| Bulgaria, o Romanie mai trista |
Patru zile in zona de nord-est a Bulgariei. Patru zile intr-o lume atat de aproape de noi, atat de asemanatoare, atat de diferita totodata, atat de… dornica de a intra in Uniunea Europeana.
ROXANA ROSETI
 Destinul ma arunca din nou in bratele acestui mister numit Bulgaria, dupa 14 ani.
„10 august 1990. Draga mama, iti scriu primele impresii despre Bulgaria: campii cat cuprinde, numai magari, magari si iar magari. Satele lor nu sunt frumoase, au ceva primitiv, iar unii oameni poarta salvari ! Unele lucruri insa sunt ca la noi.“
Drumul cunoasterii
De ce mister? O zona marcata de o dulce lentoare, de neinteles pentru romani sau occidentali, incarcata de rafinament si brutalitati istorice – blestemul a 500 de ani de dominatie turca. Un limbaj uneori amenintator, alteori tolerant si plin de umor. O invitatie, alaturi de alti jurnalisti romani, intr-un periplu organizat de Camera de Comert si Industrie Romano-Bulgara, pentru a cunoaste mai indeaproape cultura, istoria, stilul de viata al vecinilor nostri. Ma simt ca intr-un concurs televizat: trebuie sa intelegem rapid lumea bulgara. Ceea ce practic este imposibil. Asa cum nimeni nu poate intelege sufletul romanului. Daca e sa fac o remarca lumeasca – cu referire la rezonanta feminina a numelui, Bulgaria – poti cunoaste intr-o zi o femeie si pana seara o poti cantari dintr-o privire, asa cum poti trai alaturi de o femeie toata viata si sa nu o poti cunoaste cu adevarat niciodata.
Ii scriu din nou mamei. „Draga mama. La granita bulgara, televiziunea nationala bulgara mi-a luat un miniinterviu. La final, picatura chinezeasca: «Ar fi bine sa intre tarile noastre impreuna in UE?». Intrebare la care nu se poate raspunde altfel decat politicos: „Sa intre amandoua odata, domne, ca suntem tari prietene.“ Na, ca am dat cu zambila in branza. Puteam sa fiu si eu mai subtila, sa aprofundez subiectul. Si adaug: „In fond, cerul este acelasi pentru toti: cand albastru, cand intunecat, depinde din ce punct il privesti“. Ma gandesc: „Adanc. Asta o s-o taie la montaj, ca e poezie si poate nu intelege lumea“.
Nu poti fi mai mult decat ceea ce esti
„Mama, mai stii impresiile mele din ’90 de pe taram bulgar? Ei bine, nu s-a schimbat mare lucru. A, ba da. Au schimbat trei presedinti si trei guverne. Nu mai sunt asa de multi magari. Campurile sunt la fel ca in Romania: unele ingrijite, altele pline de gunoaie. Aceleasi fabrici lasate in paragina. Ma macina o tristete sfasietoare ca orice ai face, roman ori bulgar, nu poti sa fii mai mult decat ceea ce esti. Ca si in Romania, unele sate par parasite. Am trecut pe langa un asemenea sat, nu-i mai retin numele. Suflare de om nu era. Doar in fata micului cimitir, aflat in apropierea satului, doi bulgari stateau pe scaunele si priveau in zare. Doua statui, cu bratele incrucisate la piept, privind in gol. Pazeau lumea de Moarte?
Un milion de bulgari au plecat in strainatate, din cei 8.149.468 (dupa recensamantul din 2001). Si cand ma gandesc ca pana in 1989, bulgarii erau in numar de aproximativ 9 milioane! Alt sat. In curtea unei case ce pare a unui om nu prea instarit, copii aproape dezbracati se joaca in tarana. Tatal nu le da atentie. Il preocupa plantarea unui pom. Tulpina pomului se indoaie sub palmele lui batatorite. Plozii se harjonesc, dar el ii ignora: pomul se transforma in mainile lui intr-un simbol al biruintei vietii.
Un jurnalist al cotidianului bulgar Sega scria, in martie, despre Romania: „Satele, mai ales la campie, sunt mizere, casele sunt paraginite. Cand tocmai era sa-mi spun cu voce tare cat de rele sunt toate acestea, mi-am amintit de zecile de privelisti asemanatoare din Bulgaria si mi-am inchis gura“. Fara cuvinte.
In oglinzi paralele
Ma opresc din scris. Scrisoarea pentru mama se transforma intr-un jurnal de calatorie. Ajungem in Arbanasi…. O caldura molateca isi arunca plasele aburinde peste satul cu arhitectura renascentista situat in imprejurimile orasului Velico Tarnovo (aflat aproape in centrul tarii). Senzatia de oglinzi paralele devine acuta: parca as fi la Sibiu. Pe una din pitorestile strazi ale satului, doua batrane isi tes vorbe soptite printre macrameuri expuse pe zidurile roase de lacomia vremurilor. Am de ales intre a vizita o casa de boier construita la inceputul secolului al XVII-lea si a iscodi oameni ai secolului al XXI-lea. Aleg cea de-a doua varianta, cu riscul ca spiritul marelui boier Konstancaliev – ce facea negot cu romanii si crestea viermi de matase – sa ma ia drept nepoliticoasa. Ma apropii tiptil de cele doua „baba“, apelativ folosit in Bulgaria pentru femeile batrane si le intreb cat costa un mileu. „Ami maice (in trad. – „pai, maica“) 10 leva (aproximativ 200.000 lei). „Nu e mult. Abia pot sa-mi cumpar lapte si paine din banii astia“, imi spune baba Netka Nikolova. Are 76 de ani, este voinica si are o privire smechera. Painea costa de la 0,60 stotinki (cam 12.000 lei) in sus, iar laptele de la 0,80 stotinki (16.000 lei) tot in sus. Ii mai raman ceva bani… „Un model poate sa ne ia o saptamana. Numai cel ce le lucreaza le pretuieste“, mai spune baba Netka. Cealalta, Anka Stefanova, indrazneste ceva mai mult, dupa ce le spun ca sunt din Romania: „Daca facem mileuri, va dati seama ce bine ne e… Am fost proiectanta multi ani, m-am pensionat in ’91. Acum am pensie 100 de leva (aproximativ 2 milioane de lei)“.
