| Militarii romani din Irak asculta manele si joaca table |
Genistii romani din cadrul bazei militare multinationale de la Al Hillah, supranumiti "Tigrii desertului", dorm in corturi cu aer conditionat, iar seara, cand termina misiunile joaca table sau remi.
 Mai mult, fiindca dorul de casa este pregnant ei asculta in masina, atunci cand au misiuni de lupta, manele si muzica populara. Acestea sunt practic singurele momente de respiro ale unui soldat roman din Irak, fiindca in rest ei trebuie sa fie mai tot timpul cu ochii in patru pentru ca moartea pandeste dupa dunele de nisip. "Cand genistii pleaca in misiuni sunt insotiti pe tot drumul de un tab care le asigura protectia, dar si de o ambulanta si de medici pentru ca niciodata nu se stie cum poti fi atacat. Se lucreaza la o temperatura de pana la 700C la soare si nu e saptamana in care sa nu fie furtuni de nisip", spune Antonia Ionita, corespondent TVR, care s-a intors de curand din baza de la Al Hillah. In ceea ce priveste relatia militarilor romani cu localnicii, Antonia Ionita spune ca irakienii ii simpatizeaza pe romani si cea mai mare placere a lor este sa le vanda acestora produse in bazar fiindca manuiesc bine arta negociatului. "Daca un american vrea sa cumpere ceva scoate banii si cumpara... romanii se tocmesc insa si asta le place mult irakienilor. Din aceasta cauza un american a platit 8 dolari pe un CD in timp ce un militar roman doar 1 dolar. Dar cei mai prietenosi sunt copiii, care au invatat chiar romaneste si strang tot ce arunca militarii", mai spune Antonia Ionita. Antonia si colegul sau, cameramanul Dorian Ionita, sunt singurii ziaristi din Romania care au trait "pe viu" grozavia unui atentat sinucigas, cel mai mare pus la cale vreodata asupra unei baze militare a coalitiei multinationale din Irak. Atentatul care a avut loc pe 18 februarie a ingrozit omenirea, insa doar putini sunt cei care au avut "sansa" sa transmita ceea ce au simtit pe pielea lor. Fiindca in felul lor sunt unici, CNN a difuzat deja un material despre corespondentii TVR care au fost la un pas de a-si pierde viata fiindca au avut "ghinionul" de a se afla in acea dimineata in baza militara. Cei doi sunt corespondenti teritoriali ai TVR insa chiar si asa au avut sansa sa ajunga in Irak. Ei au fost trimisi sa-i insoteasca pe militarii romani care i-au schimbat pe cei care au ajuns in Irak in primele zile de conflict. Pana in dimineata zilei de 18 februarie a.c. "norocul" nu le-a prea suras fiindca au trebuit sa respecte cu strictete ordinele din baza militara. "Al Hillah este un oras la 100 kilometri de Bagdad, construit din ruinele Babilonului. Aici Saddam chiar avea un palat regal impunator, iar baza militara multinationala care era sub comanda poloneza se afla in fosta garnizoana a lui Udai. Misiunile celor 170 de soldati genisti romani care isi spun "Tigrii desertului" sunt legate de reabilitarea bazei dar si de construirea unor scoli si posturi de politie irakiene, asa ca noi trebuia sa realizam reportaje in special legate de activitatea soldatilor nostri. Fiindca avusese loc un accident in ultimele zile ale sederii noastre, nici nu mai aveam voie sa parasim baza", si-a inceput povestea Antonia Ionita. Cu doua zile inainte de a pleca in Romania avea sa se intample insa ceva care le-a dat sansa celor doi sa simta cum este sa fii corespondent de razboi, dar, in acelasi timp, i-a marcat pe viata. "Eram la dus cand a avut loc atentatul. Au fost doua explozii. Prima nu a fost extrem de puternica. S-a zguduit cladirea si geamurile s-au clatinat, insa doar atat. A doua insa a fost atat de puternica incat am zis ca e un cutremur de peste 7 grade Richter. Geamurile s-au transformat practic in schije si multi militari au fost grav raniti tocmai din acest motiv. Mi-a fost frica, insa instinctual am luat-o la fuga ca sa ajung mai repede la camera de filmat. Aveam nevoie de cat mai multe imagini", spune Dorian. Antonia insa a trait drama la o intensitate mult mai mare. Ea era singura in camera cand a avut loc deflagratia si spune ca s-a speriat foarte tare. "Pana la atentat nu mi-a fost teama pentru viata mea, insa atunci am realizat ca pot sa mor. Am fost lovita de un ciob la un deget si am inceput sa tip: "vreau acasa, mi-e frica!"... asa m-au gasit Dorian si cu un comandant roman care mi-a spus ca si soldatii au nevoie de incurajari si ca cel mai bine ar fi ca eu sa merg printre ei ca asa isi vor recapata curajul. imi era groaza, insa mi-am pus cascheta si vesta pe mine si am acceptat. Dupa mai bine de jumatate de ora am fost lasati sa mergem sa filmam de la o distanta de 50 de metri. Eram numai noi si cei de la CNN. Atunci am vazut adevarata grozavie... fiindca e ingrozitor sa vezi halci de carne de om ca in hala si la fel de oribil este sa-i vezi pe localnicii de care te desparte doar un gard ca isi schimba radical atitudinea si ca te-ar ucide doar din priviri', povesteste Antonia.
Articol de: Victor Gurescu (Libertatea) |
| 2004-04-23 00:42:23 |
 Postata de dan |
|
|
