| Trenul groazei, oglinda saraciei |
de Sorin Anghel
Chiar daca vedeta cailor ferate pare a fi "Sageata albastra", cel mai cunoscut tren din Romania este personalul Oltenita – Bucuresti. Nu traverseaza muntii, nu ajunge pe malul marii, nu merge nici pe sub pamant, dar a devenit celebru din cauza numarului urias de blatisti si a conditiilor inumane de calatorit.
 Iliescu, Dunare, peste, canal, santier naval. Cam astea sunt lucrurile care ii vin in minte oricarui roman atunci cand aude de Oltenita. Un alt reper pentru urbea natala a fostului presedinte este si trenul personal care face legatura cu Capitala. O calatorie dureaza mai bine de doua ceasuri si se desfasoara pe un taram al groazei, de unde risti sa ajungi direct la spital daca deranjezi pe cineva mai iute la manie sau care crede ca toate relele de pe fata Pamantului sunt indreptate impotriva sa.
REZERVAT. Prima garnitura porneste la drum din Oltenita. Este personalul 8061. Olteniteanul cel sarac porneste cu noaptea in cap spre gara, nu inainte sa isi arunce in traista cateva rosii, o bucata de paine si o cutie de pateu. Daca nu e post. Trenul pleaca la 3:45. Cu o jumatate de ora inainte, cateva siluete pot fi zarite pe strazile orasului. Se indreapta timid spre gara. Vorbesc in soapta, dar nu pentru ca i-ar putea trezi din somn pe semenii lor. Motivul este cu totul altul. Cei care apeleaza la acest tren sunt oameni cu adevarat saraci, imbracati modest, care muncesc la periferia Capitalei pe salarii ridicole. Oltenita este un oras mic, in care mai mult se barfeste decat se munceste. Cine merge cu acest tren, chiar daca o face pentru a-si castiga painea, este privit cu dispret pana si de cei care nu fac nimic toata ziua. Sunt acei "pierde vara", care au ca unica ocupatie spartul semintelor in centrul orasului. Este atat de multa liniste inainte de plecarea trenului, incat a-i putea sa te opresti cateva clipe sa asculti sunetul pasilor. E ca un step. Numai ca artistii sunt niste salahori cu carca, iar asfaltul negru, care ziua se inmoaie ca o ciocolata uitata la soare, ia locul scenei.
PREAMBUL. Cand ajungi la gara te intampina zgomotul locomotivei. Cateva becuri palpaie plictisite. Daca nu esti obisnuit cu ruta asta si nu stii care sunt obiceiurile locului, incepi sa cauti casa de bilete. O gasesti in sala de asteptare. Intri, dar e pustiu. Ajungi la casa si te bucuri ca nu e nimeni inaintea ta. Dar nu e nici casierita, care casca gura pe afara. Se arata foarte mirata cand vede ca cineva vrea bilet. E chiar un pic deranjata de acest lucru, dar isi face meseria.
DEZORDINE. Iti iei bucata de carton pentru care platesti aproape 50.000 de lei vechi si te duci spre tren. Pe bilet nu scrie vagonul sau locul, asa ca esti liber sa stai unde vrei. Tot trenul e al tau. Numai in locomotiva nu e voie, in rest poti sa faci orice. Te gandesti sa urci cam pe la mijlocul trenului. Cum ai pus piciorul pe scara, te izbeste un miros insuportabil. Imediat arunci o injuratura. Esti auzit de un batranel vestejit, care te ia in primire. "Ce, nepoate, ai dat de greu? Nu iti place cum miroase? Asta e mirosul CFR-ului", spune in treacat, dupa care loveste cu piciorul usa compartimentului. Merge mai departe prin tren, in cautarea unui loc de dormit.
NOROC. E racoare, compartimentele sunt goale. Doar prin unele locuri mai vezi cate un grup de doua-trei persoane care stau de vorba. Geamurile sunt aburite, asa ca afara nu se vede aproape nimic. Esti in cautarea unui loc cat mai bun. E ca la scoala, cand vrei sa te asezi intr-o banca de unde se poate copia, dar observi ca toate locurile sunt la fel. Pana la urma te pui pe o banca oarecare si spui ca ai fost inspirat fiindca nu se afla langa un WC.
