| Romanii nimanui |
de Ana Maria Luca, Costin Anghel
La Comanesti, oamenii se mai ascund in gara cand ploua afara. Altii dorm in bordeie. Se gospodaresc singuri.
 La Goioasa s-au apucat sa faca o punte peste Trotus, ca sa nu mai treaca prin apa. Autoritatilor locale le e teama de o noua nenorocire. Le trebuie multi bani sa-i stramute pe oameni si sa refaca digul Trotusului. Iar banii din donatii se cam lasa asteptati, desi campanii de ajutorare sunt peste tot.
Tanti Maria nu mai are casa. Nici tarusul de la coltul casei nu mai stie unde a fost. Era prea aproape de Trotus si puhoiul i-a luat-o cu totul. Necaz mare. Cateodata se mai trezeste noaptea, pe la 2-3, si plange. Da’ a scapat cu viata. "Tre’ sa hiu multumita ca traiesc si-s teafara", ofteaza batrana mereu. Ochii i se inrosesc, apoi forteaza un zambet si iti da un cot. "Asa-i, mama, nu-i asa? Asa-i, mai fetita."
Nici nu mai vrea sa vada locul unde i-a fost casa. Ce sa mai vada, sa-i fie necaz? Asa ca s-a apucat de vopsit un chiosc pe marginea soselei. Fosta frizerie din sat. De la sfat a primit 8 milioane si a mai venit un parinte batran care i-a dat 5 milioane. Si-a cumparat singura cateva cutii cu vopsea alba, niste caramida ca sa-si faca o soba mica si le-a dat doua sute de mii vecinilor sa o ajute. Ca ea e batrana si nu mai poate sa ridice, sa urce si sa care. Le-a dat si de mancare. Niste rosii cu paine. Averea ei e acum un dulap, doua paturi vechi, un aragaz si cateva farfurii. Primite de la ajutoare. Mai are cinci icoane. Tot de la parintele. Abia asteapta sa termine de vopsit sa le puna pe perete. Ca tare a mai ajutat-o Dumnezeu.
CU AJUTOARELE SUB PAT. "Tari mult m-o ajutat parintili. Ca daca te duci la biserica, are grija Dumnezeu de tine. Mi-o dat parintili 5 milioani. Am si plicu’. L-am pastrat." Tanti Maria se asaza pe pat, pune mana la gura si sopteste ca sa n-o auda o femeie zdravana si rosie in obraji care vopseste de zor tavanul chioscului. "Da’, mi-o spus parintili «du-ti si-i puni-i la CEC». Asa am facut. Ca stie el, parintili. Ia uite, toate le-am bagat sub pat. Nu poti sa ai incredere in nimeni." Apoi se asigura iar ca n-o vede femeia roscovana, dezveleste de sub un coviltir doua perne si doua paturi. Isi face o cruce in semn de multumire. "Sunt teafara si-s multumita. Asa-i, mama, nu-i asa? Asa-i."
Vopsitoreasa nu mai rabda. "Pai di ci n-o dat la toata lumea? Care o apucat ajutoare o apucat. Da’ noi, ca stam intr-un bordei ... Ne-o dat o cutie cu haine. Atat am apucat. Dar altii care n-au avut nici un strop de apa in casa au stat si-au asteptat ajutoarele si au luat cate sapte cutii. Au luat corturi sa se duca la iarba verde. N-o venit nimeni sa vada care o fost afecata si care nu, care are nevoie si care nu. Sa fi facut o lista."Barbatul ocupat cu soba se multumeste sa ofteze de data asta. E somer. Casa lui e pe jumatate in mal. Un ministru, nu stie el care, care a fost in vizita dupa inundatii, le-a zis: "Duceti-va in Spania daca n-aveti de munca". Acum, cand ploua mai tare, se ascunde cu nevasta si copiii la gara. Ca toata lumea. Saptamana trecuta au dormit acolo vreo doua nopti, ca a plouat tare. Ajunsese apa aproape sa intre iar in case.
