| Jurnal de caravana - La final |
de Valentin Zaschievici
Ultima zi de caravana. Torida, se anunta inca din zori. Ne pregatim sa coboram spre sud, spre pustie. Undeva catre Insula Mica, unde-a-ntarcat mutu’ iapa inca din preistorie, ne ducem sa-i cautam potcoavele!
 Pe drum, niscaiva strengarii pe patru roti, ma iau la-ntrecere cu nea Cristi, cel mai destept cedeaza. Adica el. Ajungem si ne ia-n primire primarele de la Stancuta, staroste si pentru Insula Mica (tocmai mica nu e), care ne povesteste ce si cum. Ce teapa i-a dat Omar Hayssam comunitatii din Stancuta (si-acolo a ajuns, procletul) si cum au venit dupa el investitorii italieni, care nu au luat, ci au dat, au semanat si vor avea ce culege. Buni baieti, broscarii, sa ne traiasca, sa traiasca si dom’ primar, ca ne-a deschis drumul spre Paradis. CRACANELU. Ne-a urcat in doua barci (mare noroc ca nu ne-am scufundat, eram cam multi), si ne-a dus jur imprejurul insulei Cracanelu, sa amusinam pasaretul care cuibarea si sa ne sara crapu-n barca de zaduf. Am tras si barca pe uscat, la un moment dat. Intrarea in inima rezervatiei din Insula Mica (gospodarita in prezent de Regia Padurilor, intr-un mod ce-i scandalizeaza pe oamenii locului, las’ ca ne intoarcem noi si-i raspopim pe padurari, daca-si bat joc de rezervatie si de boborul baltii, ii dam la pesti, nu-i gluma!) ne-a costat ceva lucru mecanic. Barbatii pun brandu’ la treaba si trec barcile peste stavilar, mergem in locuri neumblate de la Terente-ncoace si ne sfiim ca dezvirginam un loc sacru, in interes de serviciu, doar suntem aici sa scriem si sa pozam, nu sa depunem icre.
OPRIM MOTOARELE. Vaslim. Sa nu tulburam pasaretul, sa nu agresam natura vie. Sa fim spectatori, pentru ca am fi altminteri prosti actori. Apare si ea, sfioasa, stralucind a perla in lanul verde de smarc... floricica alba de nufar! Ei, asta-i micuta drama a iubitorului de floare, a omului, la o adica: sa doresti ceea ce nu poti culege, sa mangai doar cu privirea, sa nu o atingi, pentru ca altminteri se usuca intr-o ora si vraja moare. Parelnica e floricica asta ca un vis, ca un tremur de aripa. Dorinta ta de-ar prinde viata va ucide, va strica echilibrul lucrurilor. Las-o la ea acasa, mergi mai departe singur, te du, nu privi-n urma!
GAZDA SI OASPETI. Viata Dunarii se scurge devale implacabil, cu noi cu tot. La intoarcere, acelasi ritual. Dar drumul pare mai scurt. In barca din spate, veselie mare. La noi, cam asa: Karina isi baga picioarele la propriu in fluviu, se racoreste. Eu rumeg un dor nebun ce tipa si ma impunge inapoi, spre floarea mea de nufar, drum fara intoarcere. Doru si Laura il spovedesc pe primarele caruia aveam sa-i aducem un afront nasol, la intoarcere: taiase bietul gospodar si berbecutul din curte in cinstea unor musafiri prea storsi de puteri sa-i onoreze ospitalitatea. Ramai cu bine, om bun, noi am venit cu treaba, nu cu chef, suntem stresati, frecati la icre, obositi rau. Vrem inapoi la Bucuresti si ne abandonam regretul de-a nu fi venit aici in concediu. Lasam in urma oameni primitori, fericiti sa primeasca oaspeti, niste oaspeti ce vin mai rar decat ar trebui.
CARAVANA IA SFARSIT. Am inceput-o cu o echipa, o termin cu alta. A fost un privilegiu sa colind cu ei, in slujba voastra. Pentru noi a luat sfarsit o experienta nepereche. Ati vazut cat de putine stiam noi romanii, la o adica, unii despre altii? Nu-i asa ca acum stim un pic mai mult? Va dam intalnire la anu’ pe vremea asta. Ca tara-i mare. Si ne asteapta.
NU RATATI !
Cititi in ziarul de luni o retrospectiva a celor vazute si auzite de reporterii nostri de-a lungul Caravanei Jurnalul National – Antena 1 Descoperirea Romaniei 2005.
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-08-05 10:36:10 |
 Postata de 2good |
|
|