START. La ora 3:45 trenul porneste timid din gara. Pana la Bucuresti sunt 13 statii. Iti faci cruce, spui Doamne ajuta!, si stai la locul tau. Glasul rotilor de tren razbate peste tot orasul. Nu trece mult si te desparti complet de Oltenita, care ramane in spate. Noua locatie este "trenul groazei". Ai plecat de cateva minute, dar esti deja marcat. Pentru cei care fac naveta cu acest personal lucrurile sunt banale. Usile dintre compartimente nu stau inchise si se izbesc de banci cu o ritmicitate inspaimantatoare. Zgomotul este groaznic, dar nimeni nu se ridica sa faca ordine. Navetestii sunt imuni la ce se intampla, asa ca in dreptul fostei Filaturi din Oltenita au adormit deja.
ASALT. Prima statie este la Valea Rosie. Trenul nu sta mult, dar cateva femei au timp sa urce galetile cu legume pe care urmeaza sa le vanda la Bucuresti. Se pleaca mai departe cu ceva mai multa lume la bord, iar la Curcani, urmatoarea oprire, locurile pe banci incep sa devina din ce in ce mai rare. Inca o statie la Luica. Oamenii urca in tren si alearga dupa un loc liber. Parca sunt niste copii de gradinita care atunci cand sunt dusi la circ cauta sa ocupe cat mai multe locuri pentru colegii lor.
TAXI. Faci o analiza a ceea ce s-a intamplat pana acum si te grabesti sa spui ca totusi e bine. La Negoiesti incep sa apara primii scandalagii. "Rodico, ai gasit, fa, locuri?", striga unu’ cat il tin plamanii. Nevasta-sa, aflata in acelasi compartiment, radiaza de fericire. "E, ho, ma, disperatule, urli de scoli lumea asta care doarme. Parca esti d-ala nebunu’. Vino aici si stai jos, ca ti-am gasit loc la geam, sa vezi rasaritu’", spune ea, dupa care ii azvarle si o vorba de dulce. Trenul pleaca, dar dupa cateva sute de metri se opreste brusc. S-a tras semnalul de alarma, dar nimeni nu se panicheaza. Au mai fost cativa somnorosi care nu mai aveau cu ce ajunge la serviciu, asa ca un coleg de-al lor si-a facut datoria si a mai intarziat un pic trenul. In efectiv complet, se ajunge la Budesti, singurul oras de pe traseu. Vreo 200 de oameni, cam 90% rromi, dau navala in tren. Nu mai sunt locuri pentru toti, asa ca unii stau in picioare. De aici incolo personalul Oltenita – Bucuresti seamana cu un bulgare de zapada. Cu fiecare statie pe care o parcurge devine mai incarcat si nimeni nu coboara pana la destinatia finala. Oamenii se agata de acest tren precum paiele ratacite de o grebla deasa.
CASA GROAZEI. La Vasilati aceleasi scene. Imbulzeala pe scari, injuraturi, strigate... Am trecut de jumatatea drumului si controlorul nu a aparut. Deja este galagie, lumea discuta despre inundatii, s-a facut lumina afara, este imposibil sa mai dormi. Trenul isi vede in continuare de drum, dar nu uita sa opreasca la Galbinasi. Cei care urca de aici se cam dusmanesc cu cei care s-au suit cu o statie inainte, la Vasilati, si cauta sa se evite. Vagoanele sunt impartite pentru a evita o bataie generala, dar tensiunea exista. Nimeni nu vrea sa spuna de la ce a pornit rivalitatea. Nici nu e bine sa pui prea multe intrebari pentru ca risti sa mananci bataie. Cei din tren sunt ca niste paie, care asteapta doar o scanteie de scandal pentru a se aprinde. Le place cearta, dovada expresiile de genul "intru peste el in casa", "ii fac buzunar in burta" sau "il tai cu lama pe fata", care se aud mai des ca rotile trenului. Iti taie respiratia.
ACTORUL PRINCIPAL. Dupa Cucuieti si Plataresti, aproape de Frunzanesti apare controlorul. "Vine nasu’, fa! Cat ii dam? 10 mii?", se aude o voce. Unii se fac ca dorm, poate scapa fara sa plateasca. Adevarul e ca la felul in care se calatoreste pe ruta asta, pasagerii ar trebui sa primeasca bani pentru ca se incumeta sa urce in tren. Nasul nu iarta pe nimeni, insista la cei care se fac ca dorm, si culege cu repeziciune bancnotele, chiar daca la intrarea in fiecare compartiment spune in gura mare "biletele dumneavoastra la control". Cand vede tichetul de calatorie face o fata ca de speriat, ca si cum nu a mai vazut asa ceva de multa vreme. Il priveste de mai multe ori, ca pe un obiect de arta, apoi isi arunca privirea catre mine. Composteaza si merge mai departe.
