Portalul Tau
Referate On Line Cele mai apreciate retete culinare doar pentru tine! Orice programel de care ai nevoie! Doar pentru a nu cauta prea mult!
Referate On Line
 
Kut.Ro-Primul Motor de Cautare in Domeniile .ro

Kuta pe site Kuta pe Web   

 

 Categorii
 
   
Slideshow Slideshow
 
Arme romanesti capturate in Italia
O nava sub pavilion turcesc a fost retinuta in sudul Italiei dupa ce autoritatile au descoperit la bord o impresionanta cantitate de armament. Autoritatile italiene spun ca armamentul fusese incarcat pe nava in Romania. Agentia Nationala de Control al Exporturilor afirma ca este vorba despre o operatiune comerciala legala a Romtehnica.

O nava sub pavilion turcesc a fost retinuta in sudul Italiei dupa ce autoritatile au descoperit la bord o impresionanta cantitate de armament. Autoritatile italiene spun ca armamentul fusese incarcat pe nava in Romania.

Gina Anton, Lavinia Tudoran

Nava „Adnan Bayraktar“, sosita pe data de 13 aprilie in Portul Constanta din Odessa (Ucraina), a intrat la operare in dana 44, unde a descarcat 85 de containere si a incarcat alte 76 de containere. Dupa o zi de stationare, vasul a plecat spre Italia, unde, afirma presa italiana, au fost descoperite la bord „8.000 de pistoale Kalasnikov“.


Armament incarcat la Constanta Cunoscuta publicatie Panorama a transmit ca vamesii din portul Gioia Tauro, din regiunea Calabria, au descoperit aproape 8.000 de semiautomate Kalasnikov pe un vas sub pavilion turcesc. Armele, au scris ziarele italiene, au fost incarcate in trei containere in portul Constanta, la bordul navei „Adnan Bayraktar“, si urmau sa ajunga la o companie din Georgia, Statele Unite al Americii. In afara de Kalasnikovuri, autoritatile italiene au mai gasit pe vas 11 mitraliere grele, incarcatoare si baionete. Valoarea transportului depaseste 6 milioane de euro, dupa estimarile italienilor.

Garda Financiara din Calabria a confiscat armele, iar procuratura a declansat o ancheta pentru a afla daca nu cumva pustile-mitraliera erau destinate unor tranzactii ilegale pe piata neagra sau utilizarii in scop militar. BBC noteaza ca, in acte, scopul declarat al celor 8.000 de semiautomate era civil, nu militar.

Cum au pus vamesii din Gioia Tauro ochii pe nava turceasca? Presa italiana sustine ca declaratiile echipajului privind transportul nu au fost tocmai conforme cu realitatea.


„Au fost modificate“

Contactati de Jurnalul National, cei de la Garda Financiara din Calabria au fost destul de retinuti in declaratii. Ei ne-au explicat totusi ca s-a declansat o ancheta serioasa dupa ce s-a constatat ca mitralierele „au fost modificate astfel incat sa intre in categoria armelor comune, nu a celor de razboi“.


„Venea din trei in trei saptamani“

Operatorul navei cu bucluc a fost firma Umex, iar agentul ei, societatea HUB Dacia, ambele firme romanesti. Oficialii celor doua firme sustin ca nu au incarcat armament la bordul navei, ci marfuri generale. Directorul HUB Dacia Constanta, Cristian Badea, a spus ca „Adnan Bayraktar“ este o nava de linie, care venea in portul Constanta din trei in trei saptamini.

Cristian Badea a mai spus ca in declaratiile vamele pentru containerele care s-au incarcat din Constanta scria ca vasul are la bord scaune, mobila, apa minerala, marfuri generale, instrumente muzicale, sticle de vin, iar 95 la suta din containere au fost vamuite in punctele de trecere a frontierei de pe teritoriul Romaniei.


„Nu am incarcat arme la Constanta“

Si Mihai Sava, de la compania HUB Dacia, ne-a declarat ca aceasta a venit la Constanta de la Odessa. „Vasul a descarcat si apoi a incarcat in jur de 80 de containere. A incarcat marfuri generale. Din cate stiu eu, cand a plecat din Constanta, nava nu avea arme“, ne-a spus agentul. Potrivit acestuia, urmatoarea oprire facuta de nava a fost in portul bulgaresc Varna. De asemenea, Dan Ciuca, sef de compartiment al firmei UMEX, operatorul navei, ne-a declarat ca de la Constanta nava a plecat fara pistoalele-mitraliera Kalasnikov. „Sunt sigur ca aici nu s-a facut nici o operatiune de incarcare cu arme. Astfel de operatiuni, care implica incarcare cu produse speciale, se face sub paza, cu luarea unor masuri de protectie. Or, la Constanta nu s-a facut asa ceva. Nava fie a avut arme, fie le-a luat pe parcurs“, sustine Dan Ciuca. Nici unul dintre cei doi nu stia nimic despre arestarea navei in Italia.


