| Tandemul frustrarii |
Lansarea de ieri a cartii lui Ion Iliescu a prilejuit si cvasioficializarea armoniei cu Petre Roman, prezent la manifestare in dreapta celui care se pregateste sa-si ridice un nou templu, "polul social-democrat".
Practic, dupa vreun an de tatonari, cei doi refac tandemul sfaramat in toamna lui '91 cu ajutorul batelor ortacilor lui Miron Cozma. Dispusi sa-si arhiveze disensiunile si ranchiuna, Ion Iliescu si Petre Roman isi argumenteaza demersul cu necesitatea aparitiei unei alternative de stanga, autentice si puternice, la agresivitatea evidenta a Aliantei D.A. in sine, ideea e buna, chiar necesara. in formula actuala, Opozitia, mai cu seama PSD, inca framantat de sforarii si rafuieli intestine, nu e capabila de o prestatie coerenta si eficace, cantonandu-se mai mult in galcevi pe teme departe de interesul realmente public. Dar "polul", asa cum se prefigureaza - tot un PSD, insa cu doua, trei abtibilduri, gen FER si FD - nu pare a anunta o structura de forta politica si de convingere sociala. Pare mai curand conceput sa satisfaca orgoliul parintilor sai, dispusi sa-si faca reciproc concesii si sa se sprijine, reinventand suveica Unul, insa, nu intelege inca de ce de ani buni a ramas in planul doi al scenei, in pofida carismei si culturii sale. Iar celalalt incearca tot un acut sentiment de frustrare, dupa ce - o viata intreaga fiind deprins, oriunde s-a aflat, sa fie seful prezidiului - s-a vazut deposedat destul de brutal, poate si neelegant, de fotoliul preferat. Nu cred ca pe temelia a doua frustrari se poate ridica o constructie solida, de care societatea chiar are nevoie. Poate altfel.
Articol de: Petru Calapodescu
Sursa:www.libertatea.ro |
| 2005-09-01 10:17:15 |
Postata de 2good |
|
|