SEX-SIMBOL. Cateva voci feminine se arata extaziate cand se intalnesc cu nasul. "Manca-ti-as ochisorii astia ai tai de baiat frumos ce iesti! Mereu cand te vad pe tine dimineata imi merge bine la piata. Sa-mi dai mie sapca asta a ta, sa i-o dau lu’ blandarau’ ala al meu cand o veni din Spania, sa se creada mecanic pe locomotiva", se aude vocea unei tiganci, dupa care toata lumea izbucneste in hohote de ras. Atmosfera incepe sa se inveseleasca. Procentajul nasului nu este insa maxim. Mai sunt cate unii care chiar vor sa nu plateasca nimic si se ascund in WC-uri atunci cand aud ca vine controlorul. Bucurestiul este din ce in ce mai aproape, trenul a trecut si pe sub Autostrada Soarelui si este la o aruncatura de bat de Soseaua de Centura a Capitalei. Statiile de la Tanganu si Cernica parca nici nu au fost.
EVADARE. Inaintea de capat, trenul mai face o statie la Halta Titan. Inainte i se spunea Catelu. Deja o parte din calatori, nu foarte mare, coboara aici. Fie au serviciul in zona, fie li s-a scarbit de trenul asta imputit si prefera sa mearga mai departe cu RATB-ul. Nu e nici macar ora 7 dimineata, asa ca nici pe mijloacele de transport in comun nu este nevoie sa isi cumpere bilete. Controlorii inca nu si-au inceput programul la ora asta. Densitatea de suflete a scazut, asa ca aerul devine mai respirabil.
FRATI. Cei care merg cu personalul asta au ceva in comun. Suferinta. Si nu doar cea provocata de personalul asta infernal, dar totusi salvator pentru cei care muncesc la periferia Capitalei pentru ca seara, atunci cand se intorc acasa strorsi de munca, sa aiba ce pune in gura. Nu sunt doar oameni care merg sa castige un ban. Sunt si oameni cu necazuri, care merg la spital sau la tribunal, locuri prin care nimeni nu isi doreste sa ajunga. De la Budesti in sus, toti copiii din satele de pe ruta trenului sunt nevoiti sa mearga la liceu la Bucuresti. Pentru asta, trebuie sa se trezeasca la 5 dimineata pentru a putea ajunge la scoala.
BUCURIE
"Manca-ti-as ochisorii astia ai tai de baiat frumos ce iesti! Mereu, cand te vad pe tine dimineata, imi merge bine la piata. Vand tot ce aduc in papornite. Si aduc, nu ma joc cu marfa. Sa-mi dai mie sapca asta a ta, sa i-o dau lu’ blandarau’ ala al meu cand o veni din Spania, sa se creada mecanic pe locomotiva. Ca tare bine o duc astia ca mata"
precupeata incantata de intalnirea cu "nasu’
CEARTA
"E, ho, ma, disperatule, urli de scoli lumea asta care doarme. Parca esti d-ala nebunu’. Ca asa faci in fiecare dimineata. Parca nu stii cum merg trebile pe aici. Taci o data, ca ai o gura cat zece. Vino aici si stai jos, ca ti-am gasit loc la geam, sa vezi rasaritu’. Sa nu zici ca nu iti place. Mai faci si mutre acu’, ca ma zbat sa fie bine"
o calatoare ce-si dojeneste sotul
SFAT
"Ce, nepoate, ai dat de greu? Nu iti place cum miroase? Asta e mirosul CFR-ului. Parca nu stii cum este. Zici ca ai coborat de la palat. Nu vezi lumea ca nu stie care pe unde sa stea. Ce sa facem daca asta ne duce si ne aduce. Ca te uiti pe geam sau dormi tot aia e. Trenul isi face treaba, te plimba pe unde ti-i drumul. Si mai mergi si cu nasu’. Nici nu te doare capul de bilet. Cica miroase urat... auzi la el, parca nu a mai fost cu trenul in viata lui"
un navetist indarjit
FINAL
La sosirea in Gara Titan Sud, fosta 23 August, aflata langa Uzina Republica, undeva in spatele supermarketului Cora, trenul seamana cu un alergator de maraton, care este in stare sa isi dea si ultima suflare pentru a trece linia de sosire. Primii care coboara dau fuga in gura de metrou Republica, altii sar in tramvaie. Parca ar evada. Nu toata lumea se grabeste. Mai sunt si unii care asteapta sa coboare in voie. Ultimii care coboara din vagoane sunt cativa batranei. Merg in vizita la urmasii lor bucuresteni si au pe umeri genti cu legume si fructe. Se misca greoi, la fel ca trenul, dar sunt fericiti ca au ajuns la destinatie fara ca vreun derbedeu de pe ruta asta sa le umble prin bagaje. Pentru ei, asta este victoria finala.
