mai multe echipe mobile, care urmau sa duca un razboi de gherila in orase. Si pusese la punct un serviciu de informatii prin care a identificat toate punctele strategic din judetul Bacau, pe care urmau sa le dinamiteze in cazul izbucnirii razboiului spre a slabi forta armatei de ocupatie.
La 15 mai 1948, a inceput arestarea in masa a legionarilor. Baciu a hotarat retragerea tuturor in munti. Insa, deja fusesera prinsi o parte dintre camarazii sai. El a scapat pentru ca nu dormea doua nopti in aceeasi casa.
La 24 mai, o prima echipa de partizani, condusa de Eugen Berza, s-a baricadat la Uturea. A doua zi au fost arestati fara sa traga un foc de arma.
Securitatea a smuls, prin tortura, de la primii legionari incatusati, locatia punctului de rezistenta. Apoi, securistii au inconjurat depozitul principal si, punand drept scuturi vii doi camarazi ai partizanilor – Gioga Parizianu si Mircea Motei –, i-au obligat pe Berza si pe ceilalti sa se predea.
Tradarea si arestarea capilor rezistentei
Punctul de rezistenta a fost mutat in locul numit de oamenii din Solont „Hrapca Jgheabului“. Acolo s-au adapostit Petru Baciu si Gheorghe Ungurasu, asteptand semnalul de lupta de la superiorii lor, care, intre timp, fusesera si ei arestati. Petre Dascalu, Vasile Ungurasu si Neculai Ungurasu au ramas in comunele din apropiere, ca oameni de legatura.
Cei doi au fost haituti prin munti de la sfarsitul lui mai pana la mijlocul lui noiembrie 1948.
„Am vrut sa atacam Militia sau Sfatul Popular Moinesti. Am fi ucis, fara indoiala. Slava Cerului ca nu am facut-o! I-am fi aruncat in sange si pe ai nostri, ne incarcam constiintele si tot nu rezolvam nimic“, marturiseste Baciu.
In noiembrie, au mers la Bucuresti. Li se pregatise iesirea din tara, numai ca au fost tradati in ultimul moment si arestati.
Rezistenta din muntii Moinestiului a continuat. In 1951, au fost arestati si condamnati si Neculai Ungurasu, tatal lui Ghita, Neculai Ungurasu, fratele sau, Vasile si Costache Ungurasu, veri. Trei hartuisera Securitatea si ridicasera moralul oamenilor din zona.
Ultimii partizani: Lupes si Mazareanu
Intr-o nota a Serviciului Bande al Securitatii, din 16 februarie 1953, se arata ca in regiunea Bacau „sunt o serie de fugari izolati care nu sunt urmariti, din punct de vedere informativ, in mod organizat si continuu“. Dintre acestia este nominalizat Vasile Bors, fost membru in banda „Hrib Alexandru“ din Neamt. Insa, cel mai periculos dintre acesti „lupi raniti“ a fost Ion Lupes. Ca elev al Liceului Teoretic Targu Ocna, inca din 1945 a adunat armament si munitie pentru rezistenta. In ’49, a fost condamnat la sapte ani de inchisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale“. A evadat, dupa un an, din inchisoarea Targsor – Ploiesti. O vreme a evitat confruntarile directe cu Securitatea. Statea ascuns in muntii Moinestiului, iar iarna cobora in satul Poduri, la parintii sai. Sora sa, Maria, ii sapase un adapost sub podeaua grajdului.
La 12 august 1954, Lupes a fost vazut in Lucacesti de militianul Ioan Dragomir, care a incercat sa-l aresteze. Lupes a scapat, dar a mers acasa la militian, unde acesta a sosit impreuna cu o patrula. Lupes l-a injunghiat pe Dragomir si l-a impuscat si pe sergentul major Ioan Leche. Alti doi militeni au fugit.
Din documentele Securitatii reiese ca, a doua zi, Lupes a spart postul de militie din Poduri de unde a luat 273 de cartuse si documente referitoare la urmarirea „banditilor“.
Curand, lui Lupes i s-a alaturat un vechi camarad, Petre Mazareanu, care abia fusese eliberat din inchisoare. La 20 august 1954, au atacat postul de militie Barsanesti omorandu-i pe sergentii Dumitru Carp si Dumitreu Sarbu, care fusesera paznici la inchisoarea Onesti si ii batusera groaznic pe detinuti. Apoi au dat foc postului.
Securitatea le-a dat de urma lui Lupes si Mazareanu dupa cateva luni, cand se pregateau sa iasa din tara. Au fost condamnati la moarte si executati la 18 decembrie 1955, la Jilava.
Alexandru Lupes, tatal lui Ion, a fost condamnat la sapte ani de temnita, mama, Maria, la 18 ani, si sora, Maria, la 15 ani, pentru favorizarea infractorului.
Sursa : www.jurnalul.ro |
| 2004-05-10 01:23:05 |
 Postata de dan |
|
|
