| „Ne-au facut olteni cu forta!“ |
Olteni cu forta, nemtii din Orsova traiesc la granita fostului imperiu austro-ungar. Din familii de marinari, mestesugari de varf sau specialisti veniti la ridicarea Portilor de Fier au ramas in Romania, subjugati de Dunare, de veghe fostului oras. Orsova Veche a disparut sub ape la ridicarea barajului in anii ’70. (EUGENIA MIHALCEA)
 Ii spunea Mathias atunci cand a venit tatal lui, descendent al cehilor adusi pe vremea Mariei Tereza sa consolideze granita cu sarbii. Cat despre mama lui, a fost femeie de casa, cum spune Hanzi, dar nascuta in Austria in Orasul de Mustar (Senftenberg) si venita la Dunare sa-si cunoasca soarta. Apoi a devenit Matyas, cand ungurii i-au cerut sa aiba nume pe masura oranduirii. Pana la Matias Ioan nu a mai fost decat un pas, facut pe vremea comunistilor, cand Securitatea ii sufla in ceafa de fiecare data cand primea o scrisoare de la rudele din afara. „Nu ne deranjeaza ca toti au incercat sa ne romanizeze numele; vrem doar sa ne pastram traditiile“, spune Mathias, scotand din pivnita, obicei mai vechi in familie, o sticla de vin de casa. Casa noua din Orsova sta catranita intr-o parte, ca mai toate cele facute in orasul nou. In panta. „Parintii au cumparat casa in orasul vechi“, povesteste Hanzi. Dar la ridicarea barajului au mutat caramida cu caramida intre anii 1968-1974. Le-a mai ramas o lada de zestre, ca pe a doua au ros-o sobolanii si o rasnita de cafea ce sta atarnata pe un perete de bucatarie, inlemnita in timp, cu doua boabe de cafea batrane.
Dragostea de Dunare
Comunistii apoi au despagubit toti orsovenii, cu un leu pe metru patrat, cum erau banii la vremea aceea, dar mai mult nu, ca la retrocedari nu s-au mai incadrat, din cauza ca nimeni nu s-a mai apucat sa masoare terenul de sub apa. Si nici nu si-au tinut promisiunea ca le vor da curent gratuit pentru toata viata, ci numai i-au lasat sa-si recladeasca vietile si casele langa Dunare, care i-a legat ca sub un blestem. „Pentru Dunarea asta m-am intors de oriunde am fost“, spune Ioan, nascut in ’37 in orasul vechi, unde a facut si oboda (asa cum zice el la gradinita intr-o amestecatura de ceha si ungureste). Apoi a fost elev pilot pana cand Securitatea l-a sfatuit sa-si caute de munca la uscat. Stia prea multe limbi straine, caci Ioan vorbeste germana, ceha, ungureste, rusa, sarba si romaneste. Si cu toate astea lumea spune ca ei is olteni. „Da’ de unde?! Olteni cu forta!“, se revolta nemtii. „La noi sunt trei feluri de olteni, cei de la Svinita, care au vrut sa treaca la Mehedinti, olteni din nastere si cei cu forta, alipiti de pe granita fostului imperiu austro-ungar“.
In asteptarea mortii
In Orsova veche erau vreo 12.000-13.000 de locuitori, dintre care 60% etnici germani, asa cum ne lamureste Horst Vaczy, presedintele Forumului Democrat German din Orsova. Acum mai stau in oras vreo 200 de nemti si inca niste case goale, ale celor care au luat drumul Germaniei dupa o pensie mai buna si pentru a scapa de regim. Numai Amalia isi ascunde lacrimile in coltul ochilor cand vine vorba de acasa. Parintii ei s-au cunoscut intr-un lagar in Cehia, de unde au evadat in Romania. „Mama a murit la 84 de ani, dar si atunci cand mergea la piata intreba «Kit costa ?»“, suspina Amalia, al carei bunic a fost sofer al unui SS. Cu Ioan s-a cunoscut prin ’77, cand a venit in delegatie la Orsova si cand barbatul a ajutat-o sa coboare de pe vas. Asta ii era meseria si apoi asa i-a fost soarta. Au ramas evadati-incarcerati in Romania, caci n-au primit actele la timp sa plece in Germania. Spun despre ei ca sunt cetateni ai Romaniei, dar numai la vot zic ca s-au incurcat in stampile si au gresit. „Stau in ocna podului, ca aia mi-au luat scara“, zice Horst vorba oltenilor. Si nu mai asteapta decat momentul in care vor ajunge in Poiana Stelei, cimitirul de pe deal. „Dar si acolo trebuie repartitie din timp...“
De venit, nemtii au venit de pe la 1800 incoace. „Bunica din partea mamei era din Dalmatia, iar bunicul a fost navigator. Familia Albrecht... dar el a murit pe vapor“, isi dezgroapa radacinile Horsty. El a luat o olteanca de nevasta, pe care nu ar schimba-o pentru nici o alta.
Viata unui caine in fantana
Roman si-a luat si Marika, sau Maria Cosorean, cum e in buletin. Strabunicul ei a fost dulgher, iar bunicul pantofar in perioada interbelica, dar si canta la vioara. Pozele vechi se perinda prin fata ochilor, dar nu vrea sa fie fotografiata. Ii e frica inca de politia politica, asa cum la promenada merge cu actele in buzunar. „In Orsova veche, intr-o perioada foarte indelungata, 1950-1959, in unele zile se bloca toata circulatia si daca nu aveai buletin la tine, te aresta, chiar daca te stia soldatul“. Marika a avut un var deportat in Siberia, dar cand s-a dus la scoala in orasul vechi, la Orsova, invatatoarea i-a spus sa uite toate lucrurile rele. S-a facut ca le uita, asa cum se prefacea ca se duce la intalniri culturale si se furisa in biserica. Pana intr-o zi, cand i-a prins profesorul de matematica, al carui nume nu vrea sa si-l aminteasca. „Ne-a intrebat de ce ne ducem la biserica si atunci cand i-am spus ca mergem sa ne rugam, a tipat la noi, ca la el sa ne rugam“.
Numai in amintire a ramas mirosul carnatilor proaspeti afumati cu hrean care se faceau de Craciun si supa de vin cu cornuri pe care o gatea bunica ei. Si durerea ca in clasele elementare erau dusi la filme unde le aratau nemtii care ii bagau pe evrei in camerele de gazare. „Copiii au inceput sa-mi zica atunci cand au mai crescut: Mutti, nu mai striga afara dupa noi nemteste!“. Si asta pentru ca ceilalti vecini incepusera sa le spuna Hitler...
Acum orasul vechi e tot ce ar mai vrea inapoi. „Eu as da ani din viata sa mai traiesc o zi in orasul vechi. Ma simt asa, ca un pom scos din radacina si pus in alt loc. Traieste pomul ala, dar eu nu mai sunt acasa“, suspina Marika aruncandu-si ochii pe fotografiile de la nunta. Pe Gigel, care-i din Banat, l-a cunoscut cand a venit cu armata sa darame orasul vechi. Era ofiter si a luat-o la numai doi ani dupa ce a terminat liceul. „Nunta noastra a fost ultima din orasul vechi.“
In Germania nu s-ar duce, cu toate ca nici in tara nu e mai bine. „Viata in Romania e ca a unui caine in fantana: mori de foame, dar e plin de apa“.
Sursa : www.jurnalul.ro |
| 2004-04-26 10:55:58 |
 Postata de dan |
|
|