CAPATUL RABDARII Ochii albastri ai femeii roscovane se umplu de furie. Protesteaza de la inaltimea scaunului si gesticuleaza cu bidineaua. Nimic n-o mai poate opri acum pe Maricica Ochean sa-si spuna pasul. "Nimic nu mai avem. Stam intr-un bordei, la stana. Ce facem noi acum? Muncim an de an. Anul trecut o fost la fel. Nici n-am apucat sa terminam ca lumea, ca iar o venit peste noi. E plin de mal tot. Cum sa mai dormi in paturile alea? Dormim intr-un bordei."
Casa Maricicai Ochean si a barbatului ei, Ion, e ceva mai la deal, pe o ulita care inainte era albia unui parau. Acum, Asaul trece prin curtea lu’ var-su, care sta alaturi.
Ca sa intri in curtea Ochenilor trebuie sa treci un sant lat, peste care oamenii au aruncat niste scanduri. Beciul e plin de pamant. Peretii inca nu s-au zvantat, sobele s-au prabusit si ce a mai ramas din mobila e un pat care duhneste a hoit. Maricica se plimba dintr-o camera in alta si vocea i se ascute cand da cu ochii de cateva fuste de vara aruncate pe cateva scanduri care au fost candva rafturi. "Iaca ci mi-o dat. Di boarfi avem noi nevoie? Munca noastra de-o viata. De 28 de ani de cand sunt cu omu’ meu. O muncit in mina, sub pamant. Ci sa mai fac cu casa acu’? Ne-o promis ca ne stramuta pe islaz, sa nu mai vina viitura peste noi. Da’ nici nu s-or apucat. Cum stam noi la iarna ? Acusi vine ninsoarea. Mai sunt vreo doua luni. Pai, termina ei de facut atatea case?"
RAUL DIN CURTE. La ceilalti Ocheni, tot Ion si Maria, curge acum linistit apa Asaului. "Macar de-ar avea si peste in ea, sa stie oamenii o treaba", striga Ion din grajd, de unde scotea malul. "Ne-au ajutat saracii, dar trebuie sa mai mearga si la altii. Io unul sunt multumit cu ce m-au ajutat", spune Ion. Numai vaccinuri nu li s-a facut. Doar cei pana in 50 de ani au fost vaccinati.
Acum s-ar apuca singuri de treaba, dar nu prea pot sa mai repare nimic de raul din curte. "Nu pot repara casa pentru ca-i raul langa ea, nu pot schimba cursul apei pentru ca i-ar inunda pe vecini." Ion a fost meserias la viata lui. "Ar fi trebuit sa-mi fac eu cosciugul din vreme, chiar daca nu e bine. Macar nu ma prindeau vremurile astea nepregatit", spune suparat sateanul. Nu prea erau oameni avuti. Aveau doar un petic de gradina, acum malit. Altii au fost mai norocosi au si un colt de padure, dar tot nu-i ajuta prea tare. Daca le vand acum "samsarilor", le taie si pe astea, si la anul ii iau apele pe toti.
In voia domnului. La 84 de ani, Elena Lazaroaie si-a vazut si ea gospodaria distrusa. Sta cu Rodica, fiica ei in varsta de 56 de ani. In timp ce fiica roboteste prin curte, batrana sade pe prispa si incearca sa-si opreasca lacrimile. Apa de un metru si ceva le-a stricat gradina si le-a omorat pasarile. "A venit ploaie multa si au taiat si astia copacii. A venit apa si ne-a nenorocit. Anul trecut au venit apele peste noi de doua ori, anul asta au mai venit o data, cat sa mai rezistam? Am primit si ajutoare, haine, apa si alimente. Speram sa primim acum si materiale de constructii sa ne refacem casa."
