| Sub amenintarea tornadelor |
Autor: OANA COSTEA
Romania este lovita din ce in ce mai des de un fenomen meteorologic mai putin obisnuit in regiunile continentale: tornada.
Frecventa acestor "furtuni puternice" creste simtitor, la fel si forta lor distructiva.
DIN MEDITERANA LA MOVILITA
"Trebuie indeplinite doua conditii pentru formarea unei tornade", a spus directorul ANM, Ion Sandu. "Trebuie sa existe o instabilitate puternica a aerului, sa existe curenti ascendenti si trebuie sa se intalneasca doua mase de aer diferite, o masa de aer cald si una de aer rece", a explicat el. In cazul tornadei de la Movilita, masa calda dinspre Marea Mediterana s-a intalnit cu o masa de aer rece dinspre nord. Intalnirea a avut loc la inaltime, dar din cauza curentilor ascendenti s-a resimtit si la nivelul solului," a precizat Ion Sandu. VIJELII SAU VARTEJURI
"Toate aceste fenomene severe apar din cauza schimbarilor climatice, la fel ca si ploile abundente sau grindina. Tornadele nu reprezinta nimic anormal pentru zona noastra. Astfel de fenomene se intampla din Spania pana in Rusia, de la Cercul Polar si pana in Nordul Africii. In Romania au fost dintotdeauna. Doar ca erau la alta intensitate si se denumeau, popular, vijelii sau vartejuri", a explicat Aurora Stan Sion, seful Grupului de nowcasting si tehnici operationale pentru riscuri meteorologice din cadrul Administratiei Nationale de Meteorologie. Specialista ANM a mai spus ca nu este exclus ca, in timp, Romania sa se confrunte cu tornade din ce in ce mai dese, cu o intensitate tot mai mare.
CULCATI-VA LA PAMANT!
"Este important ca romanii sa stie cum sa se pazeasca de astfel de evenimente. In primul rand, trebuie sa se fereasca din calea tornadei. Probabil ca, in panica aceea, le este destul de greu sa banuiasca incotro o va lua vartejul, asa ca cel mai bine este sa se culce la pamant, intr-un sant. Sub nici o forma sa nu se adaposteasca sub poduri, pentru ca este periculos. Un alt sfat este sa-si protejeze ceafa cu mainile. Asta pentru ca tornada trage dupa ea tot felul de obiecte, care ii pot lovi", mai spune Aurora Stan Sion.
CRONOLOGIE
Iunie 1886: Bucuresti
Mai 1963: Satu Mare, raionul Radauti
Iulie 1991: Corbesti, Crisana
Mai 1998: satul Dobridor, Dolj
Iulie 2002: satul Rahmanu, Delta Dunarii
August 2002: Facaeni, Ialomita
Iunie 2003: satul Cuci, comuna Bozieni, Neamt
Mai 2005: DN 2, in judetul Buzau
Mai 2005: comuna Movilita, Ialomita
Iunie 2005: Brezoaiele, Dambovita
Iunie 2005: N-V judetului Arad
Iulie 2005: Olimp, Constanta
SE RESIMT SCHIMBARILE CLIMATERICE GLOBALE
Proiectiile, la scara Romaniei, ale scenariilor schimbarilor climatice globale indica pentru perioada 1991-2099 (fata de perioada 1961-1990) o crestere de aproximativ 2?C a temperaturii medii a iernii si o crestere mai pronuntata a temperaturii medii a verii (de 3,5?C in nordul tarii si de 4,3?C in sudul tarii). Iarna, regimul precipitatiilor va fi excedentar in nord-vestul tarii si deficitar in sud-vest. Vara va fi deficitara in precipitatii. Scenariile climatice "avertizeaza" asupra cresterii frecventei evenimentelor climatice extreme.
TREI ZILE CU VIJELII.
Conform avertizarilor meteorologice, va ploua in toata tara, uneori torential. Local, ploile vor fi insotite de grindina, descarcari electrice si vant "cu aspect de vijelie".
Sursa:www.ziarulcn.com |
| 2005-08-04 10:44:58 |
Postata de 2good |
|
|