| Jocul din maneca |
de Lucian Mandruta
Recunosc: am muscat cu pofta din ultima recolta de mere otravite ale lui Sony. Soiul care s-a facut cel mai bine toamna asta se numeste Play Station Portable.
 Fara viermi, lucios si gata sa-ti faca gura apa la o singura apasare pe buton. Dar te si satura?
Te satura, dar risca sa te omoare de oboseala – mai ales daca macar doua-trei shootere celebre vor fi rescrise pentru el.... Altminteri, deocamdata, e un bibelou foarte dragut. Dar sa nu incepem cu concluziile. Ci cu un avertisment: urmeaza o recenzie sincera. Am testat PSP intr-o tara europeana, inainte de aparitia oficiala in magazinele din Romania. Nu m-a sunat nimeni de la reprezentanta romaneasca sa pun o vorba buna. Si n-am auzit de vreun buget de publicitate pentru consola asta... Nu ca m-ar fi influentat in vreun fel, Doamne fereste! CALITATE. Prima observatie: PSP e o caramida aplatizata. Dar e grea in mod placut – mai ales ca o tii cu amandoua mainile, asa ca n-ai nevoie de bicepsi. A doua observatie e de fapt un soc: nu exista pe piata nici o consola portabila cu o asemenea calitate video! Rezolutia e aproape dubla fata de Nintendo DS, cel mai apropiat concurent, care are doua ecrane, insa nici pe departe aceleasi detalii in vreunul. Insa, pentru calitatea asta, la pretul de aproape 300 de euro (adica unul mic la atata tehnologie noua), s-a platit pe undeva: Net-ul are destule voci de utilizatori care se plang de pixeli decedati pe ecran – adica niste puncte mici care raman aprinse sau stinse tot timpul, indiferent de imaginea afisata.
CONTINUT. Oricum, dupa ce trece primul soc vizual, revenirea cu picioarele pe pamant e brusca: pur si simplu inca nu ai ce face cu PSP deocamdata. In magazinul in care am testat-o nu exista decat un singur joc, o cursa de masini ale viitorului, complet plicticoasa. Nici un film, nici o alta aplicatie. Solutia pe care au ales-o cei de la Sony pentru stocarea continutului – fie jocuri sau filme – nu e inregistrabila. Discurile optice UMD par deci o solutie perfecta pentru ca Sony sa faca insa cat mai multi bani din vanzarea continutului (din cate am inteles, filmele costa cat un DVD adevarat, fara sa aiba aceeasi calitate). In plus, daca vrei sa folosesti consola ca player mp3 sau dispozitiv de stocare pentru poze si filme, trebuie sa investesti intr-un card de memorie – ei, da, era de asteptat! – produs tot de Sony. Capacitatea merge pana la 1 GB, dar mai adauga, doar el, vreo suta-doua de euro. Asa ca PSP nu e inca un IPod al filmelor...
CHEIA E IN MARKETING. Ramane de vazut in ce masura va avea succes PSP intr-o piata ca a noastra, unde principala calitate a unei console de jocuri este disponibilitatea titlurilor piratate. Cheia e in marketing: totul e sa-i convingi pe figuranti ca asta e chestia cool a lui 2006...
DIN NOSTALGIE
Consola asta e altceva, cu mult mai important: o tehnologie capabila sa creeze o piata noua. Pur si simplu PSP va lua jocurile de la gura copiilor. E prima consola care arata "matur" si care e capabila sa-i faca pe adulti sa treaca peste jena de a se juca in public. In plus, e pentru prima oara ca o consola portabila e in stare sa ruleze jocurile complexe pe care adutii le cumpara. Sony si-a facut bine lectiile aici: toate studiile spun ca tinerii care au inceput sa se joace in anii ’80 – si care se apropie de 40 de ani astazi – continua sa se joace, desi au devenit oameni seriosi. De altfel, piata jocurilor cumparate de maturi a depasit-o deja pe cea a pustimii. Multi se joaca cu copiii lor, iar PSP are wi-fi incorporat, tocmai pentru ca omul sa fie tentat sa ia doua.
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-08-13 10:39:18 |
 Postata de 2good |
|
|
