| S-au sucit!!!!!!! |
Adriana Tiganila
Devine tot mai evident ca nu vom mai avea alegeri anticipate. Nu le doreste aproape nimeni. Totusi, in contextul actual si in situatia in care ambatul politic al cuiva va prima si vom merge, daca mai vrem, la vot, propunem ca sectiile de votare sa fie montate la pupa, iar campania electorala sa fie transmisa in direct, din barci cu vasle si cu candidati la rame.
Presedintele Traian Basescu tace, face si desface. Asteptam concluzia. Cea mai probabila: Un nou premier Tariceanu invalidat de Parlament. Urmat de un fost premier interimar: Theodor Stolojan. Neurmat de anticipate.
Fostul sef al statului, Ion Iliescu ii roaga pe Calin Popescu Tariceanu sa nu demisioneze. De ce? Stolojan spune ca e decis sa joace cum ii canta Alianta. Adica premier?
Tariceanu da trei declaratii pe zi ca nu renunta la ideea de a demisiona. Si este putin probabil sa revina asupra acestei decizii, e dreptul lui, in fond fiecare om tine la demnitate!
Geoana este dispus sa sustina chiar un guvern de uniune nationala, desi da asigurari ca sansele PSD-ului ar fi mai mari, in anticipate decat in toamna lui 2004. Cu toate acestea, vrea ca Ion Iliescu sa se anjazeze explicit in campanie. Iliescu se lasa curtat si-si fierbe fostii subalterni. Nu uita rusinea suferita la ultimul Congres PSD.
Democratul Emil Boc pare decis sa respecte Protocolul de functionare al Aliantei PNL-PD, act politic prin care fotoliul de premier revine liberalilor. Asa incat, fie Tariceanu, fie Stolojan... Tot un liberal. Ultimul, agreat pana la gererarea unei crize politice, chiar de seful statului.
Liberalii par ca s-au divizat. Unii sustin ca nu renunta la Tariceanu. Altii spun ca solutia "Stolo" nu e de dat pe cioara de pe gard. Ceilalti spun ca si "Portarul de la PNL" - ca sa citam replicile acide, incrucisate, nu demult, cu PSD -, e o solutie mai comoda decat anticipatele.
UDMR spune ca anticipatele au fost provocate de PNL-PD, ceea ce ne duce mai degraba cu gandul la respingerea variantei anticipatelor. Mult mai cerebrali, maghiarii cer solutii diplomatice, nu pe picior. Asta, in conditiile in care ei ar fi cel mai putin afectati de alegeri. Anticipate sau la termen. Au electoratul lor stabil, cam aceleasi posturi de parlamentari, cam aceleasi procente. Iar curtea le este deja varuita atat de Alianta cat si de PSD, pentru asigurarea "armoniei" cu minoritatea majoritara.
Corneliu Vadim Tudor vrea nu doar antipate parlamentare ci si prezidentiale. Pana vedem daca modificam si Constitutia pentru o eventuala schimbare a presedintelui, retinem ca C.V.Tudor nu mai vrea nici macar sa fie asociat cu PSD in plan mediatic, daramite sa mai guverneze impreuna!
Conservatorii lui Dan Voiculescu nu vor alegeri anticipate. Nu-si retrag ministrii din actualul executiv dar, daca decizia politica va fi dizolvarea Parlamentului, vor merge singuri in alegeri.
Analizand toate aceste declaratii, concluzia pare a fi una singura. Cea din titlu!
8 martie 2005. Stolo, «stindardul» Aliantei
Basescu vrea anticipate pentru a-l schimba pe Tariceanu cu Stolojan. El declara ca, in miza alegerilor anticipate, Alianta PNL-PD are oricand in Theodor Stolojan un sustinator puternic. "De ce credeti ca domnul Stolojan nu poate fi? Domnul Stolojan s-a refacut. Alianta are oricand un excelent portdrapel, element pe care eu il am in vedere cand vorbesc de anticipate. Nu vorbesc in orice conditii".
Mierea s-a epuizat. Basescu a afirmat, de asemenea, ca "luna de miere" dintre el si Guvern a trecut si ca are unele "insatisfactii" in legatura cu activitatea la zi a Executivului.
9 martie 2005. Liberalii contraataca
PNL: Tariceanu ramane premier. Liberalii din conducerea partidului n-au ezitat sa-si manifeste, a doua zi, nemultumirea fata de declaratiile din ultima perioada ale presedintelui Traian Basescu, legate de organizarea, in acest an, a alegerilor anticipate. Ludovic Orban, presedintele organizatiei PNL-Bucuresti, l-a atentionat pe Tariceanu ca Basescu, prin demersul sau, nu face altceva decat sa loveasca in plin atat PNL, cat si Guvernul condus chiar de presedintele acestui partid. Tariceanu a fost de acord, dar a cerut evitarea unui conflict intre PNL si PD, doar pentru ca presedintele Basescu se joaca de-a anticipatele.
Sursa:www.gardianul.ro |
| 2005-07-13 11:22:11 |
Postata de 2good |
|
|