| 'Astazi e ziua ta...' – Ion Popescu-Udriste |
A slujit o viata scenele romanesti de teatru, numarandu-se printre cei mai apreciati scenografi. De cativa ani s-a dedicat picturii, bucurandu-se de satisfactiile artei alaturi de sotia sa, Rodica Tapalaga. Maestrul Ion Popescu-Udriste implineste astazi 76 de ani.
 "Am facut ce am vrut si am reusit"
"Eu lucrez tot timpul, nu stau niciodata. Nu mai lucrez in teatru, dar lucrez acasa, imi fac picturi, acuarele, am avut expozitii... Trec zilele, trec lunile, trec saptamanile... trec parca mai repede decat altadata. Din momentul in care am parasit teatrul, am fost profesor 10 ani la Academia de Arte; era foarte placut cu studentii, fiindca erau tineri, erau dornici sa afle niste lucruri, ii conduceam bine si eu aveam satisfactie si probabil si ei. Pentru mine, in fiecare an este un semn... Am o singura multumire, ca de la 70 de ani nu mai platesc la troleibuz, e o idee buna... Mi se pare ca e un lucru nemaipomenit pentru cei care trec de 70 de ani, e ca o decoratie. Sper ca Dumnezeu sa imi dea sanatate, sa pot sa lucrez si sa ma bucur de expozitii si de oamenii care vin si carora le place ceea ce vad. Asta ma bucura cel mai mult. Cred ca in teatru e mai greu, iti trebuie energie foarte mare ca sa tii toate lucrurile in mana. De la o varsta, lucrurile nu mai sunt chiar asa, trebuie sa iti faci tu un program, sa raspunzi tu de el, nu mai sunt altii care iti fac program. Eu am vrut sa fac teatru si cea mai mare izbanda a mea a fost atunci cand am fost repartizat la Craiova, la Teatrul National; am inceput in trupa lui Vlad Mugur, in 1957. Am ramas in teatru vreo 37-38 de ani. Am lucrat cu regizori mari, cu Penciulescu, cu Vlad Mugur. Pe urma am venit la Bucuresti, cand s-a infiintat Teatrul de Comedie. Beligan nu ma cunostea personal, dar mi-a vazut un spectacol si asa am ajuns la Teatrul de Comedie, in ’61. Cand faceam teatru, faceam numai teatru si era pasionant, eram mereu concentrat pe asta. Nu lucram multe piese pe an, lucram si cate doi ani de zile la o piesa. S-au mirat toti cum am putut sa facem un spectacol ca «Nepotul lui Rameau». Nimeni nu a mai facut asa ceva si l-am facut asa cum am gandit noi, si l-am gandit vreo doi ani si jumatate.
De cand am iesit la pensie a trebuit sa-mi caut ceva, ca sa am o preocupare tot asa, in domeniul artei. Eu am facut acuarela in facultate iar teatrul era cu totul altceva... Cea mai mare satisfactie este ca am facut ce am vrut si am reusit. Primul spectacol, cel care m-a lansat, a fost la Craiova, cu Dinu Cernescu. Pe urma, au fost spectacolele de la Teatrul de Comedie, la Municipal si nu le insir pe toate, ca toate au fost foarte bune, spectacole excelente la care lucram foarte mult. Am luat Premiul Teatrului Natiunilor, pentru doua spectacole cu care ne-am prezentat. Mi-am condus foarte bine lucrurile in cariera mea si nu am nici un regret. Poate ca puteam sa fac mai multe, sa lucrez mai mult, dar asta nu inseamna mare lucru, ca poate sa fie mult si sa nu fie chiar asa de bun."
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-07-12 10:31:15 |
 Postata de 2good |
|
|
