| Groparul fara voie |
de Nina Maecu
O comuna din Prahova, aparent banala, aparent un loc unde nu se intampla niciodata nimic. Cu aceeasi populatie imbatranita, cu tineret care nu are unde sa munceasca si asteapta ajutorul social, cu vesnicele probleme legate de pamant.
 Aici l-am intalnit pe Vasile Filip, omul care, la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, ca sa scape de pedeapsa cu inchisoarea, a fost nevoit sa ingroape 60 de nemti in marginea localitatii.
Cand l-am cautat pe Vasile Filip, un batranel in varsta de 82 de ani, nu stiam aproape nimic despre el si despre povestea la care viata il facuse partas. Un om de la primarie ne-a insotit pe o puzderie de ulite pana acasa la el. A strigat din toti rarunchii si am ramas asteptand, caci, aveam sa aflam mai tarziu, Vasile Filip nu mai aude bine. Dupa destule insistente, din casa au iesit doi batranei, o femeie si un barbat. El, in ciuda varstei inaintate, 82 de ani, parca era o sfarleaza, asa de iute si apasat calca pamantul.
"FARA MINTE". Cand a aflat ce ne aduce la el, a inceput sa povesteasca, degajat si firesc, de parca ne-am fi cunoscut de cand lumea. "Aveam si eu atunci, la sfarsitul razboiului, 19 ani. Urma ca peste doua saptamani, ca taman implinisem varsta, sa plec pe front. Da’ n-aveam minte deloc, eram un copil." Fusese lupta mare la noi, in marginea comunei. Linia frontului ajunsese aici si nemtii, care se retrageau, incercau sa tina piept rusilor. Dom’le, si ramasese pe camp multime de arme. Puscoace de tot felul... Pe mine ma interesa un pistol mitraliera. Aveam si eu boala sa am o arma. Si m-am dus acolo, pe camp, sa caut. Si am si gasit, dom’le. E, acuma, daca aveam pistol, am plecat cu niste amici de-ai mei sa facem prostii. Am pus un dovleac pe un butuc si m-am apucat cu aia sa tragem in dovleac. Am puscat mult, ca aveam toti buzunarele pline cu gloante. Mama, si cand trageam noi mai tare, a venit seful de post. «Ma, nenorocitilor, ne-a zis, ce faceti voi aici? Razboiul s-a terminat si voi continuati sa trageti? Puscaria va mananca, ma zgubiliticilor!», si ne manca, dar unchiul meu era atunci primar. L-a rugat mama sa intervina, sa nu ne bage la ocna. Si el a intervenit. S-a dus la seful de post si i-a zis: «Hai, ma frate, ca sunt tineri, le mancam viitorul cu puscaria. Mai bine pune-i sa ingroape hoiturile alea din marginea comunei, ca nu le ingroapa nimeni». Stiti ce se intamplase? Fusesera omorati de rusi, cu cateva zile inainte, 60 de nemti. Erau prizonierii rusilor si astia, ca sa scape de ei, i-au omorat. Si zaceau mortii, acolo pe camp, de cateva zile, si nimeni nu voia sa-i ingroape. Asa ca a cazut magareata pe noi".
GROPILE COMUNE. L-am rugat pe batranel sa mearga cu noi, sa ne arate unde e locul in care i-a ingropat pe cei 60 de nemti. Am plecat spre locul cu pricina, iar pe drum l-am rugat sa ne mai povesteasca despre intamplarea din tinerete. "Am venit, cum v-am spus, cu prietenii aceia de potlogarii ai mei sa ingropam mortii. Era pamantul reavan si am sapat destul de usor doua gropi mari. De dimineata pana pe la patru dupa- amiaza... Cand am fost gata, am inceput sa-i ingropam pe oamenii aia. I-am pus ca pe lemne in groapa, si pe lung si pe lat, ca sa incapa. Intr-o groapa am bagat 28 si intr-una 30. Doamne, ce era acolo... Incepusera sa putrezeasca, ii mancasera viermii, se rupeau halci din ei, cand ii bagam in groapa. Nu era vina noastra ca mortii ajunsesera in halul acela. Asa erau timpurile acelea din vreme de razboi. Cine sa se intereseze sa ingroape niste straini? Da’ sa stiti ca tare ne-a mai speriat intamplarea asta, atunci. Langa locul cu mortii, in punctul numit Giurica, avea atunci casa o familie de oameni avuti. Femeia, stapana casei, a avut mila de noi si a venit, desi nu avea voie, sa ne aduca niste rosii, cu o bucata de branza si o mamaliga mare, sa ne alinam foamea. Sa stiti ca de acolo i s-a tras femeii. A murit de frica un pic mai incolo. Ca, saraca, ii vazuse si cand fusesera impuscati, si cand a venit la noi cu de mancare. Mi-a fost mare mila de ea. A murit prea devreme. Au murit, de altfel, si prietenii mei de atunci, cei cu care ingropasem nemtii. Numai eu mai traiesc, cat o mai vrea Dumnezeu."