Cu baba Netka si baba Anka in UE
Nu vreau sa creada femeile ca doresc sa storc de la ele declaratii belicoase despre Bulgaria: „Si noi, romanii, avem probleme… “. Ele nu se lasa: „La voi e mai bine, pentru ca PIB-ul vostru e mai bun. E adevarat, nici voi nu sunteti infloritori, dar stati mai bine decat noi“. Stiu ele ce stiu – Bulgaria, o tara de trei ori mai mica decât România, are un PIB pe locuitor mai mic decât al României. „Bine totusi ca avem pensie. De cei fara loc de munca ce sa mai zicem?“. Baba Netka a devenit curioasa: „Sunteti turista sau jurnalista?“. „Jurnalista“, ii raspund. „Sunteti de la un ziar de stat sau privat? Ca la alea private e mai bine.“ Las problema in suspans, conform dulcelui stil bulgaresc, care m-a cotropit brusc. Anka isi aduce aminte de o calatorie in Romania, de prin anii ’80: „Mi-a placut Intercontinentalul. Am fost si la Sinaia. Ce vremuri… “ De intrarea in UE ce parere au? Ma gandesc sa incerc si eu marea cu degetul. „Cu UE asta, ce sa zic? Daca intram, sa intram si noi, si voi“, ma lamureste Netka. Le solicit permisiunea de a le fotografia. „Stai, maica, sa ne aranjam. Aparem asa urate peste hotare?“ si Netka isi scoate cu o rapiditate inimaginabila basmaua. Probabil a fost o femeie si jumatate in tinerete.
Le-am lasat turuind despre cat de grea e viata, despre salariul mediu pe economie – 110-115 euro, despre salariul minim – 60 de euro – si despre cum e cu pensiile: le-or mai mari, nu le-or mai mari? Ma apuca o tristete de nedescris si ma refugiez in casa boierului lasat de izbeliste. Parca aud viermii de matase inconjurandu-mi sufletul.
Este loc pentru ambele tari
La intoarcere, ii dau mamei sa citeasca scrisoarea netrimisa, transformata pe parcursul calatoriei in jurnal. „Ce parere ai, mama?“, o intreb dupa un timp. „Ce parere sa am, oameni si ei ca si noi. Ne-om duce crucea si noi, si ei, pana cand s-o putea“.„i cand nu s-o mai putea, ce-o sa facem, mama?“, imi spun in gand.
Daca I.L. Caragiale se intreba, prin intermediul unuia dintre personajele sale, „Ce-a cautat neamtu’ in Bulgaria?“, ma intreb si eu „Ce cauta romanu’ in Bulgaria“. Pai, ce sa caute? Acolo ar putea medita mai bine la cine este si care este rostul lui. Ar putea incerca sa inteleaga ca Bulgaria nu este o tara deosebita de Romania. Ma gandesc la cele doua tari ca la doua femei (iarasi influenta numelor feminine): Romania – incitanta, capricioasa, ambitioasa, perseverenta; Bulgaria – calma, adepta pasilor inceti, rabdatoare, misterioasa. Amandoua te atrag. Diferenta dintre Bulgaria si România consta mai mult in capacitatea de autoevaluare: sa stii cum stai ca sa stii unde sa ajungi.
Vorba unui bulgar: „Este loc pentru ambele tari. Atat romanii, cat si bulgarii au mers inainte. Chiar daca, uneori, nu ne-am dat seama...“.
Biserica umilintei
Multe zone ale acestui taram greu incercat de armatele lui Baiazid poarta inca amprenta cotropitorilor. In satul bulgar Arbanasi, intemeiat in secolul al XIV-lea de 14 boieri bulgari, exista sapte biserici si doua manastiri, care reprezinta monumente istorice si culturale de mare valoare si frumusete, incluse pe lista UNESCO pentru mostenire culturala. Biserica „Nasterea Domnului“ se remarca in mod special, fiind construita jumatate in secolul al XVI-lea, jumatate in secolul al XVII-lea. Inca de la intrare iti apleci umerii. Icoanele le privesti tot cu umerii plecati. Sentimentul este de mic, neinsemnat si trecator pe aceasta lume. Este o biserica a umilintei: in acele secole, bulgarii nu aveau voie sa ridice biserici mai inalte decat geamiile turcesti. Pe un perete interior al bisericii este pictata o „Roata a vietii“, in care omul este reprezentat in ipostazele existentei sale. La mijlocul existentei, omul este in plina putere. Apoi, bogat sau sarac, omul porneste in jos: albeste, i se zbarceste pielea, ii este foarte greu sa se tina de roata vietii si, in cele din urma, moare. Cineva spunea ca umilinta este ceva pentru care trebuie sa ne rugam constant lui Dumnezeu si pentru care, totusi, nu trebuie sa-i multumim niciodata c-o avem.
Sursa : www.jurnalul.ro |
| 2004-04-27 00:16:53 |
 Postata de dan |
|
|
