Portalul Tau
Referate On Line Cele mai apreciate retete culinare doar pentru tine! Orice programel de care ai nevoie! Doar pentru a nu cauta prea mult!
Referate On Line
 
Kut.Ro-Primul Motor de Cautare in Domeniile .ro

Kuta pe site Kuta pe Web   

 

 Categorii
 
   
Slideshow Slideshow
 
Shell negociază vânzarea afacerii din România
Gigantul anglo - olandez Shell, a treia corporaţie petrolieră din lume, negociaza de mai multa vreme vanzarea afacerii cu benzinării din România, care numără acum 58 de staţii, spun surse din piaţa.

Portofoliul companiei Shell România SRL a stârnit deja interesul a doua - trei companii, printre care se numara şi grupul ungar MOL, adaugă sursele citate. Valoarea tranzacţiei ar putea depăşi 70 milioane de dolari.

Surse din piaţă afirmă că gigantul petrolier european ar fi luat decizia retragerii de pe piaţa românească încă de anul trecut, când au vândut 23 de staţii catre grupul ungar MOL, în cadrul unei tranzacţii estimate pe piaţă la 20 - 25 mil. dolari.


"Piaţa româneasca de distribuţie a carburanţilor este neliberalizata de mai bine de 14 ani, iar acest lucru a produs pierderi companiilor internaţionale, care vin aici ca sa facă profit. Shell s-a decis sa vândă, însă va ţine la preţ şi la seriozitatea partenerului", spun surse de pe piaţa petrolieră.

Potrivit ultimelor informatii, tranzacţia ar viza atât reteaua formată din 58 de benzinării, cât şi celelalte componente ale afacerii Shell România SRL - lubrifianţi şi altele.

Privind pe piaţa de retail internă, din ceilalţi sase jucatori corporatisti (Lukoil - Rusia, OMV - Austria, MOL - Ungaria, Rompetrol, Agip - Italia sau Petrom), numai Petrom şi Agip ies din calculele "hârtiei" privind o achiziţie de proporţii. Reteaua distribuţiei de carburanţi din România cuprinde între 1.800 şi 2.100 de staţii, conform estimărilor jucatorilor din piaţă, în lipsa oricaror staţistici oficiale pe acest segment. Luând în calcul o medie de peste 2.000 de staţii, Petrom are la dispozitie o retea de peste 600 de benzinării, Lukoil şi Rompetrol fiecare cu peste 220 de staţii, MOL cu peste 74 de staţii, Shell cu 58, OMV peste 51 de staţii, Agip - 20 de staţii, restul aparţinând proprietarilor particulari.

Shell a înregistrat în 2003 pentru prima oara profit în ultimii cinci ani, cu o valoare de 5 mil. dolari la o cifră de afaceri globala de 220 mil. dolari. Shell este prezenta pe piaţa prin Shell România SRL - pe piaţa distribuţiei de carburanţi, dar are şi o participatie de 55% din societatea mixta Shell Gas România, unde restul acţiunilor sunt deţinute de SNP Petrom.

Corporaţia anglo - olandeză a investit peste 161 mil. dolari în cele două companii din România din 1992 încoace. În plus, Shell a mai cheltuit fără succes încă aproximativ 70 mil. dolari în operaţiuni de explorare în nordul Transilvaniei la mijlocul anilor 90. Asadar, piaţa românească a costat compania anglo - olandeză mai mult de 230 mil. dolari în 12 ani, din care a recuperat prea puţin.


Pierderile Shell România SRL s-au ţinut lant: de 13,2 mil. dolari la un volum de afaceri de 145 mil. dolari în 1999, pierdere de 2,8 mil. dolari la rulaj de 123 mil. dolari în 2000, respectiv 3,8 mil. dolari la o cifra de afaceri de 88,9 mil. dolari în 2001. Abia în 2002, Shell România a fost foarte aproape de a încheia balanta de venituri şi cheltuieli în echilibru, înregistrând o pierdere de numai 100.000 dolari.

La nivel internaţional, de la începutul anului, Shell se afla într-un scandal continuu legat de reducerea rezervelor de hidrocarburi, aflate în proprietatea companiei. Seful Shell a fost forţat sa demisioneze. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu alţi directori. Din cauza acestei probleme, Shell nici nu şi-a publicat rezultatele pe 2003.

Global, veniturile totale ale Shell depăşeau la finele lui 2002 nivelul de 179 mld. dolari, având peste 145.000 de angajaţi în 145 de state din lume. Anul trecut, a înregistrat un profit record de 12 mld. dolari. Pe bursa de la New York, capitalizarea Royal Dutch trece de 103 mld. dolari.

Sursa : www.masini.ro
2004-04-22 10:35:13 Postata de dan
   
Stirile Zilei  2004-04-22 10:35:13
 
  Vacanta Mare e cu audienta la pamant
  Lipsa de fier duce la anemii grave
  „Imi place palinca“
  Spectacol istoric pe malul Dunarii
  Sute de victime in cateva ore
  Sanatatea, cel mai corupt domeniu
  Afaceri pe banii specialistilor
  Internetul urii
  Ceausescu era speriat de asasinate politice
  Diplomat libian mort intr-un club de strip-tease
  49 de morti, 463 de raniti, 698 de arestati
  Americanii vor mai multi romani in Irak
  Hardware: Navman iCN630 - Ai probleme cu orientarea, ia-ti GPS
  Sillicon Valey s-a umplut
  IT - Stirile zilei
  Lexus şi Skoda oferă cea mai mare satisfacţie clienţilor britanici, potrivit JD Power
   
  Ultimele stiri din -
Trimite Email cu aceasta stire
Tipareste Stire
Mai multe stiri din
· Teatru - Premiu pentru 'Poiana boilor'  (2005-11-21 10:31:24)
· Deces - A incetat din viata Doru Popescu  (2005-11-21 10:30:47)
· Sondaj - Vedetele si barfele fac vanzare  (2005-11-19 11:54:00)
· Gaudeamus - Scriitoarea Moony Witcher viziteaza Romania  (2005-11-19 11:53:17)
· Traieste cu Leo de la Cassa Locco, pentru cateva ore  (2005-11-19 11:52:43)
· Antena 3 - Seinfeld vine la Jay Leno  (2005-11-18 11:12:36)
· Artistii nu stiu cum le vor fi impartite cele 20 miliarde de lei vechi  (2005-11-18 10:39:17)
· UAP si-a vandut lucrarile de patrimoniu, dar fostii ofertanti sunt nemultumiti  (2005-11-18 10:38:42)
· «Nicolae Iorga, la Istanbul»  (2005-11-18 10:38:17)
· «Gardianul» de la Chisinau nu are legatura cu publicatia noastra  (2005-11-18 10:37:53)
Parteneri media :
Jurnalul National Libertatea OnLine Ziarul care spune lucrurilor pe nume Cotidianul Gardianul
   
Wallpaper Stiri Concursuri ServiciiOnLine DownloadSoft
Sms Moka Vremea JocuriOnLine Sistemul fiscal Titrari
Mail Media Programul TV Persoane fizice Wallpaper
#irc Curs Valutar Bancuri Persoane juridice Referate
BAC 2004 Linkuri utile Muzica Noutati Retete Culinare
       PHG recomanda    Adaugari noi
Cum sa adaugi un site - Termeni de utilizare - Politica de securitate - Mail us - Publica pe acest site  FreeFind.com



© Copyright reserved by PHG SOFT- 2003-2005