"Ce, ma, au venit sa va filmeze?", striga din drum un barbat la vreo 35 de ani cu un lant de aur sanatos ce-i atarna peste un tricou rosu. "Ma duc la drum, ca cica vine un tir cu ajutoare." Lumea s-a adunat deja la sosea, in fata chioscului lu’ tanti Maria. Dar a fost o alarma falsa. Acum ajutoarele vin mai rar. Si oamenii se cam plictisesc sa astepte. Mai schimba o vorba-doua intre ei, dar randurile incep sa se rareasca. In drum mai ramane batrana, care asteapta baietii de la oras sa-i lege cablurile de la lumina. Ca tot ei cu masinile lor le-au rupt mai dimineata. "Of, tari nacajiti suntem. Da’ am scapat. Acu’ ne-om duce si noi traiul cum o vre’ Dumnezeu. Asa-i, mama, nu-i asa? Asa-i."
Satenii isi poarta singuri de grija
Pe firul Trotusului, pe drumul dintre Comanesti si Miercurea Ciuc, toate satele au suferit de pe urma inundatiilor de acum o luna. Oamenii au fost uimiti o vreme, n-au stiut ce sa faca, au primit alimentele si hainele trimise de peste tot. Dar pana la urma s-au apucat de treaba singuri. Si-au scos malul din case, s-au apucat de reparat si de zugravit.
La Ciobanus, comuna Asau, oamenii se ferisera de Trotus, dar a venit viitura din munte, a dizlocat calea ferata, a pravalit-o pe sosea si a trecut prin gospodarii, lasand in urma munti de mal. Calea ferata au reparat-o repede cei de la CFR.
Au asteptat oamenii ce au asteptat. Prefectul le promisese ca trimite utilajele sa-i ajute sa scoata malul. "Au venit azi. Dupa o luna", spune Gheorghe Darie si arata catre excavator. La el in curte incarca pamantul intr-o caruta doi baietani. "Pai cine a stat sa astepte o luna cu malul in casa. L-am scos singuri. Am platit oamenii cu cei 8 milioane de ni i-au dat de la Sfat". Acum sunt in toiul reparatiilor, fac ziduri de aparare ca sa opreasca viiturile, schimba portile.
SINGURI PE PUNTE. Satul Goioasa a fost izolat complet dupa ce apa involburata a Trotusului a rupt toate podetele. Cat timp raul isi tinea prada departe de ochii lumii, oamenii din sat au primit ajutoare cu sprijinul elicopterelor. Acum, Trotusul incepe sa revina in matca, dar oamenii tot fara cai de acces au ramas. Cativa moldoveni gospodari s-au apucat sa construiasca un pod suspendat, sa poata ajunge la sosea fara sa treaca prin apa. Vine toamna si apa o sa se raceasca. Asa ca au legat niste franghii si acum au ajus la jumatate cu pusul scandurilor.
Unul dintre mesteri vine la sosea topaind pe franghiile ce sprijina puntea. "Ne-am saturat de promisiuni si de minciuna. Primarul ne-a promis ca ne ajuta, dar n-a facut nimic. Normal ca ne-am apucat noi sa ne facem punte", zice Dinu Ciurcanu. "Trebuie sa mergem la munca, ne trebuie sa cumparam mancare. Nu mai putem sa trecem mereu prin apa ca sa ajungem la drum." La casa lui Dinu apa nu s-a retras nici acum, la aproape o luna dupa inundatii. Primarul l-a trecut pe lista celor ce urmeaza sa fie mutati. Acum asteapta. "Ar fi bine sa se dea materiale de constructii, dar sa nu se mai dea pe sub mana, cum s-au dat pana acum. Cand s-au adus ciment si boltari s-au scurs printre degete. Unde sunt, ca noi n-am primit", spune furios Dinu.
