| 'Astazi e ziua ta...' - Carmen Stanescu |
In urma cu mai bine de jumatate de secol ii captiva pe cei care o vedeau pe scena Teatrului National din Bucuresti in rolul Mitei Baston din piesa "D’ale carnavalului".
 Mereu cuceritoare, pe scena sau pe ecrane, Carmen Stanescu a stiut de copil ca teatrul este drumul pe care vrea sa-l urmeze. Actrita implineste astazi 80 de ani.
"Am fost indrumata de Cel de Sus sa urmez acest drum" - "O sa intru in anul asta de viata si poate o sa intru si in celalalt, cat o vrea Dumnezeu, tot asa cum sunt acum, cu speranta, cu pofta de lucruri frumoase... Ma simt bine, am o familie pe care o iubesc, am o casa in care ma simt cel mai bine. Nu prea ma incanta ca schimb prefixul, dar ce sa fac?! Asta e! Nu imi da nici o stare, sunt prea desteapta ca sa ma influenteze asa ceva. S-au schimbat mereu prefixele, si la 20 de ani, si la 30 de ani, si tot asa. Sunt obisnuita. Sa vedem cat voi mai schimba prefixul... Pentru mine, ritmul e din ce in ce mai accelerat, adica vreau sa fac mult mai multe ca inainte, pentru ca imi dau seama ca prea multe prefixe nu o sa mai schimb. Am si niste povesti frumoase spaniole pe care vreau sa le traduc, am multe ganduri, sunt in continuare la Teatrul National, vreau sa am spectacole frumoase. Toate aniversarile mele au fost pline de speranta, de dragoste din partea familiei si a prietenilor. Satisfactia cea mai mare e succesul enorm pe care l-am avut si il am in teatru si sper sa il mai am multa vreme, fiindca ma simt exceptional, asta nu pentru ca trebuie sa declar acum, dar cred ca oricine isi da seama. Incepand de la 6 ani mi-am dorit sa fac teatru. De cand m-au dus parintii prima data la teatru, la Teatrul Mare (era o splendoare de teatru, o bijuterie care a ars in ultima zi a razboiului), spectacolul splendid m-a cucerit si mi-am dorit sa fiu si eu acolo sus pe scena. Uite ca mi s-a realizat! Odata am plans la sfarsitul vacantei de iarna si am spus ca eu nu mai vreau la scoala, vreau la teatru. Iar tata a avut o intelegere extraordinara si mi-a spus: ‹‹Da’ tata, dar e rusine sa te duci la teatru daca tu nu termini scoala. Asa ca hai sa terminam scoala cu bine si pe urma te duci la teatru!››. M-a convins si asa a fost. Tata a fost un mare avocat si ar fi vrut, daca eu nu tineam atat de mult la teatru, sa il urmez, sa fiu avocata, dar nu cred ca as fi reusit sa fac asta atat de bine, fiindca nu imi placea. Sportul imi place enorm si mi-a placut intotdeauna, de altfel am fost campioana... am fost 5 ani in echipa nationala de tir. Am renuntat, pentru ca sportivii au o limita, atunci cand incepi sa ratezi, te retragi, nu are sens sa continui. Aveam titlul de maestra emerita, in ’50-’52 a fost asta; au fost cinci ani buni si cu succese, dupa aceea a trebuit sa ma retrag din cauza teatrului, nu se putea... aveam roluri mari, jucam seara, ziua ma antrenam, ma duceam la poligonul Tunari, nu se putea... era foarte aglomerata viata asta a mea. Datorita marelui Sica Alexandrescu am lucrat Caragiale, am devenit celebra in Coana Zoe din ‹‹O scrisoare pierduta››, in Mita Baston din ‹‹D’ale carnavalului››; in filmul ‹‹Telegrame››, care l-am facut tot datorita lui. Cred ca am fost indrumata de Cel de Sus sa urmez acest drum, eu sunt foarte credincioasa si sunt convinsa ca m-a ajutat Dumnezeul meu sa imi iasa bine si sa reusesc in ceea ce am dorit. Cel mai frumos cadou primit de ziua mea a fost iubirea celor din jurul meu."
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-07-29 11:19:10 |
 Postata de 2good |
|
|