Alternativa
Cei 80 de kilometri de cale ferata care despart Oltenita de Bucuresti sunt strabatuti zilnic de patru garnituri de tren. Doua pleaca din orasul de la Dunare, iar celelalte merg in sens invers. Distanta nu este chiar mare, dar personalul este nevoit sa mearga cu o viteza redusa din cauza terasamentului foarte prost pe care se afla sina de cale ferata. In vremurile sale bune, adica pe vremea lui Ceausescu, acest tren strabatea distanta dintre Oltenita si Bucuresti intr-o ora si jumatate, iar numarul oltenitenilor care apelau la acest mijloc de transport era de zece ori mai mare decat acum. In clipa de fata, singurul avantaj al acestui personal il reprezinta ora foarte matinala la care ajunge la destinatie, lucru care le permite calatorilor sa nu intarzie la locul de munca. Pentru a ajunge in Capitala, locuitorii din Oltenita se folosesc insa de microbuzele care circula din sfert in sfert de ora in ambele sensuri. Pretul unei calatorii este de 70 de mii de lei vechi, iar distanta este strabatuta in circa 60-70 de minute. Nici pe asfalt lucrurile nu stau insa exact asa cum ar trebui. Desi capacitatea unui microbuz este de 20 de locuri, numarul celor care calatoresc intr-un asemenea autovehicul este uneori chiar dublu. In plus de asta, biletele de calatorie nu se impart decat la cererea calatorilor.
Bancul fara haz
In urma cu vreo zece ani, la unul din liceele din Oltenita a ajuns profesor un tanar de prin partile Olteniei. Acesta stia ca intre un extemporal si o nota de doi sa mai faca si cate o gluma pe seama elevilor neastamparati. La una dintre orele sale, unul dintre scolari, scos la tabla, i-a oferit cateva raspunsuri anapoda, care l-au pus serios pe ganduri pe profesor. Cum elevul nu era pregatit si risca sa ramana corigent, i s-a mai oferit o sansa. "Ma, tu nu esti prost deloc, dar ti-e lene sa inveti. Iti pun o intrebare care nu are nici o legatura cu materia noastra. Daca stii sa raspunzi la ea iti dau nota de trecerea", a fost alternativa profesorului. Elevul, foarte incantat ca i se mai acorda o sansa, a acceptat fara sa clipeasca. "Ma, daca te duci acum la gara, care este primul lucru pe care il faci?", a fost intrebarea. Fara sa clipeasca, invatacelul a spus razand cu gura pana la urechi: "Ma urc in tren". Profesorul a inceput sa rada singur, fara ca nimeni sa isi dea seama de ce. Elevul a ramas corigent, iar vara, cand a venit la examen, dupa ce si-a terminat lucrarea, l-a intrebat pe profesor: "Toata vacanta m-am gandit la intrebarea pe care mi-ati pus-o la ultima ora si nu mi-am dat seama de ce ati ras asa de tare. Puteti sa imi spuneti acum?". Replica a venit pe un ton nervos: "Bai, baiatule, cand te duci la gara primul lucru pe care il faci este sa iti cumperi bilet!". Pe un ton timid, elevul i-a oferit raspunsul. "Domn profesor, la noi la Oltenita se merge cu nasul. De ce sa imi iau bilet? M-ati lasat corigent degeaba."
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-07-23 11:17:05 |
 Postata de 2good |
|
|