Romtehnica: Export cu acte in regula

Conform secretarului de stat pentru industria de aparare, Decebal Ilina, Compania Nationala Romarm, cea care fabrica pistoale-mitraliera Kalasnikov, are contracte de livrare de astfel de armament pentru SUA, dar transportul acestora nu se face cu vaporul. O alta companie romaneasca, Romtehnica, livreaza catre o firma din SUA arme care au apartinut Garzilor Patriotice. Firma din Statele Unite ale Americii tranforma aceste arme pentru uz militar in arme de vanatoare. Surse autorizate din Ministerul Apararii Nationale ne-au declarat ca acest contract este in regula si ca, de mai multe ori, transporturile efectuate spre SUA au avut probleme din cauza excesului de zel al carabinierilor italieni. Directorul general al Romtehnica, Aurel Cazacu, ne-a declarat ca armele sunt exportate in SUA de catre aceasta firma, cu toate actele in regula. „Nu inteleg de ce operatorul si agentul navei au spus ca nu stiau ca se incarca pe vas arme la Constanta, atata timp cat pe documentul de transport era scris explicit atat incarcatura, cat si destinatia. In legislatia americana armele foc cu foc sunt folosite si la vanatoare, pe cand in legislatia europeana acestea au restrictii pentru vanatoare. Din cate stiu, avocatii firmei americane unde noi livram armele sunt in drum sprte Italia pentru a lamuri situatia”.


“Exista transferuri aprobate”

Secretarul de stat Nineta Barbulescu, presedintele Agentiei Nationale de Control al Exporturilor, ne-a precizat ca “exista transferuri aprobate de arme de calibru mic si armament usor din Romania catre SUA, iar exportul acestora s-a facut, potrivit legii romane, pe baza de licente individuale de export si a unei confirmari, preliminare transferului, de catre autoritatile americane (certificate internat ionale de import)”.

Sursa : www.jurnalul.ro
2004-04-21 00:23:50 Postata de dan
   
Stirile Zilei  2004-04-21 00:23:50
 
  Atentie la abuzul de aspirina!
  Joburi pentru tineri: 10 dolari pe ora
  Un grec pentru linistea Irakului
  Arena noua din 2007
  O-zone ne-a integrat in UE
  Casa-fantoma, oameni-fantoma, faradelegi aievea
  Patria high-tech
  14 ani de la CPUN
  Intelegeri la CEDO pe banii nostri
  Sentinta ADN: Nevinovat!
  Milea, Postelnicu si Vlad, izolati in CC
  Cineva, acolo sus, iti citeste e-mailul
  Site-ul saptamanii: Artline.ro – Galerii de arta cu vanzare
  Un giga de spam
  Noul model Dacia va fi lansat în luna septembrie
  GM şi Ford investesc 720 milioane pentru o nouă transmisie automatică
  Pentru Peugeot, numerele sunt sacre...
  SsangYong îşi extinde gama cu monovolumul Rodius
   A treia victorie pentru Mitsubishi în Campionatul Mondial rezervat modelelor de producţie
   M Car Trading a lansat pe piaţa românească noul Mitsubishi Lancer Evo VIII
   
  Ultimele stiri din -
Trimite Email cu aceasta stire
Tipareste Stire
Parteneri media :
Jurnalul National Libertatea OnLine Ziarul care spune lucrurilor pe nume Cotidianul Gardianul
   
Wallpaper Stiri Concursuri ServiciiOnLine DownloadSoft
Sms Moka Vremea JocuriOnLine Sistemul fiscal Titrari
Mail Media Programul TV Persoane fizice Wallpaper
#irc Curs Valutar Bancuri Persoane juridice Referate
BAC 2004 Linkuri utile Muzica Noutati Retete Culinare
       PHG recomanda    Adaugari noi
Cum sa adaugi un site - Termeni de utilizare - Politica de securitate - Mail us - Publica pe acest site  FreeFind.com



© Copyright reserved by PHG SOFT- 2003-2005