FURIOSI. In satul Preluci, Trotusul a venit "de peste tot". A venit si din stanga, si din dreapta soselei. "Ne-a nenorocit", povesteste Matei Constantin. Omul se plimba cu nevasta alaturi de el pe langa ceea ce era odata o gospodarie bine intemeiata. Acum locul este plin de mese fara de picioare si de trunchiuri de copaci adusi cine stie de unde. "Primarul de doi ani nu vine in sat, ca-i e frica. Acum a venit la marginea satului, s-a uitat si a plecat. E normal sa faca asa?", intreaba Matei. In jurul lui se mai strang cateva femei la fel de suparate. Singurii oameni pe care-i apreciaza sunt pompierii, ei ii ajuta sa-si scoata malul din curti si din fantani, in rest... "Sa nu auzim de ei!" "Domnule, aici se fura tot. Nici anul trecut nu ni s-a dat ce trebuia. La Bacau au ajuns acte cum ca noi am primit ciment, var si lemne pentru dusumele. O bucata de lemn n-am primit, unde sunt toate dusumelele? Am ajuns in situatia de si popa da pe sub mana ajutoare doar la cine vrea el. E bine ce se intampla?", intreaba iar sateanul. Oamenii sunt suparati, singura lor multumire este faptul ca au scapat cu viata. Au fugit din case pe dealuri, cu apa dupa ei. "Avea apa pe sosea mai mult de un metru jumate. Nici macar militarii nu puteau sa imspinga barca de raul care era pe noi atunci", povesteste nevasta lui Matei.
Bani pentru digul de protectie a orasului
La Primaria din Comanesti Comandamentul de urgenta inca mai functioneaza. Oamenii stau la rand la audiente. Care la primar, care la "vice". Asteapta cu zilele sa-si spuna pasul. Pe usa Comandamentului e afisat un numar de telverde. Telefonul suna iar, de cum pui in furca receptorul. Tot pe usa comandamentului e afisat un orar de audiente, o data la doua zile. Nici el nu e respectat. Audiente sunt in fiecare zi de dimineata pana seara. Primarul spune ca stie toate povestile. Pentru ca toate seamana. "Nu mai avem case. Unde ne ducem la iarna?" "Nu avem curent electric. Cand vin sa ni-l puna la loc?" Mai sunt si cereri ciudate. "A venit daunazi o femeie. Se plangea ca vecinul vrea sa-i taie rachita. Toti au sarit pe ea. Pai rachita o doare pe ea?" Mai sunt si oameni care vor mai mult decat au avut. "Sunt multe gospodarii care au avut anexa. In anexa statea a doua familie. Ei vin acum si cer inapoi doua case."
RECONSTRUCTIE SI STRAMUTARE. "Oamenii sunt ingrijorati", spune primarul Viorel Miron. Au si de ce sa fie, pentru ca autoritatile nu au reusit inca sa gaseasca zonele in care sa-i stramute pe sinistrati. Zone disponibile ar fi, precum cartierul Verniste, unde se poate construi. Ar mai fi locatii, doar ca nu exista infrastructura. Trebuie construite drumuri de acces catre zonele respective. Pana una-alta, ar mai fi niste blocuri care au ramas ca solutie provizorie. "Ne batem acum pentru un bloc, a fost camin pentru liceu. Consiliul Judetean l-a luat pentru Portectia Copilului. Dar ei mai au si alte locatii. Si s-ar putea descurca."
Dar s-au ridicat si probleme care n-au fost prevazute. De exemplu, intoleranta oamenilor care au scapat cu bine fata de sinistrati. "Multi dintre cei care au ramas fara care sunt rromi. Si unii oameni nu-i vor in cartierul lor. Vin cetateni si se plang mereu ca in cartierul lor nu e loc."
AJUTOARELE. Alimente si haine au primit sinistratii. "Dar populatia este suprasaturata de imbracaminte. E nevoie de materiale de constructie. Au inceput sa vina de cateva zile. De la Botosani am primit ciment, caramida, lemn si tigla", spune primarul. Dar e nevoie si de foarte multi bani. Deocamdata, la Primaria Comanesti nu prea au ajuns ajutoare in bani. Si este nevoie de ele, mai ales pentru refacerea digului de protectie a orasului. "E facut praf. Si costa enorm de mult, sute de miliarde. Dar trebuie facut, ca daca mai vine, Doamne fereste!, o apa mare, distruge si mai mult decat a fost ditrus deja."
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-08-15 10:50:21 |
 Postata de 2good |
|
|
