| Volvo a lansat pe piaţa românească noul S40 |
Forum Auto, importatorul oficial al mărcii Volvo pe piaţa autohtonă, a lansat noul S40, o maşină care respectă fidel valorile tradiţionale ale binecunoscutei mărci suedeze, siguranţa, performanţa şi designul specific.
În plus, cu acest model Volvo încearcă să atragă pe lângă clienţii obişnuiţi ai mărcii, şi publicul mai tânăr, în plină ascensiune financiară. Prin noul S40, Volvo prezintă un automobil echipat cu toate atributele de confort şi eleganţă ale modelelor de segment superior, dar cu o tinută de drum mai dinamica şi un preţ de achizitie atractiv.
Nivelul de siguranta propus de Volvo S40 îşii propune să stabilească un nou standard în segmentul mediu premium. Elementele caroseriei sunt realizate din oţeluri speciale, cu diferite limite de elasticitate, astfel încât în cazul unui impact, deformaţiile diferitelor structuri sunt absorbite în mod progresiv, pentru o protecţie cât mai mare a pasagerilor.
Exteriorul noului Volvo S40 reprezintă o continuare a aspectului întâlnit la vechiul model, adăugând caracteristici ale modelelor superioare din gamă. În ce priveşte interiorul, acesta e coplet refăcut, ba chiar revoluţionar, datorită consolei centrale.
Aceasta se reliefează distinct în ansamblul elementelor din interior, este subţire şi leaga planşa de bord cu tunelul median, ca o cascadă ce se scurge. În spatele consolei se află un spaţi ce permite depozitarea diferitelor obiecte.
Propulsia lui Volvo S40 este asigurată de noile motoare cu cinci cilindrii in linie, cu cilindree de 2,4l, respectiv 2,5l. Cel mai puternic motor, T5, ofera un maximum de 220 CP şi 320 Nm cuplu, preţul său fiind situat la circa 30.000 de euro, fără taxe. Volvo S40 T5 va deveni disponibil mai târziu echipat cu o transmisie integrală - AWD, data lansării fiind fixată pentru toamna 2004.
Noul Volvo S40 va dispune şi de două variante de motoare aspirate normal cu cinci cilindri, de 170 CP şi 140 CP, şi de un motor diesel complet nou, în 4 cilindrii, de 136 CP. Începând din mai 2004 va fi disponibilă şi motorizarea 1,8 litri, 125 CP benzină.
Sursa : www.masini.ro |
| 2004-04-19 10:45:50 |
Postata de dan |
|
|