ULTIMA ZVACNIRE. "Cand ne pregateam sa-i bagam pe ultimii in groapa, doi dintre ei s-au ridicat catinel, asa suferinzi cum erau si s-au indreptat spre porumbul din apropiere. Unul mergea mai repejor, altul se tara mai mult. Noi ne uitam inmarmuriti. Primul a ajuns in porumb. A intrat cativa metri. Parea ca totul e in regula. Al doilea a intrat si el in porumb. S-a auzit o motocicleta venind pe sosea. Ranitii se grabeau sa se piarda printre stiuletii de porumb. Stateam si noi cu sufletul la gura. Motocicleta s-a apropiat. Erau rusi aia de pe ea. Ii vazusera pe nemti. Din viteza au pus mitralierele pe ei si i-au impuscat pe loc. Saracii, nu murisera cand fusese executia in masa, dar murisera acum. Pe ei i-am ingropat separat, acolo, printre porumburi. Ca nu era sa-i mai caram in locul unde ii ingropasem pe ceilalti." Bajbaim cu masina pe marginea soselei, fara sa gasim locul cu pricina. Vasile Filip nu-si mai aminteste unde e: "N-am mai fost demult pe aici. Era o fantana veche pe marginea drumului. Ar trebui sa mai fie macar ghizdurile ei, daca nu mai are apa... si ma gandesc ca poate mai e vreo ramasita din casa femeii"....
ARME
"Fusese lupta mare la noi, in marginea comunei. Linia frontului ajunsese aici si nemtii, care se retrageau, incercau sa tina piept rusilor. Dom’le, si ramasese pe camp multime de arme. Puscoace de tot felul... Pe mine ma interesa un pistol mitraliera"
RAZBOI
"Fusesera omorati de rusi, cu cateva zile inainte, 60 de nemti. Erau prizonierii rusilor si i-au omorat. Si zaceau mortii, acolo pe camp, de cateva zile, si nimeni nu voia sa-i ingroape. Asa ca a cazut magareata pe noi"
Vasile Filip, gropar
BLESTEMAT
Am reusit sa aflam care e locul unde se afla gropile comune doar apeland la ajutorul primarului. Mos Vasile nu s-a dumirit. Primarul a venit impreuna cu un alt localnic si ne-au aratat locul. Dupa ce l-am gasit, ne-am mirat ca nu-l descoperisem de prima data. Caci peste tot era ara-tura, numai acolo, pe locul unde fusesera ingropati cei 60 de nemti, nu. De-o parte era soseaua, de celelalte laturi, terenul arat. Portiunea in cauza nu era deloc lucrata. Gazdele noastre ne-au explicat ca, data fiind povestea locului, nu au facut niciodata sapaturi acolo. Nici n-au plantat nimic. "Toata lumea", ni s-a explicat, "a fugit de locul asta. Nici macar cand s-a dat pamantul satenilor si nu se ajungea, nimeni nu a vrut sa ia teren aici. Toti fug de locul acesta. Toti se tem. Unii spun ca noaptea se aud vaiete nefiresti. Ca cineva parca plange. Poate sunt toate acele suflete chinuite ale caror trupuri zac aici. Fa--ra lumanare, fara slujba... Cate o femeie din sat, mai miloasa, mai tamaiaza pe aici ori mai aprinde vreo lumanare, dar rar. Si cu teama".
TESTE ADN
"Am vrea sa luam legatura cu o asociatie din Germania care se ocupa de repatrierea cetatenilor germani, dar deocamdata nu stim de unde sa pornim. Cei din asociatie vor face, probabil, teste ADN, daca nu se mai pastreaza placute de inmatriculare sau altceva care sa dovedeasca cine sunt cele 60 de persoane. Poate si azi mai e cineva care nu stie unde ii sunt ingropati mortii. Poate ar vrea, firesc, sa planga la capataiul lor. Stim ca au mai fost cazuri de astfel de repatriere post-mortem, ca nemtii sunt prompti in astfel de cazuri. De aceea, avem toata increderea ca se va rezolva." Cum era firesc, am luat legatura cu Ambasada Germaniei la Bucuresti. Am fost directionati catre Volksbund für Kriegsgraberfürsorge, o asociatie care se ocupa de ingrijirea mormintelor soldatilor germani si de repatrierea osemintelor din gropile comune de pe teritoriul Romaniei. De acolo ni s-a spus ca se va trece cat de curand la deshumarea ramasitelor soldatilor germani, ingropati in groapa comuna din Prahova.
OSEMINTE
Anul trecut, un localnic din Paulesti a descoperit o groapa comuna in timp ce sapa fundatia pentru a-si construi o casa. Osemintele soldatilor germani, caci tot germani erau mortii, au fost sfintite si apoi transferate la un cimitir din Iasi. De povestea din acel caz a ramas faptul ca nemtii, veniti direct din Germania, au ajuns cu mult inaintea procurorilor prahoveni, care n-aveau decat cativa kilometri de parcurs de la Ploiesti pana la Paulesti.
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-08-30 10:55:12 |
 Postata de 2good |
|
|
